Anevrismul de aortă abdominală înregistrează o incidenţă crescută, în condiţiile îmbătrânirii populaţiei. La debilitarea structurilor colagene de rezistenţă, cauzată de vârstă, fapt ilustrat şi de creşterea incidenţei herniilor abdominale ş.a., se adaugă factori de risc specifici, între care fumatul, sexul masculin şi hipertensiunea arterială, îndeosebi cea sistolică. Pot fi discutaţi şi factori ce ţin de agresiunea îndelungată exercitată de anumite substanţe chimice, inclusiv unele medicamente (corticoterapia). Prezentăm cazul unui bolnav de 71 de ani, cu anevrism de aortă abdominală fisurat, cu hematom retroperitoneal masiv, la care diagnosticul a fost stabilit după două săptămâni, în condiţii de spital. Subliniem însemnătatea anamnezei şi a examenului clinic corect şi complet.

Asimptomatic timp îndelungat, anevrismul aortei abdominale se poate exprima prin dureri abdomino-lombare, dar poate genera complicaţii brutale cum ar fi emboliile distale prin migrarea unui tromb format în interior, sau fisurarea peretelui – anevrism disecant ori cu hemoragie în spaţiile adiacente, de regulă masivă. Ambele situaţii se înfăţişază dramatic, fiind veritabile urgenţe care, nerecunoscute la timp, pot duce la pierderea pacientului. De aici decurge importanţa diagnosticării anevrismului în perioada asimptomatică. Indicaţia operatorie se discută la anevrismele cu diametrul de peste 5 cm, care tensionează excesiv peretele, ce se poate rupe. Dacă anevrismul este cunoscut, legătura dintre manifestările de regulă dramatice şi complicarea bolii de fond se face cu uşurinţă. Sarcina diagnosticării anevrismului de aortă abdominală revine medicului de familie, cel care face un examen complet al bolnavului, indiferent de simptome. Orice alt specialist la care ajunge un pacient face în principiu un astfel de examen, dar este greu să ceri unui orelist, de pildă, să procedeze la un examen complet. (…)