Cândva, în secolul trecut, ba și mai în urmă, în mileniul trecut, în țara noastră exista presă. Adică te duceai la un chioșc sau la o tarabă și puteai să-ți cumperi un ziar sau o revistă.
Aveai de unde alege. Iar ziarele și revistele alea erau scrise de jurnaliști. Atunci, în veacul trecut și în mileniul trecut, nu mulți dintre jurnaliștii care scriau la ziare și la reviste erau absolvenți de "Jurnalism și științele comunicării". Mai toți, însă, își făceau meseria cu dăruire, iar unii dintre ei scriau al naibii de bine.
Vremea a trecut, secolul s-a schimbat, nici mileniul nu mai este același și nici viitorul nu mai e ce-a fost.
Astăzi avem cohorte de absolvenți ai facultății amintite, dar presă, ioc. Ioc și jurnaliști.
Cum s-a făcut de s-a întâmplat așa? Cum s-a făcut de a murit presa scrisă?
Întrebarea este legitimă, dar nu e bine pusă. Presa scrisă nu a murit, ci a fost răpusă. Iar cei care-au redus-o la tăcere au fost chiar patronii, după principiul "Eu te-am făcut, eu te omor". Și-au omorât-o. În termeni de business a fost o decizie profitabilă.
În termeni de misiune, a fost o decizie abominabilă.
Dar killerii presei scrise n-au putut să-și scufunde, odată cu publicațiile, și jurnaliștii. Adică nu pe toți.
Viorel Ilișoi este un supraviețuitor al sabordajului. Toate corăbiile de hârtie pe care s-a îmbarcat (la Botoșani, la Iași, la București) zac acum pe fundul "Depozitului legal", în biblioteci, secțiunea Periodice.
Din 1990 și până în 2014, când a fost dat afară de la un cotidian central, Viorel Ilișoi a fost un reper al excelenței în reportaj și interviu. Probabil că de aici i s-a și tras…
După 2014, Ilișoi a devenit șomer, cum ar veni propriul său patron. În această calitate a publicat, în 2017, culegerea "Cele mai frumoase reportaje" și, anul acesta, volumul "Strălucitor", ambele la propria editură – Gri.
Prima carte este fix ce spune titlul, iar cea de-a doua este un fel de making of al primeia.
Ambele au un numitor comun: sunt fabuloase. Și mai sunt cumva, cred. Sunt perene.
Se spune despre textele de presă că trăiesc o zi (sau până la ediția următoare). Reportajele și poveștile lui Ilișoi vor putea fi citite, cu aceeași emoție, și peste încă multă vreme. Pentru că autorul a izbutit să afle un secret la care puțini înaintea lui au avut acces: cum să facă efemerul să dăinuie.
Ar trebui să scriu despre "Strălucitor". Am tot amânat, până am primit un ultimatum de la Laura Davidescu (director editorial Viața Medicală – n.r.), cea care mi-a "comandat" textul. N-am amânat din lene, ci pentru că e greu de tot să scrii un text bun despre o carte formidabilă.
"Strălucitor"-ul lui Viorel Ilișoi nu are nevoie de cuvintele mele. Veți descoperi lucru ăsta și singuri, citind cartea. Nu este, cum am spus, o carte de reportaje, este despre cum se nasc și se scriu reportajele.
În spatele poveștii din reportaj se ascund nenumărate alte povești, avându-l în prim-plan pe autor. Unele sunt grave, altele triste, altele vesele, altele comice de-a dreptul. Tandre, însă, toate. Omenești. Despuiate de orice patetism sau infatuare. Sincere.
"Strălucitor" – reportajul despre reportajele lui Viorel Ilișoi, scris de același autor, nu este o carte despre presă, este o carte despre viață, scrisă de un om care "a făcut" gazetărie și o face în continuare, chiar și după ce dânsa, presa, a dat ortul popii. E un fel de "Nu mor caii când vor câinii."
"Strălucitor" este o carte strălucitoare, numai bună să vă lumineze și să vă încălzească lungile și friguroasele seri de toamnă.
Și să vă încredințeze că lumina omeniei, a empatiei, a solidarității, a prieteniei, a nădejdii și a credinței strălucește, încă.
Și că, deși presa nu mai este, nu toți s-au resemnat să trăiască așa cum tot Ilișoi scrie într-un splendid poem distopic, publicat pe pagina sa de internet (www.viorelilisoi.ro):
"Soarele răsare din televizor/ de câteva ori pe zi și brusc/
se înnoptează. Toate zilele încap într-o zi (…)/ N-avem unde fugi. Altă lumină/ nu mai vine la noi de niciunde."
P.S.
Cum am spus, n-am crezut că sunt în stare să scriu despre "Strălucitor" un text la fel de bun precum e cartea. N-am crezut și n-am fost. Tot ce pot face este să-i mulțumesc autorului pentru bucuria pe care mi-a pricinuit-o lectura. Cartea poate fi comandată de pe www.viorelilisoi.ro.
Nota redacției
Lucian Vasilescu este poet (“Evenimentul zilei”, “Sanatoriul de boli discrete”, “Confort doi îmbunătățit”, “Țara mea, viața mea, dragostea mea” ș.a.) și jurnalist, fost redactor-șef și publisher al mai multor prestigioase ziare și reviste.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe