Cel mai recent număr din RomanianJournal
of Cardiology, al patrulea pe 2014, ne propune o serie de materiale
interesante, printre care am remarcat un studiu ce analizează valoarea
predictivă a testului ECG de efort în era cardiologiei moderne. Cercetarea,
retrospectivă, a inclus 404 pacienţi internaţi la Institutul de Urgenţă pentru
Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu“ în perioada 2008–2013, cu durere toracică
sugestivă pentru angină şi lipsiţi de boală coronariană ischemică cunoscută. Ei
au efectuat un test de efort pe covor rulant în laborator, urmat, la distanţă
de 2–60 de zile, de o coronarografie. Testul a fost pozitiv la 285 de pacienţi,
iar o stenoză semnificativă (adică o reducere a lumenului de cel puţin 70%) a
fost decelată în 186 de cazuri. Sensibilitatea testului de efort a fost
calulcată la 85,3%, iar specificitatea – la 46,8%. Amplitudinea modificărilor
ST pe ECG s-a corelat cu gradul stenozei. Concluzia studiului a fost că, deşi
în prezent sunt disponibile investigaţii nonivazive cu sensibilitate superioară
(ecografia de efort, perfuzia miocardică de stres), testul de efort continuă să
arate o bună sensibilitate şi rămâne, datorită costului redus şi
accesibilităţii, prima opţiune în algoritmul de diagnostic al bolii
coronariene. Printre articolele de studiu, remarcăm şi un review asupra dilemelor în utilizarea hipotermiei terapeutice după
stopul cardiac. Autorul străin concluzionează că metoda are un rol important în
minimizarea consecinţelor neurologice şi în creşterea ratei de supravieţuire,
fiind recomandată la pacienţii comatoşi care sunt aduşi cu fibrilaţie
ventriculară sau cu tahicardie ventriculară fără puls. Metoda ar trebui
folosită în spital, şi nu în prespital, cu o temperatură de 36 de grade Celsius.
