EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Viitorul profesiei noastre în UE

Autor: Izabela AGAVRILOAIE | 11 Februarie 2011
   S-a încheiat prima etapă de evaluare a implementării Directivei nr. 36/2005 privind calificările profesionale. Procesul de evaluare – la care a participat şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România alături de autorităţile competente din statele membre UE – se realizează sub egida Unităţii calificări profesionale din cadrul Directoratului pentru piaţă internă şi servicii al Comisiei Europene. (...)
 
   S-a încheiat prima etapă de evaluare a implementării Directivei nr. 36/2005 privind calificările profesionale. Procesul de evaluare – la care a participat şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România alături de autorităţile competente din statele membre UE – se realizează sub egida Unităţii calificări profesionale din
Publicitate
cadrul Directoratului pentru piaţă internă şi servicii al Comisiei Europene.
  Prima fază a evaluării a inclus autorităţile competente în profesia de asistent medical şi în profesia de moaşă din UE. Ordinul a participat la elaborarea chestionarelor, completarea acestora şi redactarea rapoartelor finale către Comisia Europeană. Aceste activităţi au fost coordonate de NMC (Organizaţie de reglementare a profesiei de asistent medical din Marea Britanie) şi de NEMIR (Reţeaua europeană a organizaţiilor de reglementare în profesia de moaşă), din care OAMGMAMR face parte din 2009. Propunerile Ordinului nostru au vizat modificarea Anexei V privind conţinutul educaţiei de bază a asistenţilor medicali/moaşelor, necesitatea cardului profesional european, simplificarea comunicării între autorităţile competente, în vederea facilitării liberei circulaţii etc. De asemenea, OAMGMAMR a răspuns întrebărilor adresate direct, tot în scopul evaluării şi modificării prevederilor Directivei nr. 36/2005, de şeful unităţii calificări profesionale, Jurgen Tiedje. În luna ianuarie, a fost lansată a doua etapă a procesului de evaluare, în care OAMGMAMR este, de asemenea, implicat.
   Noua Directivă privind calificările profesionale va intra în vigoare din 2012. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom SRML 3 noiembrie 2012