Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Apariții editoriale

Apariţii noi la MedicHub

Cele mai recente numere ale revistelor coordonate de MedicHub aduc în discuţie subiecte interesante, de la importanţa raportării efectelor adverse ale medicamentelor și până la criza globală de sănătate generată de pandemia de COVID-19 sau importanţa investigaţiilor neuroimagistice în gestionarea demenţei.

Importanţa raportării efectelor adverse la medicamente

coperta Alergo_2_2021 mic

        Alergologia*, revista SRAIC, a ajuns la a doua ediţie din acest an. În acest număr, regăsiţi o lucrare care ne reamintește importanţa raportării efectelor adverse la medicamente, dr. Octavia Sabin și colab. prezentându-ne rolul farmacovigilenţei în bolile alergice. Alte două articole continuă firesc această temă, în contextul pandemiei pandemiei de COVID-19. Dr. Irina Gabriela Bucur și colab. ne aduc în atenţie aspectele practice ale tratamentului cu omalizumab în urticaria spontană cronică în perioada campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Problematica alergiilor alimentare este și ea abordată prin două articole: „Alergia alimentară la oul de găină – Actualizări în diagnosticul și abordarea terapeutică” și „Kiss allergy – despre sărut și alergie”. Articolul „Când să ne gândim la mastocitoza sistemică în evaluarea osteoporozei severe” tratează un subiect la limita dintre specialităţi.

Femeile însărcinate, vulnerabile la infecţia cu SARS-CoV-2

coperta Ginecologia 32 (2) 2021_mic

      Numărul 2/2021 al revistei Ginecologia.ro** se concentrează pe criza globală de sănătate, creată de pandemia de COVID-19, o nouă provocare în întreaga lume. Deși această patologie nu este complet înţeleasă și complicaţiile sale perinatale nu sunt în întregime cunoscute, este necesară crearea unui protocol pentru prevenirea și gestionarea acestei boli, spune, în editorial, prof. dr. Radu Vlădăreanu, redactorul șef al revistei. Unul dintre articole prezintă experienţa Departamentului de Obstetrică-Ginecologie al Spitalului Universitar de Urgenţă București în ceea ce privește pacientele însărcinate, care asociază infecţia cu SARS-CoV-2, subliniind că femeile însărcinate sunt în faţa acestei infecţii din cauza modificărilor stării imunologice la care sunt supuse în timpul sarcinii. Într-o altă lucrare se vorbește despre sindromul Down ca fiind cea mai comună anomalie cromozomială viabilă care este diagnosticată în timpul sarcinii. Un alt subiect tratează evaluarea eficacităţii rezecţiei colorectale laparoscopice în cazurile de endometrioză profundă.

Imagistica în evaluarea pacientului pediatric

      Ediţia cu numărul 3/2021 a revistei Medic.ro*** are ca temă imagistica. În paginile publicaţiei regăsiţi articole precum: „Evaluarea efectului statinelor asupra procesului de calusare prin metoda spectroscopiei în infraroșu cu transformare Fourier (FT-IR)”, „Noi metode imagistice în evaluarea pacientului pediatric cu suspiciune de miocardită” sau „Demenţa: importanţa investigaţiilor neuroimagistice în stabilirea diagnosticului și rolul medicului de familie în abordarea terapeutică și evolutivă”. Alte articole interesante tratează teme actuale: aspecte ale infecţiei cu noul coronavirus la femeile gravide; pierderea masei musculare în bolile hepatice avansate; răspunsul imun în bolile infecţioase bacteriene și virale sau aspecte diagnostice, terapeutice și evolutive în tulburarea afectivă bipolară.

Relaţia dintre COVID-19 și glanda tiroidă

coperta Farmacist_3_2021_mic

      Farmacist.ro 3/2021**** are ca temă „Imunoterapia”, autorii arătând că „imunoterapeuticele au revoluţionat tratamentul unor afecţiuni severe. Anticorpii monoclonali și alte medicamente biologice care acţionează la nivelul sistemului imunitar sau prin similaritate cu componente ale sistemului imunitar sunt medicamente ţintite, care vizează anumite mecanisme fiziopatogenice implicate în diferite afecţiuni”. La rubrica „Farmacoterapie” regăsiţi partea a III-a a lucrării „Opţiuni farmacoterapeutice în afecţiuni neoplazice”, iar la rubrica „Nutriţie”, partea a II-a a lucrării „Tehnici și materiale de gătit – alegeri care pot influenţa calitatea vieţii”. Lucrarea „Interrelaţia dintre infecţia cu SARS-CoV-2 și glanda tiroidă” este încadrată la rubrica „Cercetare”, iar „Paratiroidele și fermitatea ţesuturilor”, la „Fitoterapie”.

Noutăţi în infecţia cu HPV

copertaORL 51 (2) 2021_mic-2

      Numărul 2/2021 al revistei ORL.ro* cuprinde articole știinţifice derivate din prezentările lectorilor la Forumul ORL.ro (ediţia a 13-a), desfășurat în luna martie, pentru a consolida informaţiile primite la conferinţă. Tema ediţiei este „Noutăţi în infecţia cu HPV”, astfel că în paginile revistei găsiţi lucrări precum: „Strategii de dezescaladare ale tratamentului oncologic pentru cancerul de orofaringe HPV-pozitiv” sau „HPV – schiţă a stilului său de viaţă”. La rubrica „Rinologie” nu rataţi articolele „Variaţiile morfologice și morfometrice ale fisurii orbitare inferioare”, „Silent sinus syndrome – review de literatură” și o prezentare de caz despre un estezioneuroblastom rinocerebral operat pe cale combinată, endoscopic transnazal și neurochirurgical subfrontal. În cadrul rubricii „Oncologie” puteţi citi, între altele, un articol despre perspectivele actuale în carcinomul nazofaringian avansat și metastatic și o prezentare de caz despre răspunsul terapeutic promiţător la imunoterapie într-un carcinom nazofaringian metastazat asociat cu hepatită virală C.

Abstractele evenimentului știinţific Zilele IOB

coperta Oncolog 55 (2) 2021_mic

      În cel de-al doilea număr al revistei Oncolog-Hematolog.ro* de anul acesta vă invităm să lecturaţi atât abstractele prezentate în cadrul evenimentului Zilele Știinţifice ale Institutului Oncologic București „Prod. Dr. Al. Trestioreanu”, care s-au desfășurat în luna mai, cât și articole pe teme foarte actuale și interesante. Între acestea menţionăm un articol despre evoluţia raportului neutrofile-limfocite (NLR) și a raportului trombocite-limfocite în timpul polichimioterapiei în cancerele capului și gâtului, dar și o prezentare de caz despre un limfom non-Hodgkin cu evoluţie agresivă. De reţinut și lucrările: „Aspecte imagistice în sindroamele compresive pericardice – tamponada cardiacă în patologia oncologică”, „Review al carcinomului cu celule Merkel – ce se știe și ce nu se știe?”, „Imagini în hematologie: leucemia cu plasmocite” sau „Corelaţii între biomarkerii cancerului colorectal”.

*Publicaţie creditată cu 10 puncte EMC.
**Publicaţie creditată cu 10 puncte EMC, pentru medici, și cu 5 puncte EMC pentru moașe și asistenţi maternali.
*** Publicaţie creditată cu 10 puncte EMC, pentru medici, și cu 5 puncte EMC, pentru asistenţi medicali.
**** Publicaţie creditată cu 10 puncte EFC, pentru farmaciști, și cu 5 puncte EMC, pentru asistenţi.

Etichete: reviste MedicHub

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.