„Recunoaștem
că sistemul de sănătate funcționează irațional. Sunteți afectați de o
multitudine de cerințe: documentări și raportări de tot felul, impuse cu o
intensitate care vă împinge spre epuizare profesională. Sistemul are tendința
de a vă blama, dar noi afirmăm că sindromul de epuizare profesională este o
problemă a sistemului de sănătate, nu a individului. Muncim acum să rezolvăm
problemele de ansamblu, dar între timp vrem să vă ajutăm nu doar să
supraviețuiți în acest sistem nebunesc, ci să existați!”. Am citat din memorie
cuvintele dr. Clifton Knight, vicepreședinte al Departamentului de educație al
Academiei americane a medicilor de familie (AAFP), rostite într-un context
despre care voi vorbi ceva mai încolo.
Ar
fi contat enorm ca un mesaj asemănător să vină și dinspre cei care ocupă
funcții de decizie în sistemul de sănătate românesc, ca răspuns la nenumăratele
semnale adresate lor de organizațiile medicilor de familie. În absența lui,
disperarea ne-a împins în stradă și mai apoi, spre protestul ce a marcat
începutul acestui an. Adresez rândurile care urmează colegilor mei, atât celor
care s-au raliat deschis acestui protest, cât și celorlalți, despre care știu
că nu se simt confortabil cu decizia pe care au luat-o. Și dacă se vor nimeri
printre cititori și reprezentanți ai forurilor de decizie din sistemul medical,
îi rog să aibă în vedere că nu scriu cu reavoință, ci cu dorința sinceră ca și
unii și alții să învățăm din cele întâmplate, astfel încât momentul să însemne
începutul unui efort comun de rezolvare a problemelor acumulate la nivelul
asistenței medicale primare.
Un
prim pas ar fi analiza cinstită a ceea ce s-a întâmplat, cu identificarea
motivațiilor și asumarea comportamentelor, dincolo de orgoliile individuale și
instituționale. Pentru că, în final, toată lumea a avut de pierdut, chiar dacă
e posibil ca unii să fi gândit că au câștigat. În cele ce urmează vreau să mă
refer la una din posibilele urmări și, deoarece sunt medic de familie, mă voi
raporta doar la specialitatea mea. Invit însă să scrie în edițiile viitoare ale
rubricii, pe oricine are ceva relevant de spus în legătură cu tema enunțată mai
sus.
Starea
de sănătate a românilor este precară și acest lucru se vede în statisticile
care ne plasează în partea superioară a clasamentelor de morbiditate și
mortalitate prin diverse patologii. Deși există numeroși determinanți
socio-economici cu rol important în generarea acestei situații, ei sunt, de
regulă, eludați, în favoarea unui continuum de acuze adresate sectorului
medical. Domeniul asistenței medicale primare nu face excepție și, deși este un
sector subfinanțat în mod cronic și cu competențe amputate prin prevederi
administrative, el este în permanență acuzat că nu oferă calitate și
performanță. În realitate, medicii de familie luptă de aproape două decenii
pentru a-și putea face meseria la standardele de calitate garantate de
curricula de specialitate din rezidențiat și orele de pregătire din cadrul
programelor de educație medicală continuă. Mulți sunt membri în organizații
internaționale și au avut ocazia să vadă cum se lucrează în sisteme de sănătate
performante, dorindu-și să folosească acasă experiența dobândită acolo. Lipsa
de satisfacție vizavi de posibilitatea de a asigura îngrijiri medicale la un
înalt standard de calitate se asociază cu o frecvență mai mare a sindromului de
epuizare profesională, iar acest lucru a fost dovedit prin studii.
Sistemele
de acreditare ineficiente, de genul celui prezentat la finele anului trecut de
Autoritatea de Management al Calității în Sănătate pentru cabinetele de
medicină de familie, au și ele un rol în instalarea sindromului de epuizare
profesională. Datele cercetărilor de până acum demonstrează că, în cazul în
care un astfel de sistem este eficient și are impact asupra stării de sănătate
a pacienților, sunt șanse mari ca medicii să le perceapă ca pe un atu în
creșterea calității actului medical. În cazul contrar, al unor criterii fără
rost, făcute doar pentru a fi bifate pe hârtie și raportate de dragul
raportării, activitatea va fi privită doar ca un (alt) obstacol în desfășurarea
activității medicale.
Lipsa
de respect, sentimentul că suntem ignorați, faptul că nu putem aplica
principiile care ne-au făcut să alegem această specialitate, sunt tot atâtea
elemente care contribuie la instalarea sindromului de epuizare profesională și
înlocuirea vocației care ne-a determinat să alegem această profesie, cu
sentimentul că ceea ce facem acum este o slujbă și atât.
O
altă cauză este deteriorarea legăturii cu pacienții din cauza poverii
birocratice și a disfuncționalității cvasicronice a componentei informatice, în
contextul ignorării de către administratorii sistemului a atributelor
specialității noastre: accesibilitate, comprehensibilitate și continuitate în
relația cu pacienții.
Sunt
sceptică în ceea ce privește șansele generației mele de a beneficia, pe
parcursul vieții noastre profesionale, de o ameliorare semnificativă a
sistemului, dar ceea ce știu cu certitudine este că nu trebuie să ne lăsăm
îmbolnăviți de viciile acestuia. Ajung astfel, la contextul în care am întâlnit
fragmentul de discurs citat la început și care mi-a inspirat aceste rânduri:
anunțul primei conferințe având ca temă „Sănătatea și starea de bine a medicului
de familie”, ce urmează să se desfășoare sub egida AAFP în luna aprilie a
acestui an. Ideea organizării ei pleacă de la constatarea că un medic de
familie mulțumit înseamnă o comunitate mulțumită, iar în termeni de
cost-eficiență pragmatismul american nu se dezice și alege să susțină veriga
cea mai ieftină de creștere a indicatorilor de sănătate a unei populații:
asistența medicală primară.
Medicii de familie, dar și cei de
alte specialități, interesați să publice la această rubrică sunt invitați să ne
scrie la adresa
inprimalinie@viata-medicala.ro
