Newsflash
Apariții editoriale

Vacanţă cu soare

de Dan Dumitru MIHALACHE - sept. 16 2014
Vacanţă cu soare
   Două articole de fond, unul mai interesant decât altul, am descoperit în numerele din iulie şi august ale revistei Viaţă+Sănătate: „Cortizolul şi stresul nostru cel de toate zilele“, semnat de dr. Daniel Mihai (iulie) şi „Opţiuni efective în tratamentul acneei“, semnat de dr. Dan Rusu (august). O prezenţă comună a celor două numere – vara – face obiectul editorialelor, primul abordând-o din perspectiva muzicii („Vacanţă pe muzică“, semnat Valentina Dan), pentru că „muzica spală din suflet praful rutinei cotidiene“, iar al doilea din cea a verii toride, cu arşiţa-i specifică ce „emană un miros nu tocmai plăcut şi o căldură insuportabilă, perturbând sănătatea şi generând disconfort“ („Zâmbet de soare în arşiţa verii“, semnat dr. Dan Rusu). În numărul din iulie mai găsim „Programul alergătorului începător“, extrem de util „acelora care ar dori să alerge, dar nu ştiu cum să înceapă“. Mişcarea ne „trezeşte“ la viaţă endorfinele. Descoperim, tot aici şi „Leacurile vechi şi noi ale ghimbirului“, „Arta uitată a examinării pacientului“ şi renunţăm la planurile de grătar şi fripturi rumenite după ce aflăm legătura dintre acestea şi boala Alzheimer. Tratamentul acneei, potrivit autorului articolului de fond din ediţia de august a revistei amintite, este abordat dintr-o perspectivă istorică, dar axată pe cele mai noi cercetări în domeniu. Lucrurile însă nu se opresc aici: dr. Nicolae Dan explică, în articolul „Proteinele – vedete periculoase“ pe care îl semnează, la ce riscuri îi expune pe adulţi o dietă hiperproteică; as. med. Sorin Capră semnează articolul din cadrul rubricii „Pagina asistentului medical“, unde prezintă beneficiile duşului alternant ca tratament hidroterapeutic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe