Newsflash
OPINII

Arbitrajul în soluţionarea litigiilor

de Drd. Rareș Voroneanu - aug. 5 2022
Arbitrajul în soluţionarea litigiilor

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ne indică o modalitate de soluţionare a litigiilor ce se pot naște între furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări.

litigii - voroneanu

        Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în colaborare cu Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și cu Colegiul Farmaciștilor din România (CFR), organizează Comisia Centrală de Arbitraj. Scopul acesteia este soluţionarea unor eventuale neînţelegeri dintre entităţile care furnizează servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale. Comisia este formată din șase arbitri, trei numiţi chiar de CNAS și câte unul numit de fiecare colegiu. În plus, fiecare arbitru va fi dublat de un membru supleant. Funcţia de președinte este exercitată de un arbitru ce a fost acceptat de părţile aflate în litigiu.

Rezultatul, recunoscut legal

        Pentru a fi numit membru în această comisie, persoana propusă trebuie să aibă cetăţenie română, domiciliul în România, să cunoască limba română, să aibă capacitate deplină de exerciţiu și să se bucure de o reputaţie bună. Arbitrii sunt obligaţi să respecte dreptul la apărare al părţilor, egalitatea de tratament, dar și principiul contradictorialităţii și al bunei-credinţe. În plus, este interzisă orice faptă care ar putea influenţa deciziile comisiei, arbitrajul fiind, oricum, caracterizat prin confidenţialitate.

        Pentru sprijinirea comisiei, a fost înfiinţat, prin ordin al președintelui CNAS, și un secretariat tehnic.

        De ce a fost introdusă o asemenea chestiune în sfera legislativă? Răspunsul este unul complex. În speţă, angajarea într-un proces care se desfășoară în faţa instanţelor de judecată presupune o lungă perioadă de timp, dar și cheltuieli, care, de cele mai multe ori, sunt foarte mari. Chiar și publicitatea proceselor poate atrage consecinţe nedorite, precum și posibilitatea unei inflaţii de știri false asupra unei neînţelegeri ivite între participanţii menţionaţi.

        În vreme ce într-un timp mult mai scurt, cu costuri scăzute și satisfacţia obţinerii unui rezultat recunoscut din punct de vedere legal, arbitrajul deschide ușile unei proceduri ce capătă tot mai multă notorietate. Cu siguranţă, într-un viitor apropiat, dispoziţiile legale asupra acestui subiect vor fi dezvoltate, astfel încât procedura să devină și mai atrăgătoare pentru cei implicaţi în litigii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe