Pierderea părului reprezintă un factor de
stres îndeosebi în cazul femeilor. Etiologia este diversă, dar, în acest cadru,
alopecia iatrogenă ocupă un loc important.
Medicaţia
antineoplazică provoacă frecvent căderea părului, deseori reversibilă. Este un
risc acceptat cu uşurinţă. Ciclofosfamida, adriamicina şi derivaţii de
mercaptopurine sunt mai frecvent implicaţi. Alte tipuri de medicamente potenţial
inductoare de alopecie sunt: colchicina, antitiroidienele (carbimazol,
tiouracil), anticoagulantele (heparina, warfarina), etionamida, contraceptivele
orale, excesul de vitamina A şi retinoizi, precum şi hormonii masculini.
Lornoxicamul este un antiinflamator antireumatic nesteroidian, în prospectul căruia
este menţionată şi alopecia ca reacţie relativ rară. Se recomandă a fi utilizat
pe termen scurt.
O pacientă de 72 de ani consultă un
reumatolog pentru algii de tip artrozic. I se prescrie lornoxicam 8 mg/zi.
Pacienta urmează tratamentul timp de cinci luni (sic!) când, brusc, constată căderea
masivă a părului. Opreşte medicaţia, părul nu se mai răreşte (alopecie
stabilizată), dar se reia tratamentul după alte două luni, când, la câteva
zile, constată un nou episod de cădere masivă a părului. Efectul advers fiind
menţionat în prospect, renunţă la medicament. Rămâne cu un păr destul de rar, fără
tendinţă la regenerare.
De remarcat faptul că, în condiţii de stres
intens, a albit la vârsta de 28 de ani, în cursul unei anchete (caracteristice
epocii): „la început o şuviţă, apoi tot părul“.
La vârsta de 70 de ani, acuză palpitaţii. Se
constată o extrasistolie. Fără aritmii majore. Hormonii tiroidieni au fost în
limite normale, tiroida nu prezintă anomalii semnificative clinic şi ecografic,
totuşi se suspectează intervenţia tiroidei şi se practică tiroidectomie totală,
după care urmează tratament substitutiv cu levotiroxină 100 micrograme pe zi.
Legătura
între lornoxicam şi căderea părului (efect secundar cunoscut) este certificată
de repetarea fenomenului după reluarea administrării medicamentului. Durata
administrării medicamentului a depăşit recomandările farmacologice. Bolnava a
rămas cu un păr rar, fără tendinţă la regenerare. Inconvenientul este pur
estetic. În Marea Britanie însă, în astfel de cazuri, peruca este suportată de
casa de asigurări, alopecia fiind considerată o sursă de stres.
O
problemă mai delicată este tiroidectomia practicată fără indicaţie suficient de
consistentă. În acest context, amintim faptul că în SUA şi în Uniunea Europeană
s-a introdus sistemul celui de-al doilea aviz în cazul intervenţiilor
chirurgicale care nu comportă urgenţă, pentru a se evita abuzurile de tratament
chirurgical. Medicii beneficiază de rambursări importante, astfel încât sunt
tentaţi să facă anumite acte intervenţionale în oarecare exces. În astfel de
cazuri, comisiile constituite din medici ai caselor de asigurări şi ai
guvernului, constatând anumite abuzuri (stenturi coronariene puse fără indicaţie
obligatorie, intervenţii chirurgicale tip colecistectomie pentru litiază biliară
asimptomatică etc.) au imputat medicilor în cauză costurile intervenţiei, mai
mult, în unele cazuri, practica medicului respectiv a fost suspendată. Autoritatea
acestor comisii de supraveghere a acurateţei actului medical este în creştere,
mai cu seamă în SUA, dar UE nu întârzie să urmeze acest exemplu, pentru a
reduce cheltuielile din sectorul medical.
Congresul American a preconizat nu numai îngheţarea,
dar chiar reducerea cu 27,4% a rambursărilor Medicare în anul 2012, faţă de 29,5% preconizat anterior. În anul 2009,
Oficiul Inspectorului General (SUA) a analizat 15 cazuri de companii care au
oferit mită (într-o formă sau alta) medicilor pentru a-i determina să solicite
anumite investigaţii costisitoare (precum IRM), precum şi prescrierea unor
medicamente. Amenzile au fost destul de usturătoare.
Este
previzibil că şi în Romania se va introduce sistemul celui de al doilea aviz în
cazul unor intervenţii chirurgicale.