Newsflash
Apariții editoriale

Meditaţii pe teme balintiene

de Dan LĂZĂRESCU - dec. 15 2014
Meditaţii pe teme balintiene
    Specialiştilor din România interesaţi de conceptele mişcării iniţiate de dr. Michael Balint în tratamentul afecţiunilor psihosomatice, Buletinul Asociaţiei Balint le oferă, în nr. 62, două articole cu valoare documentară: unul despre „Începuturile mişcării Balint“, semnat de dr. Andor Harrach (Budapesta), iar celălalt, „Balints as an invitation to play“, în care dr. Jeffrey L. Sternlieb din Allentown (SUA) se referă la rolul pe care, conform lui Winnicot şi Piaget, îl are jocul copiilor în formarea de relaţii sociale şi în dezvoltarea intelectului. În articolul „Meditaţie, memorie şi îmbătrânirea creierului“, dr. Monica Petrescu (Bucureşti) prezintă o serie de aspecte mai puţin cunoscute ale practicii meditative şi rezultatele acesteia asupra susţinerii şi ameliorării proceselor cognitive. Mai reţin atenţia studiul „Depresia şi suicidul la copii şi adolescenţi în Ungaria 2000–2010“ publicat de dr. Kalmár Sandor (din Kecskemét, Ungaria) şi o prezentare de caz, „Depresia bipolară rezistentă la tratament asociată cu multiple afectări cerebrale“, pe care o fac prof. dr. Mirela Manea şi alţi specialişti de la UMF „Carol Davila“ şi de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia“, Bucureşti. Numărul se încheie cu o recenzie în care dr. Csilla Moldovan din Nădăraş-Ciuc prezintă volumul de memorialistică „Aşchii de viaţă“, al medicului psihiatru Veress Albert din Miercurea Ciuc.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe