O posibilă asociere între bacterii și etiologia calculilor biliari a fost sugerată ţinând cont de enterobacteriile izolate frecvent din aspiratul biliar la pacienţii cu litiază biliară.

Bila este un produs biologic constituit în principal din acizi biliari, colesterol, fosfolipide și proteine, fiind sintetizată în ficat și depozitată în vezica biliară. Aceasta intervine și facilitează absorbţia grăsimilor în intestinul subţire în timpul digestiei (1). Indubitabil, există numeroase tulburări ce pot modifica funcţionalitatea bilei și pot genera apariţia de calculi biliari fie în vezica biliară, fie în ductele biliare, cu o prevalenţă în rândul adulţilor în mod normal de peste 10% (2).

Formarea calculilor biliari este atribuită unei combinaţii de cauze genetice, dar și de mediu, de obicei legate de suprasaturarea în colesterol a bilei. Fiind o afecţiune foarte frecventă, litiaza biliară veziculară (LBV) a rămas timp de mulţi ani o problemă de sănătate publică, asociind costuri medicale ridicate.

În ultimul deceniu, au fost efectuate o serie de studii inclusiv pe modele animale, confirmând rolul microbiotei ca o nouă verigă în etiopatogeneza LBV (3). Până în prezent, colecistectomia rămâne cea mai eficientă opţiune de tratament pentru pacienţii cu LBV simptomatică sau
complicată (1,3). Cunoașterea actuală este limitată în principal la câteva specii de bacterii cultivabile care au fost implicate în geneza anumitor afecţiuni biliare.

În această privinţă, înţelegerea noastră despre contribuţia exactă a bacteriilor în formarea calculilor sau a infecţiilor este foarte limitată, deși o posibilă asociere între bacterii și etiologia calculilor biliari a fost sugerată, ţinând cont de enterobacteriile izolate frecvent din aspiratul biliar la pacienţii cu litiază biliară (4). Coloniile de Firmicutes, Proteobacteria și Bacterioidetes domină microbiomul biliar uman la pacienţi cu LBV (5).

Microbiota gastrointestinală și a căilor biliare este implicată în aproape toate etapele de formare a bilei, inclusiv în reglarea metabolismului lipidelor, a colesterolului, biotransformarea și circulaţia enterohepatică a acizilor biliari (4,5).

Microbiota, microbiomul – factori etiopatogenici subestimaţi
Microbiomul bilei se corelează destul de fidel cu compoziţia bacteriană a salivei, iar microbiomul tractului biliar are o compoziţie asemănătoare microbiotei duodenului (6). Microflora patogenă a cavităţii bucale, prin mecanismele de imunomodulare, poate afecta motilitatea vezicii biliare și expresia genelor de mucină (MUC1, MUC3, MUC4) și reprezintă unul dintre promotorii formării calculilor în vezica biliară (7).

Prezenţa infecţiei cu Helicobacter pylori contribuie la formarea calculilor biliari și afectează apariţia complicaţiilor LBV, inclusiv colecistita acută și cronică, colangita, pancreatita (8). Bacteriile intestinale (Clostridium, Bifidobacterium, Peptostreptococcus, Bacteroides, Eubacterium și Escherichia coli), care participă la oxidarea și epimerizarea acizilor biliari, pot perturba circulaţia enterohepatică și pot duce la formarea calculilor biliari. În același timp, colecistectomia cauzată de LBV duce la modificarea compoziţiei microbiotei în diferite părţi ale tractului gastrointestinal, crescând riscul dezvoltării în timp a unui neoplasm de stomac sau colorectal (9).

Microbiota tractului gastrointestinal a fost intens studiată în ultimii ani. Este deja bine cunoscut faptul că microbiota umană este diferită, adaptată mediului pe care îl colonizează și într-o perpetuă transformare, în funcţie de starea fiziologică a gazdei (5).

Cu toate acestea, se cunosc foarte puţine date despre microbiota comensală a arborelui biliar și implicit a bilei. O lungă perioadă de timp s-a susţiunut teoria conform căreia un sistem biliar sănătos este steril; cu toate acestea, studiile recente demonstrează că vezica biliară are o microbiotă autohtonă complexă în condiţii nonpatologice (10).

