Acasă » EDUCAȚIE » Ars Medici
Colectivul redacţiei noastre se desparte cu regret de excepţionalul său colaborator, timp de aproape două decenii, dr. Valeriu Mihăilă, medic, scriitor şi publicist, decedat la 7 ianuarie 2010, după o scurtă dar grea suferinţă. Născut la 23 mai 1936, Valeriu Mihăilă a fost medic de laborator, apoi, până la pensionare, cercetător ştiinţific gr. II la Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice din Bucureşti (ICCF), realizând importante studii asupra medicamentelor şi fiind coautor la peste 30 de brevete de invenţie. (...)
Deplângem pierderea unui om de o vastă cultură, de o mare corectitudine publicistică, optimist, în pofida vicisitudinilor vieţii sale, găsind întotdeauna, în varii situaţii, un cuvânt bun de spus, o încurajare. Transmitem familiei sale condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!