resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Vindecători de altădată

Autor: Dr. Richard CONSTANTINESCU | 28 Septembrie 2018
„Dacă și medicul se poate înșela cu multa lui învățătură și practică, ce să spunem de babele proaste, în care mai crede poporul?”
(Tudor Arghezi)

În urmă cu peste opt decenii, în satul Soca din județul Timiș, bântuia „o boliște grozavă”, după cum scriau ziarele vremii. Boala își făcuse cuib în mai toate casele. Oamenii erau îngroziți. Unii se pregăteau de moarte, alții căutau pe cineva care să-i scoată din necaz. Maria Pascu, „o babă din acelea care le știa pe toate”, i-a îndemnat pe săteni să-i asculte sfatul dacă vor să le fie bine. Deplina vindecare urma să le vină numai dacă vor mânca inima unui om mort, descântată de ea. Șapte bărbați, dintre aceia care păreau mai teferi la trup, au mers în cimitir și l-au întors din țărână pe unul de-al lor, ce nu apucase bine să-și desfacă trupul și să-l redea celui din care a fost creat. Au dus degrabă inima babei Maria. După ce a rostit vorbele potrivite, femeia a făcut în așa fel încât să împartă acel „leac scump și grabnic tămăduitor” bolnavilor din sat. Patruzeci din cei care au înghițit doctoria-minune au fost duși și ei în locul de veșnică odihnă. Treizeci de zile de închisoare a fost pedeapsa femeii-vraci și a celor șapte bărbați. Așa a hotărât un judecător din Timișoara.
După această tragedie, o gazetă romașcană a scris, chiar pe prima pagină, despre aceste „babe”, considerate „pacostea” României rurale. „Nu-i sat pe întinderea acestei țări care să nu-și aibă baba lui, babă care pretinde că știe să lege și să dezlege toate și care se află în mare cinste în ochii satului pentru atotștiința ei. Nu-i boală pe care babele să nu creadă că n-o pot tămădui. Nu-i meteahnă căreia deșteptăciunea și meșteșugul lor să nu-i vină de hac. Iar în fața lăudăroșeniei fără de rușine a babelor, oamenii noștri pierd orice judecată și umblă sate întregi ca să găsească baba a cărei faimă a ajuns până la urechea lor. (...) În fața prostiei omenești, babele devin și mai îndrăznețe. Nu există buruiană care pentru babă să nu ascundă în fibrele ei un dar de a tămădui o boală. (...) Femeile noastre se uită la babe ca la Dumnezeu. Calcă sfatul medicului în picioare sau, mai bine zis, se feresc ca doctorul să afle că au o boală în casă, ca în schimb să asculte ca de cuvântul evanghelic de ceea ce le îndeamnă babele. Și, în mreaja leacurilor și descântecelor băbești, cad deopotrivă femeile de la sate, ca și cele de la târg. (...) Nimeni nu-și închipuie câtă viață sugrumă babele. Dacă printr-o minune dumnezeiască, babele acestea care vrăjesc într-o zi ar pierde încrederea oamenilor, în aceeași zi pe răbojul vremii s-ar putea încrusta fericirea de a fi scăpat de la moarte o sumedenie de suflete.” (N.C. Pipă, Babele care vrăjesc, în „Solia”, foaie de cultură pentru săteni scoasă de Societatea culturală „Al. Vlahuță” din Roman, an. I,
nr. 9, 15 iunie 1935, p. 1)
Profesorul Severeanu scria în amintirile sale că odată își făcuse apariția prin județele Teleorman și Romanați un monah de la Muntele Athos ce pretindea că aduce alinare și vindecare. Într-o cutie din lemn încrustată cu fildeș și sidef purta „carne uscată în formă de falus. Călugărul spunea că acela era penisul catârului pe care Hristos a fost călare când a intrat în Ierusalim. Călugărul spunea că dacă atingea cu el părțile genitale ale femeilor sterpe le da darul de a face copii. El mai avea și o jumătate de falcă de animal și spunea că era din falca aceluiași catâr și făcea să treacă toate durerile de măsele dacă freca partea dureroasă. Autoritățile au luat măsuri și au dat
Publicitate
peste graniță pe călugărul șarlatan” (Doctorul C.D. Severeanu, Din amintirile mele. 1853–1929, vol. II, editată de Societatea de Chirurgie, 1929, pp. 179–180). În urmă cu câțiva ani, un preot ieșean și, la vremea aceea, student medicinist, se prezenta adesea pe la oamenii bolnavi cu o cutie de pantofi în care ținea „sfinte moaște ale martirilor de la Aiud”. Dacă în țară cineva lansase proiectul ShoeBox, părintele-medic ar fi trebuit să le propună enoriașilor-pacienți HolyBoneBox. 
