Revista medico-chirurgicală a Societăţii
de Medici şi Naturalişti din Iaşi, numărul 2/2014, se deschide cu un frumos
editorial semnat de redactorul-şef, prof. dr. Gabriel Ungureanu, in memoriam Valeriu Rusu, cel care a
condus revista timp de 18 ani. Nimeni altcineva nu ar fi fost mai potrivit
pentru o publicaţie care acoperă subiecte atât de vaste, „niciunul dintre noi
nu aveam o asemenea deschidere şi o asemenea autoritate ştiinţifică precum
profesorul Valeriu Rusu“, scrie prof. dr. Ungureanu. Cu o constituţie aparent
fragilă, medicul dispunea de o capacitate de muncă extraordinară, de o mare
putere de concentrare şi de dorinţa de cunoaştere, care se împletea cu o vastă
cultură medicală şi generală, mereu la curent cu cele mai recente descoperiri ştiinţifice.
Nimeni altcineva nu s-ar fi încumetat la munca sisifică din spatele Dicţionarului
medical şi nu ar fi putut să o ducă atât de bine la capăt. Prof. dr. Gabriel
Ungureanu îşi exprimă speranţa că materialele publicate de profesor la rubrica
Lexis a „Vieţii medicale“ vor putea fi adunate într-un volum.
Al doilea editorial, semnat de Cristina
Cijevschi Prelipcean, de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie,
împreună cu colaboratorii săi, este dedicat problematicii hepatitei virale C în
2014. Cu un titlu plin de speranţă „Începutul sfârşitului?“, autorii prezintă
beneficiile celor mai recente descoperiri terapeutice în domeniul hepatitei C şi
nădăjduiesc că în 2015 vor putea scrie un editorial despre un imaginar
Perfectovir, terapie orală standard fără efecte adverse, disponibilă şi în
România, care să vindece hepatita C indiferent de genotip. Autoarea, împreună
cu medici de la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi (Anca Marineaţă, Elena Răzuş) şi
de la IGH (Cătălina Mihai), prezintă şi un studiu privind manifestările şi complicaţiile
extraintestinale întâlnite la pacienţii cu boală inflamatorie intestinală. Este
vorba de afectări musculoscheletice, hepatobiliare, cutaneomucoase, oculare,
evenimente tromboembolice, anemie, manifestări pulmonare şi din sfera urinară.
Din nefericire, este foarte dificil şi uneori imposibil de spus dacă aceste
probleme sunt consecinţa bolii în sine sau a tratamentului acesteia, admit
specialiştii. Revista include multiple materiale interesante, dense, coerente
cu editorialul din deschidere, fie că vorbim de update-uri, de lucrări
originale (31 la număr) sau de studii de caz, în capitole de medicină internă-pediatrie,
chirurgie, ştiinţe fundamentale, medicină preventivă şi de laborator, medicină
dentară, farmacie şi bioinginerie medicală.