Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Antihistaminicele H1 în patologia alergică

Viața Medicală
Dr. Ovidiu BERGHI joi, 16 aprilie 2015
Viața Medicală
Farm. Alina BERGHI joi, 16 aprilie 2015
   Histamina a fost izolată şi caracterizată acum mai bine de 100 de ani, iar primele medicamente ţintind receptorii antihistaminici au fost utilizate pentru prima dată în urmă cu aproximativ 70 de ani. Histamina – 2-(4-imidazol)-etilenamina – a fost identificată întâi ca un autocoid cu proprietăţi vasoactive potente. În 1927, histamina a fost izolată din ţesuturile hepatic şi pulmonar, ulterior şi din alte câteva organe, demonstrând astfel faptul că este un constituent natural al organismului, numele având originea în cuvântul grecesc histos(ţesut). Histamina este o amină cu greutate moleculară mică sintetizată din L-histidină exclusiv de histidin-decarboxilază, cu ajutorul cofactorului piridoxal-5’-fosfat.
   Histamina este implicată în reglarea multor funcţii fiziologice, incluzând proliferarea şi diferenţierea celulară, hematopoieză, dezvoltarea embrionului, regenerare şi vindecarea rănilor. La nivelul SNC, afectează cogniţia şi memoria, reglarea ciclului somn–veghe, homeostazia endocrină. Histamina provoacă simptome acute datorită acţiunii rapide asupra endoteliului vascular şi bronşic şi celulelor musculare netede, conducând la dezvoltarea de simptome ca obstrucţie nazală, strănut, bronhospasm, crampe, diaree şi răspuns cutanat tip papulă şi eritem.
   Efectele pleiotrope ale histaminei sunt realizate prin activarea unuia sau mai multor receptori membranari de pe diferite celule. Actualmente sunt descrise patru subtipuri de receptori pentru histamină, clasificate de la HR1 la HR4, în funcţie de momentul descoperirii. Toţi receptorii aparţin familiei de receptori cuplaţi cu proteina G. Statusul normal al acestor receptori reprezintă un echilibru între formele activă şi inactivă. Agoniştii receptorului histaminei stimulează statusul activ, iar agoniştii inverşi stimulează statusul inactiv. Un agonist, cu o afinitate preferenţială pentru statusul activ al receptorului, stabilizează receptorul într-o conformaţie activă la un semnal activator continuu. Un agonist invers, cu afinitate preferenţială pentru statusul inactiv, stabilizează receptorul în această conformaţie şi, în consecinţă, induce inactivarea, caracterizată prin blocarea transducţiei semnalului. Actualmente, în utilizare clinică sunt folosite medicamente cu acţiune la nivelul HR1 (pentru tratamentul bolilor alergice şi non-alergice, inclusiv boli ale SNC) şi HR2 (în terapia bolii ulceroase şi a refluxului gastroesofagian). În continuare ne vom referi în exclusivitate la antihistaminicele H1.
   În prezent există în utilizarea clinică peste 45 de antihistaminice H1 reprezentând cea mai mare clasă de medicamente utilizate în tratamentul bolilor alergice. Antihistaminicele H1 au fost clasificate în şase grupuri: etanolamine, etilendiamine, alkilamine, piperazine, piperidine şi fenotiazine. Anhistaminicele H1 sunt clasificate funcţional în antihistaminice de primă generaţie şi de a doua generaţie. Antihistaminicele H1 de primă generaţie posedă o specificitate slabă pentru receptorul H1 şi au afinitate pentru receptorii muscarinici, alfa-adrenergici şi 5-hidroxitriptamină (5-HT). Antihistaminicele de a doua generaţie prezintă o specificitate înaltă pentru receptorii H1 şi fără afinitate pentru ceilalţi receptori. Din clasa alkilamine, reprezentanţii primei generaţii mai des utilizaţi sunt bromfeniramina, clorfeniramina, feniramina, difenhidramina, iar din a doua generaţie acrivastina. Piperazinele din prima generaţie au printre reprezentanţi hidroxizinul, iar cele de a doua generaţie cetirizina şi levocetirizina. În clasa piperidine cele mai cunoscute medicamente sunt ciproheptadina şi ketotifenul, iar din a doua generaţie astemizolul, bilastina, loratadina, desloratadina, fexofenadina, rupatadina. Durata de acţiune a majorităţii antihistaminicelor H1 de a doua generaţie este de aproximativ 24 de ore, facilitând administrarea o dată pe zi. În anumite situaţii (insuficienţă hepatică sau renală, pacienţi vârstnici), metabolizarea poate fi încetinită, necesitând ajustarea dozelor.
   Principalele indicaţii terapeutice pentru utilizarea antihistaminicelor sunt rinita alergică, conjunctivita alergică şi urticaria.
   Rinita alergică: antihistaminicele H1 reduc simptomele şi îmbunătăţesc calitatea vieţii. Ele ameliorează pruritul nazal, strănutul şi rinoreea cu o reducere globală a simptomelor de 50–70%. Sunt, de asemenea, eficiente în ameliorarea pruritului palatin, oral şi de la nivelul urechilor. Nu s-au demonstrat diferenţe semnificative între antihistaminicele de a doua generaţie în ce priveşte profilul de siguranţă şi eficacitate şi nici între formele cu administrare intranazală şi cele orale, astfel că alegerea unui medicament trebuie bazată pe considerente precum complianţa la tratament şi preferinţele pacientului. Formele nazale de antihistaminice H1 prezintă o instalare a acţiunii mai rapidă decât cele orale, de exemplu 15 minute pentru azelastina intranazală vs. 150 de minute pentru desloratadina administrată oral.
   Conjunctivita alergică: antihistaminicele H1 administrate oral sau aplicate topic direct la nivelul conjunctivei oculare ameliorează pruritul, eritemul, lăcrimarea şi edemul caracteristice afecţiunii. Majoritatea formulărilor oftalmice de antihistaminice H1 funcţionează, de asemenea, şi ca stabilizatori mastocitari datorită concentraţiilor mari aplicate direct pe conjunctivă. Formulările oftalmice prezintă o instalare rapidă a acţiunii, de 3–15 minute.
   Urticaria: antihistaminicele H1 realizează ameliorarea pruritului şi reduc numărul, mărimea şi durata leziunilor cutanate. În urticaria acută (leziuni cutanate cu durata sub şase săptămâni) nu există studii clare şi definitive între eficienţa celor două generaţii de antihistaminice. În urticaria cronică (leziuni cutanate cu durata peste şase săptămâni), toate studiile clinice oferă dovezi puternice pentru utilizarea antihistaminicelor de a doua generaţie. Cele mai utilizate substanţe sunt bilastina, cetirizina, levocetirizina, loratadina, desloratadina, fexofenadina şi rupatadina.
   Antihistaminicele H1 sunt folosite fără fundament ştiinţific în unele afecţiuni, cu o bază slabă de dovezi în ce priveşte eficienţa şi siguranţa şi mai mult pe considerente tradiţionale: dermatita atopică, astmul, anafilaxia, prevenirea reacţiilor alergice şi angioedemul non-alergic. De asemenea, aceste medicamente sunt folosite, tot pe considerente tradiţionale, fără studii clinice de confirmare a eficacităţii şi siguranţei, şi în infecţiile de tract respirator superior, otita medie acută, polipoza nazală şi tusea nespecifică acută şi cronică.
   Riscul de apariţie a efectelor secundare este strict legat de structura chimică şi clasificarea funcţională. Antihistaminicele H1 de primă generaţie produc mai multe reacţii adverse decât cele de generaţie nouă. Potenţialele efecte adverse ale utilizării acestora sunt legate de acţiunea asupra receptorilor H1 din SNC (scăderea performanţelor psihomotorii, a memoriei, învăţatului şi stării de conştienţă, sedare), receptorilor muscarinici (gură uscată, retenţie urinară, tahicardie sinusală), receptorilor de serotonină (creşterea apetitului şi a greutăţii), receptorilor alfa-adrenergici (ameţeală, hipotensiune posturală) şi canalelor ionice cardiace (prelungirea intervalului QT, aritmii ventriculare). Antihistaminicele de a doua generaţie (bilastina, cetirizina, desloratadina, fexofenadina, levocetirizina, loratadina, rupatadina) prezintă un profil de siguranţă mult mai bun, cu efecte secundare minime sau inexistente, chiar la depăşirea dozelor uzuale. Antihistaminicele H1 de a doua generaţie au fost studiate şi la categorii vulnerabile de pacienţi (persoane în vârstă sau cu afecţiuni cronice renale/hepatice) şi pot fi folosite în siguranţă, cu reducerea sau ajustarea dozelor în funcţie de necesităţi.
   Toate antihistaminicele H1 traversează placenta. Riscul relativ legat de posibila teratogenitate a acestor medicamente a fost revizuit de FDA (SUA) în categoria B (medicamente fără efecte teratogene la animale şi cu un posibil risc mic la oameni) pentru clorfeniramină, difenhidramină, cetirizină, loratadină, respectiv în categoria C (teratogene la animale, dar lipsesc informaţiile adecvate despre siguranţa lor în sarcină) pentru hidroxizină, ketotifen, desloratadină, fexofenadină, levocetirizină.
   Antihistaminicele H1 au reprezentat decenii la rând cea mai importantă clasă de medicamente folosite în tratamentul bolilor alergice. În viitorul apropiat, două noi clase de antihistamince arată rezultate promiţătoare în studiile clinice: antihistaminicele H3 conduc la o creştere a nivelurilor norepinefrinei, cu un posibil efect decongestionant avantajos la pacienţii cu rinită alergică, cu sau fără asociere de anthistaminice H1; antihistaminicele H4 ar putea juca un rol important în inhibarea inflamaţiei la pacienţii cu rinită alergică şi dermatită atopică.

 

Bibliografie

1. Adkinson NF et al. (eds.). Middleton’s Allergy: Principles and Practice. 8th edition. Elsevier-Saunders, Philadelphia, 2014

2. Nettis E et al. Rupatadine for the treatment of urticaria. Expert Opin Pharmacother. 2013 Sep;14(13):1807-13

3. Church MK, Church DS. Pharmacology of antihistamines.
Indian J Dermatol. 2013 May;58(3):219-24

4. Kalpaklioglu F, Baccioglu A. Efficacy and safety of H1-antihistamines: an update. Antiinflamm Antiallergy Agents Med Chem. 2012;11(3):230-7


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 decembrie 2020, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.