Bucureștenii de altădată se căutau, aproape ca cei de la sate, la felceri și babe, care descântau, lăsau sânge, aplicau lipitori, extrăgeau dinți, afumau, recomandau călcătura ursului. Lumea îi cerceta. Ei își făceau un rost și profitau de naivitatea suferinzilor. Un binefăcător al locuitorilor Capitalei, și nu numai, a fost dr. Aloys
Drasch. Locuia în hotelul Avram și avea cu el mereu „sticluțe cu apă chioară” sau „hapuri cu miez de pâine”. Era un om masiv, descris de contemporani ca o persoană care nu circula niciodată cu trăsura, dormea fără căldură iarna, nu purta căciulă, flanelă, blană ori șoșoni pe vreme rea, nu fuma, nu bea, iar de carne nu se atingea niciodată. Avea mâini și picioare exagerat de mari, încât circula vorba că își comanda încălțămintea din Suedia, pentru că cizmarii români nu îi oferiseră ceea ce el își dorea. Se pomenește, de asemenea, de o întâlnire dintre un pacient, cu dureri și o tumefacție serioasă a feței, și dr. Drasch. Acesta îl examinează pe stradă și, „fără să-l prevină, îi trage o palmă zdravănă peste umflătură și, probabil abcesul fiind copt, a lăsat să curgă puroiul și pacientul a scăpat de dureri”.
O istorioară vorbește de un om care avea o idee fixă că îi umblă prin cap două care cu fân, pe care le și aude cum scârțâie, fiindcă nu au roțile unse și, din aceste pricini, nu poate deloc să se odihnească. „Drasch făgăduiește că va veni a doua zi cu instrumentele trebuitoare ca să-i extragă carele cu fân din cap, având grijă la plecare să recomande familiei să găsească a doua zi la vizită două care cu fân încărcate pe care să le introducă în curte fără să observe nebunul. La vizita de a doua zi, Drasch se înțelege cu familia ca, la un semn al lui, amândouă carele încărcate cu fân să iasă pe poartă unul după altul. Se duce la nebun, așază pe masă două-trei instrumente de forma cleștilor cu care dentiștii scot măselele, vâră unul din ele într-o ureche, simulează că trage ceva din camera urechii și, după ce scoate cleștele afară, face semnul convenit, îl scutură zdravăn de cap și-i arată primul car, apoi repede repetă operația la cealaltă ureche, altă puternică scuturătură de cap, altă arătare a celuilalt car cu fân și nebunul s-a liniștit, ba acum devenea furios când cineva îl întreba în glumă dacă nu i-a rămas vreun rest, vreo roată de car, vreun jug sau vreun bou prin cap.” (Victor Bilciurescu, București și bucureșteni de ieri și de azi, Editura Universul, București, 1945, pp. 35, 36–37)
    Un personaj adesea citat de istoricii Bucureștiului este Ion Rățoi, „vindecător de mâini și picioare, care, la 1873, era găsit mai totdeauna stând în fața bisericii Slobozia” (Lelia Zamani, Oameni și locuri din vechiul București, Editura Vremea, București, 2008, p. 39).
    Dacă mulți vindecători itineranți erau tolerați de comunitățile în care mergeau să-și exercite meșteșugul, în secolul al XVIII-lea, fizicul-șef din Bistrița, dr. Johan Christoph Friedenreich, transmitea populației: „Din punctul de vedere al nimicirii totale a acestor înșelători de oameni, care îndeosebi prin sate fură celor săraci atât banii, cât și sănătatea, cum se întâmplă mai ales la Sibiu și în alte regiuni, va fi bine ca, în caz că vor intra în oraș, să fie reținuți, atât ei, cât și marfa lor, să fie trimiși aici, la primăria orașului, împreună cu lucrurile lor, în scopul controlării medicamentelor falsificate și, după împrejurări, să li se aplice pedeapsa cuvenită” (fragment dintr-un document aflat la Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale).
    Cu un secol înainte, la Brașov, doi șarlatani, ce umblau prin lume recomandându-se a fi „doctori buni”, nu și-au mai putut folosi mintea pentru vicleșug, pentru că au fost decapitați la 9 iunie 1682. Frații Raw, unul cazangiu și celălalt curelar, au fost acuzați de falsificare de monede și de vrăjitorie. Cazangiul se recomanda drept medic și alchimist originar din Chaldea, iar curelarul pretindea că e farmacist, având obârșia în Roma. 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală