resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Victor Lustig

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 11 Iulie 2014
Victor Lustig
   Lecturierul de vacanţă poate cuprinde aproape orice, de la romane cu Fabio pe copertă până la o nouă istorie a vechiului Reich. Inspirat de recenta condamnare definitivă a viitorului fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi polymath extraordinaire – profesorul Vasile Astărăstoae – pentru fapte de corupţie, m-am gândit să le ofer cititorilor ce mie-mi pare a fi un curios caz de doppelgänger. Mă abţin să îl judec pe profesorul Astărăstoae măcar din compasiune, suficient l-a judecat justiţia. Dimpotrivă, îi mulţumesc că mi-a deschis ochii asupra unui domn ale cărui aventuri m-au făcut să râd cu poftă la ore matinale.
   În privinţa escro­cilor din istorie, domnu­le profesor Astărăstoae, trebuie să vă mărturisesc că favoritul meu este acest austriac născut în Boemia, de unde vin cristalele şi viaţa cu un anumit parfum. Victor Lustig îl chema pe cetăţean (foto). Lustig, în germană, înseamnă amu­zant. Iar Victor, printr-un concurs de împrejurări, a ajuns faimos pentru câteva fapte demne de croitoraşul cel viteaz. Frapantă, pentru mine, a fost asemănarea fizică cu preşedintele Colegiului din care fac parte. Restul nu m-a surprins deloc.
   Victor era un tip foarte inteligent. Una din şme­che­riile pe care le făcea sună cam aşa (după cum e povestită pe site-ul bibliotecii Smithsonian). Deşi era sărac lipit, Victor se îmbrăca din ultimii bănuţi într-un costum chic, îşi spunea „contele Lustig“ (adică le compte amusant), frecventa cele mai la modă restaurante şi căuta să intre în vorbă cu diverşi potentaţi ai vremii. Uşor-uşor, discuţia migra spre sursa banilor – cine, cum şi mai ales cât de greu îi face. Aici, eroul nostru mărturisea, în şoaptă, că a găsit soluţia. Anume: are o tiparniţă portabilă de bani, care poate, în şase ore, să facă o copie perfectă a unei bancnote de 100 de dolari. (Da, Victor Lustig e vizionarul care a anticipat fotocopiatoarele mod
Publicitate
erne). Mecanismul misterios nu trebuia deranjat, dar Victor avea o astfel de cutie la el din pură întâmplare!). Ba mai şi exemplifica, adică băga într-o fantă specială o bancnotă, aştepta şi, la soroc, ieşeau două bancnote pe cealaltă parte. Miraculos! Lustig era dispus, cu mare greutate, să se despartă de jucăria lui fabuloasă pentru modesta sumă de 30 de mii de dolari. Păcălitul mergea acasă, băga o bancnotă de 100 de dolari o dată (şase ore), a doua oară (12 ore) şi până la a treia (18 ore); când se prindea că ies doar hârtii albe, Victor era de mult plecat în alte zări, pe alte meleaguri.
   Dar, domnule profesor, nu pentru asta a rămas domnul Lustig – dublura dumneavoastră fizică (prin pură şansă) – în istorie. Nu. Victor Lustig a rămas în istorie pentru că a vândut turnul Eiffel la fier vechi. De două ori. Aici, ce-i drept, doritorului de metaforă, comparaţie şi hiperbolă îi va veni uşor să tragă paralele altfel decât vizuale. După Marele Război, Lustig s-a trezit în Paris şi, cum îşi bea cafeaua cu croasant la o braserie prin Montparnasse, într-o dimineaţă, i-a venit ideea de-a face păcăleala secolului. Şi-a falsificat o hârtie (sic!) prin care devenea adjunctul directorului Ministerului Poştei şi Telegrafului. A căutat apoi să vadă cine sunt cei mai avuţi traficanţi de fier vechi din Paris la acea vreme şi i-a invitat, pe banii lui, la o masă la cel mai somptuos hotel din capitală (H. de Crillon). Aici, le-a mărturisit că, date fiind costurile excesive, primăria Parisului s-a hotărât să demonteze turnul Eiffel şi caută firme care să recicleze metalul (peste şapte mii de tone). Mai mult, i-a şi plimbat cu limuzina de jur împrejur, să evalueze proprietatea. Urma să aibă loc o licitaţie publică, a zis Lustig. Unul dintre invitaţi, André Poisson, era mai mărgi­naş, abia venise la Paris şi era foarte dornic să „spargă monopolul“. Aşa că l-a luat pe Lustig la o parte şi a început să-l pistoneze cu întrebări. Cam cum, cam ce, cam când, cam unde? Şi Lustig a mărturisit. Că e un sărman birocrat. Că e sărac lipit pămân­tului. Că trebuie să accepte (oh, mon Dieu!) diverse sume şi comi­sioane ca să poată să-şi menţină cât de cât traiul. Poisson a mirosit şansa. Simplu! Ce licitaţie? O să-l „ungă“ pe Lustig. Fâstâcit foc, aces­ta i-a cerut 20 de mii de dolari pe loc şi 50 de mii mai târziu, contra promisiunii că-i va da proiectul demolării turnului Eiffel. Cu ser­vieta plină de bani, Lustig dispărea, câteva ore mai târziu, înapoi spre Austria natală, în timp ce păgubitul, umilit şi în acelaşi timp ruşinat de gogomănia pe care o făcuse, nici măcar n-a mai anunţat poliţia.
   În timp ce-mi aduc aminte de „Atlasul norilor“ de David Mitchell nu pot să nu mă întreb dacă trăsnaia asta cu reîncarnarea n-o avea totuşi o bază... ştiinţifică. Lustig, nein?
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală