Efortul fizic reprezintă unul dintre
multiplii stimuli non-farmacologici şi non-imunologici care pot provoca
episoade de obstrucţie a căilor aeriene la pacienţii cu astm. Activitatea fizică
este unul dintre cei mai des întâlniţi factori precipitanţi ai simptomelor
acute de astm, în practica medicală, ocupând locul al doilea după infecţiile
virale ale tractului respirator. Astmul indus de efort, bronhospasmul indus de
efort şi îngustarea căilor aeriene indusă de efort sunt termeni sinonimi şi
descriu o patologie în care activitatea fizică viguroasă provoacă îngustarea
acută a căilor aeriene la persoanele cu reactivitate bronşică crescută.
Prevalenţa simptomelor induse de efort la pacienţii astmatici variază între 40 şi
90%, în funcţie de metodologia studiilor clinice.
Patogeneza acestei afecţiuni este incomplet
înţeleasă, fiind probabil legată de creşterea nivelurilor de catecolamine
circulante şi/sau prostaglandine inhibitorii.
Astmul indus de efort este cel mai frecvent
întâlnit la copii şi adulţi tineri, din cauza nivelului mai mare de activitate
fizică, dar poate apărea la orice vârstă. Intensitatea simptomelor creşte şi
scade în concordanţă cu nivelul de reactivitate a căilor aeriene. În situaţii
neobişnuite, expunerea la antigene, poluanţi aerieni sau virusuri respiratorii
poate creşte foarte mult sensibilitatea bronşică, astfel că episoade
obstructive pot apărea la niveluri minime de efort. Trăsăturile clinice sunt
caracteristice: obstrucţia aeriană începe aproape imediat şi progresează până
atinge un maximum în aproximativ cinci-zece minute; pacientul poate prezenta
wheezing, dispnee, tuse şi senzaţie de constricţie toracică; în cazuri foarte
rare, tusea poate fi singura manifestare.
Episoadele scurte şi intense de activitate
fizică (sub două minute) produc mai puţine probleme decât perioadele mai lungi.
Cu cât efortul este mai intens, cu atât ventilaţia necesară pentru schimburile
metabolice este mai mare şi atacul
astmatic mai sever. Astfel, alergatul produce limitare aeriană mai severă decât
joggingul, iar acesta mai mare decât plimbatul. Severitatea simptomelor
depinde, de asemenea, şi de mediul în care activitatea fizică este desfăşurată şi,
în cazuri foarte rare, tusea poate fi singura manifestare. Principala
dificultate legată de efort nu este severitatea crizei, cât tendinţa de a
interfera cu viaţa de zi cu zi a pacienţilor, prin limitarea activităţilor. În
contrast cu alte tipuri de stimuli, efortul nu produce obstrucţie aeriană
prelungită sau intensă care să ameninţe viaţa persoanelor afectate sau să
necesite spitalizare. Aceeaşi activitate fizică, dar desfăşurată în condiţii
climatice diferite (aer rece sau uscat faţă de cald şi umed) poate determina
sau nu apariţia unei crize de astm. Durata medie a unei crize de astm indus de
efort este de aproximativ 30 de minute.
Efortul este singurul precipitant natural al
astmului care induce tahifilaxie. Când reprizele de efort fizic sunt efectuate
progresiv la mai puţin de 40 de minute una de alta, constricţia bronşică scade
progresiv. Clinic, acest lucru permite pacientului efectuarea unei activităţi
viguroase după efectuarea în prealabil de exerciţii de încălzire.
Diagnosticul se realizează pe baza tabloului
clinic caracteristic şi cu ajutorul probelor funcţionale respiratorii (scădere
a PEF sau FEV1 cu 15% sau mai mult după o provocare termică cu efort sau
hiperventilaţie izocapnică). În cazul atleţilor de elită, în special la cei
care necesită eforturi de intensitate variabilă pe termen lung (box, hochei,
patinaj, schi fond), testarea în laborator nu poate reproduce simptomele în
multe cazuri, iar în acest caz este necesară evaluarea în mediul natural.
Ţinta primară a terapiei este profilaxia.
Există două situaţii în care apare astmul indus de efort: un stimul izolat la
un pacient în mod obişnuit asimptomatic sau ca parte a unei diateze astmatice.
La un pacient cu episoade izolate de astm indus de efort, episoadele acute pot
fi atenuate prin efectuarea de exerciţii de încălzire înaintea eforturilor
fizice programate sau, în cazuri de urgenţă, tratament farmacologic cu
salbutamol (două pufuri, care vor produce bronhodilataţie în aproximativ 15
minute, cu o durată a efectului de trei–patru ore) sau montelukast 10 mg oral
(cu instalare a efectului în 30 de minute, pentru o durată de opt–zece ore).
Pentru varianta a doua, controlul astmului conduce la dispariţia simptomelor.