Mai mult, microbiota tractului biliar este implicată activ în mecanisme care previn colonizarea tractului biliar de către microorganisme exogene. Acizii biliari sunt liganzi ai receptorului nuclear farnesoid X (FXR), care este implicat în menţinerea homeostaziei sanguine a colesterolului prin reglarea sintezei acidului biliar și a transportului sărurilor biliare.

Agoniștii FXR pot preveni apariţia litiazei biliare prin potenţialul lor de a modula cantitatea de fosfolipide și săruri biliare solubilizate și, implicit, pot reduce incidenţa complicaţiilor infecţioase sau mecanice ale acesteia (11,12). La rândul lor, acizii biliari joacă un rol-cheie în prevenirea proliferării bacteriene: pot exercita multiple efecte asupra celulelor bacteriene, inclusiv lezarea membranei lipidice, cauzând coagulare anormală și denaturarea proteinelor intracelulare, intensificând stresul oxidativ pe măsură ce detergenţii dizolvă membrana bacteriană, deteriorând și ADN-ul bacterian (13).

Au fost incriminate și o serie de căi posibile de migrare și colonizare a tractului biliar de către bacterii: translocaţia din duoden prin sfincterul Oddi sau diseminare hematogenă în ficat și excreţie ulterioară în bilă (14). Rezultatele studiilor au corelat prezenţa unei infecţii a tractului biliar cu dezvoltarea ulterioară a calculilor biliari și a indicat faptul că bacteriile pot acţiona ca factorul de nucleare iniţiator în formarea atât a pigmentului, cât și a calculilor biliari de colesterol (15).

Diagnosticul colecistitei acute

Colecistita acută, definită ca o inflamaţie acută a vezicii biliare, entitate clinică extrem de frecventă, beneficiază, odată diagnosticată, de terapie antibiotică empirică până la obţinerea rezultatelor culturilor sau până la cura chirurgicală (16,17).

Terapia antibiotică se ajustează după obţinerea antibiogramei și a sensibilităţii microorganismelor. Colangitele și colecistitele acute asociază, din păcate, mortalitate și morbiditate în continuare crescute dacă nu sunt tratate corespunzător și în timp util.

Identificarea organismului/organismelor cauzal/e reprezintă un pas esenţial pentru gestionarea infecţiilor biliare acute. Ratele de pozitivare ale culturilor biliare variază de la 28% la 93% pentru colangita acută și sunt de 29-54% pentru colecistita acută (18).

Majoritatea germenilor izolaţi sunt microorganisme care nu formează vegetaţii pe valvele cardiace normale sau abcese. Prezenţa lor intravasculară nu duce la o extindere a terapiei sau la selectarea regimurilor multidrog. Prin urmare, recomandarea generală este ca hemoculturile să fie recoltate numai în infecţiile severe, atunci când astfel de rezultate ar putea impune modificări semnificative ale terapiei (16,19).

Lipsesc studiile clinice care să examineze beneficiul prelevării hemoculturilor la pacienţii cu infecţii acute ale tractului biliar. Pe de altă parte, există argumentul potrivit căruia fiecare oportunitate ar trebui utilizată pentru a identifica microorganismele și a testa susceptibilitatea în era rezistenţei antimicrobiene (20,21).

Cele mai frecvente bacterii identificate ca agenţi etiologici ai colecistitelor acute sunt Escherichia coli, Klebsiella spp., Pseudomonas spp., Enterobacter spp., Acinetobacter spp., urmate de bateriile Gram-pozitive, respectiv Enterococcus, Streptococcus spp., Staphylococcus spp., dar și anaerobi (22). În tabelul alăturat sunt consemnate principalele microoorganisme responsabile de colecistitele acute comunitare, dar și în rândul pacienţilor spitalizaţi.

Citiți și: Microbiota esofagiană se modifică odată cu vârsta

Material preluat din volumul „Gastroenterologie 2021 – Microbii din aparatul digestiv: dușmani sau prieteni”, editat de „Viaţa Medicală”