Readucerea în conștiinţa societăţii a unor mari personalităţi care au dezvoltat cultura și știinţele autohtone înseamnă un act de mare probitate, demnitate și conștiinţă cetăţenească, în această lume (aproape nebună) în care trecutul și oamenii care l-au ilustrat sunt ignoraţi și desconsideraţi. Îl împlinesc, cu respect și deosebită preţuire, doi iluștri reprezentanţi ai Institutului Clinic Fundeni, Eduard Apetrei și Dora Petrilă, în cartea CONSTANTIN C. ILIESCU, CREATORUL CARDIOLOGIEI ROMÂNEȘTI, recent apărută la Editura Niculescu. Volumul este configurat în două părţi. Prima, care ocupă o treime din cele 150 de pagini ale cărţii, are un caracter biografic. Cea de-a doua este consacrată operei celui evocat, în contextul medicinei României interbelice și de după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Așa aflăm că viitorul cardiolog s-a născut într-o familie de vechi boieri, cu tatăl general în armată, în orașul Roman. În același stil, al naraţiunii cu parfum de epocă, autorii deapănă istoria Iașiului în care adolescentul Iliescu și-a făcut studiile secundare la vestitului Liceu Internat „Costache Negruzzi”. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Medicină din București, lucrând și ca asistent fără plată la laboratorul de Histologie, al profesorului Ion Bruckner, și la cel de Anatomie condus de profesorul Francisc Reiner, parcurgând stagiile de extern și intern al așezămintelor spitalicești ale vremii și absolvite în 1913.

Îndrumat de părintele cardiologiei moderne

Ca majoritatea tinerilor aparţinând familiilor înstărite, și Constantin Iliescu a ales să se specializeze în străinătate și a optat pentru Londra, sub îndrumarea lui Thomas Lewis, considerat părintele cardiologiei moderne. După patru ani de perfecţionare, tânărul dedicat cardiologiei, asistent universitar londonez, se întoarce în ţară, unde își va lega numele de numeroase și valoroase realizări. Constantin C. Iliescu a venit acasă „nu pentru că iubea mai puţin Londra, ci fiindcă își iubea mai mult ţara”, cum spun autorii.

Nu este greu de imaginat care era nivelul asistenţei medicale din România deceniului trei. Dar dorinţa de progres și implementare a experienţei dobândite în străinătate, șansa de a aparţine unei generaţii de adevăraţi ctitori și făuritori ai tuturor domeniilor de activitate și cu atât mai mult în specialităţile medicale îi vor marca evoluţia. Cum era și firesc, autorii întârzie asupra evoluţiei specialităţii Cardiologie care își caută independenţa faţă de Medicina internă.

Spiritul ASCAR dus mai departe

Fără îndoială că cea mai importantă etapă a cardiologiei noastre, la care profesorului C.C. Iliescu și-a adus contribuţia, a fost cea a spitalului ASCAR. Acesta a fost înfiinţat în 1945 ca unitate spitalicească independentă, dedicată ASistenţei CARdiacilor și care polariza un număr important de practicieni de primă mărime. Nu multe ţări se puteau lăuda cu un asemenea așezământ, desprins din medicina internă. În acele timpuri era a doua ţară din lume care avea o asemenea instituţie. Cititorul nu poate trece cu ușurinţă peste această etapă de progres incontestabil, definitorie pentru cardiologia românească, și care va implementa noi modalităţi exploratorii și terapeutice (fonomecanograma, ecocardiografia, cateterismul cardiac, conversia electrică a fibrilaţiei, cardiologia invazivă, radiologia intervenţională ș.a.), precum și crearea primului cardiostimulator implantabil din România.

Din nefericire, odată cu pensionarea profesorului Iliescu, ASCAR s-a destrămat, au intervenit factori conjuncturali nefavorabili, ca și meschine interese, care au dus, concertat, la desfiinţarea ASCAR. Spiritul ASCAR s-a menţinut însă la urmașii săi, ducând la dezvoltarea unuia dintre cele mai calificate institute din ţară, ce poartă numele celui care i-a dat primul impuls, Institutul de Urgenţă „Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

Ultima parte a cărţii este dedicată unor consideraţii privind rolul profesorului în învăţământul medical și cardiologic, cel al Societăţii Române de Cardiologie, opera publicată și distincţiile cu care a fost aureolat, dar și manifestărilor pentru cinstirea memoriei sale.

Cei doi autori l-au cunoscut pe C.C. Iliescu. Doctoriţa Dora Petrilă l-a avut ca profesor de medicină internă în anul IV de facultate. Profesorul Eduard Apetrei a fost colaborator direct al profesorului la ASCAR pentru o lungă perioadă de timp. Profesorul C.C. Iliescu nu a lăsat mărturisiri scrise despre sine și despre viaţa lui. Cartea își trage izvoarele din amintirile autorilor și din puţinele surse scrise disponibile.