Tonul
articolelor și comunicărilor media nu este unul prietenos cu asistenții
medicali, de multe ori prezumția de nevinovăție fiind ignorată. Ca asistenți
medicali, nu putem să rămânem impasibili la ce se afirmă despre noi, deci
reflectăm. Admitem fără tăgadă că asistentul medical, aflat într-un punct de
convergență a unor relații sociale de maximă importanță, nu se poate sustrage
de la „judecata publică”. Legătura sa cu ceea ce omul are mai de preț,
sănătatea și viața, îl determină să se afle permanent în atenția publică.
Publicul
așteaptă de la asistentul medical din ce în ce mai mult. Omul de astăzi, mult
mai informat decât în trecut, apreciază conduita acestor profesioniști
raportându-se la propriul sistem de valori și cunoștințe. Parafrazându-l pe
unul dintre cei mai cunoscuți analiști în dezvoltare personală, Stephen Covey,
pot spune: „În calitatea noastră de asistenți medicali suntem răspunzători de
viețile semenilor noștri”. Este însă această definiție suficientă pentru a
renunța la propriile inadvertențe și a valoriza capacitatea cu care am fost
binecuvântați?
Deseori
suntem prizonierii imaginii pe care societatea, subiectiv sau obiectiv, și-o
construiește despre noi, suntem consecința abordărilor pe care ceilalți le au
asupra noastră, dar, poate și mai des, mecanicizarea unor gesturi ;i a unor
purtări dă de înțeles că nu vrem să scăpăm de o etichetare eronată. Cine a
întâlnit un asistent model știe că un caracter frumos este acela care îți
zâmbește, pentru că un zâmbet nu costă nimic, dar șterge lacrimi născute din
suferință. Acest „talisman” înnobilează sufletul și este purtat de fiecare
asistent, dar nu mereu este lăsat să iasă la suprafață. Zâmbetul și o atitudine
proactivă, atentă la necesitățile celor afectați de boală, pot eficientiza
recuperarea, pot deschide perspective și, mai ales, pot aduce un grad de
mulțumire celui care aplică această „terapie” nescrisă.
Să
tratăm așa cum am dori să fim tratați, să ne comportăm cu fiecare pacient cu o
bunăvoință fără margini, să fim gardienii sufletelor celor care își pun viața
în mâinile noastre, ajutându-i să depășească orice obstacol pe care ne stă în
putință să îl îndepărtăm! Să fim oameni și, nu în ultimul rând, profesioniști!
De
multe ori am spus că startul pe care îl avem în profesia de asistent medical
trebuie să fie unul de calitate pentru ca asistentul să aibă un viitor pozitiv,
luminos, exemplar pentru generațiile cărora le va preda ștafeta. Ce trebuie
spus însă, poate, la fel de tare, este că acest start trebuie să fie însoțit de
o educație personală solidă, de asumarea unor principii și valori strașnice, de
asumarea responsabilităților, dar mai ales un start bun trebuie să fie
acompaniat de respectul față de sine și față de cei în sprijinul cărora
profesăm. Să fim noi înșine un exemplu, să fim schimbarea pe care ne-o dorim în
ceilalți, să ne dedicăm viața sănătății, pentru că respectul pe care îl primim
este și răspunsul respectului pe care îl oferim!
Exercitarea
profesiei noastre are la bază un ansamblu de principii și reguli ce reprezintă
valorile fundamentale ale profesiei de asistent medical. Ca organizație
profesională, avem privilegiul de a ne reglementa etica profesională prin Codul
de etică și deontologie profesională. Acesta este garanția pe care organizația
noastră și noi ca membri o dăm pacienților și întregii societăți că veghem la o
bună practică profesională.
Prevederile
art. 4 și art. 5 ale acestui Cod sunt relevante în acest sens: Art. 4 –
Asistentul medical generalist, moașa și asistentul medical trebuie să evite în
exercitarea profesiei atitudinile ce aduc atingere onoarei profesiei și să
evite tot ceea ce este incompatibil cu demnitatea și moralitatea individuală și
profesională; Art. 5 – Asistentul medical generalist, moașa și asistentul
medical au obligația să manifeste o conduită ireproșabilă față de bolnav,
respectând întotdeauna demnitatea acestuia.
Nu
trebuie uitat că relația asistent medical–pacient se construiește pe
reciprocitate, este asemenea unei alianțe. În procesul terapeutic, pacientul
manifestă diverse atitudini atât față de boală, cât și față de asistenții
medicali: de la încredere, stimă, simpatie, până la îndoială, teamă sau chiar
desconsiderare. În același timp, asistentul medical, oricare ar fi complianța
pacientului, își demonstrează competența profesională prin cunoștințe teoretice
aprofundate, capacitatea de a le aplica într-o permanentă activitate creatoare,
de îngrijire competentă, personalizată și umană.
În
loc de concluzie: „Într-o lume ce evoluează egocentric, etica ne-a reintegrat
iubirea, astfel ca astăzi să ne ajute a așeza, la temelia eforturilor noastre
medicale, partea cea mai bună din noi înșine.”
