resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Valoarea cazurilor singulare

Autor: Prof. dr. Gabriel M. GURMAN | 12 Septembrie 2014
   Charles Baudelaire, celebrul poet francez, definea medicina, acum aproape 150 ani, ca ştiinţa care se ocupă cu schimbarea denumirii bolilor. Astăzi, această ironie trebuie privită cu multă înţelegere. În acea vreme, cu mult înainte de descoperirea etiologiei microbiene sau virale a celor mai multe maladii ubicuitare, înainte de apariţia mijloacelor moderne de investigaţie, cum ar fi radiologia sau endoscopia, bolile curente erau de neînţeles şi inexplicabile, astfel că aceleaşi simptome puteau fi interpretate în diverse feluri, iar ele primeau periodic diverse denumiri. Ba, mai mult, multe diagnostice erau precizate prea târziu, post-mortem, după efectuarea necropsiei. Marile epidemii de maladii contagioase provocau panică în rândul populaţiei, care încerca să se apere în mod empiric, uneori superstiţios şi de cele mai multe ori ineficace, pentru că nimeni nu putea preciza originea molimei.
   Fără discuţie, lucrurile s-au schimbat radical începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Nelămuririle clinice au căpătat explicaţii datorită folosirii metodelor moderne de investigaţie. O simplă referire la primele cateterizări cardiace retrograde, de prin anii ’50, o metodă care a permis descifrarea fiziopatologică a multor afecţiuni valvulare şi ischemice, subliniază enormul progres făcut de medicină spre definirea corectă a condiţiilor clinice. Memoria mă duce la acele timpuri în care o criză de astm bronşic trebuia diferenţiată de un edem pulmonar acut provocat de o insuficienţă cardiacă acutizată şi-mi aduc bine aminte de poveştile dascălilor mei despre greşelile de diagnostic care erau apanajul practicii curente în această privinţă. Dar am putea greşi limitându-ne doar la definiţia etiologică şi fiziopatologică a maladiilor pentru a dovedi importanţa vitală a corectitudinii şi exactitudinii în definiţia fenomenelor care ne înconjoară.
   O bună parte a morbidităţii anestezice e legată de perioada postoperatorie imediată. Un studiu devenit clasic, publicat în Franţa în urmă cu mai bine de un deceniu, preciza că mai bine de 40% din complicaţiile postanestezice apar în orele ce urmează terminării actului operator. Brutala trecere de la atenta supraveghere a unui medic asupra unui singur pacient la (practic) lipsa de supraveghere imediat după ieşirea pacientului din sala de operaţii a obligat administraţia medicală din spitalele moderne să aplice două măsuri obligatorii şi care se completează una pe alta. Pe de o parte, e vorba de înfiinţarea camerelor de trezire, aşa-numitele recovery rooms, în care sunt concentraţi pacienţii imediat după operaţie şi anestezie, sub directa supraveghere a unei asistente medicale, dublată de cele mai multe ori de un medic anestezist. Pe de altă parte, dat fiind faptul că supravegherea nu se mai efectuează în raport 1:1, ci 1:3 sau chiar 1:4 (adică o asistentă la mai mulţi pacienţi), monitorizarea clinică a fost completată de una electronică, instrumentală, care analizează în mod continuu semnele vitale, anunţând orice deviaţie patologică şi periculoasă.
Publicitate
Iată deci cum o corectă definiţie a unei situaţii a dus (e drept, în timp) la rezolvarea unei probleme imperioase, de care şi eu, tânăr intern de ATI , m-am lovit nu o dată în primii ani ai carierei mele profesionale.
   Pentru mulţi din colegii mei de alte specialităţi – gastroenterologi, radiologi, chirurgi – propofolul e un drog anestezic cunoscut şi utilizat pe o scară largă în mai toate spitalele şi policlinicile cu profil chirurgical sau investigaţional. Până în urmă cu aproape zece ani, propofolul era considerat, în mâini îndemânatice şi cu experienţă, ca un drog fără efecte secundare periculoase. Folosit în mod judicios, acest drog rezolvă o bună parte din problemele inducţiei anesteziei generale şi acoperă în mod satisfăcător efectuarea sedării pentru proceduri invazive. Numai că, în ultimii ani, literatura de specialitate descrie apariţia, în anumite cazuri de utilizare prelungită a acestui drog, a unor simptome grave, afectând mai toate organele vitale, aşa-numitul PRIS – propofol infusion syndrome. Procentul de decese provocate de o perfuzie prelungită de propofol, mai ales la copii, a fost la început surprinzător de ridicat, dar explicabil, întrucât medicii clinicieni au pus apariţia gravelor fenomene pe baza unor alte diagnostice, cum ar fi şocul septic, hemoragia subarahnoidiană, folosirea steroizilor în doze exagerate etc. Doar după punerea la punct a numitorului comun etiologic – administrarea propofolului în doze mari şi perioade lungi de timp – au apărut recomandările de rigoare, care au prescris micşorarea dozelor şi scurtarea timpului în care propofolul e administrat, în felul acesta reducând nu numai incidenţa PRIS în practica curentă, dar şi gravitatea sindromului.
   Proverbul chinezesc reprodus alăturat se referă la înţelepciunea individului ca o prerogativă absolut necesară pentru a ajunge la concluzii adevărate şi la înţelegerea corectă a realităţii. Eu îmi permit a adăuga la această caracteristică importantă două alte atribute care mi se par vitale pentru a ajunge la adevărul ştiinţific. Prima e experienţa personală a fiecăruia dintre noi, adică acea specială capacitate de percepţie care permite separarea boabelor de grâu de neghină, spiritul de observaţie clinică, atât de necesar în meseria noastră. Un al doilea deziderat îl reprezintă, în ochii mei, comunicarea între colegii de breaslă, cu alte cuvinte transformarea experienţei personale într-una colectivă. În marea majoritate a timpului, medicul funcţionează într-o comunitate restrânsă, numărul de pacienţi e redus şi de aceea anumite observaţii clinice, în lipsa cazuisticii bogate, nu pot fi transformate în dovezi irefutabile. Soluţia care se impune e simplă. Împărtăşirea experienţei personale cu ceilalţi colegi de specialitate devine imperioasă. Aceasta e menirea prezentărilor de cazuri din revistele medicale. Un caz ieşit din comun şi raportat în literatură poate trezi interesul unui coleg, care s-a întâlnit cu acelaşi fenomen aparent inexplicabil, căruia i-a oferit o însemnătate periferică şi care s-a şters din memoria activă. Multe din aceste rapoarte izolate, pe unul sau doar câteva cazuri, au stat la baza unor cercetări clinice şi experimentale care au avut ca efect rezolvarea definiţiei problemei şi găsirea soluţiei terapeutice.
   În lumea ştiinţifică de azi, cazurile izolate sunt lipsite de luciul şi strălucirea cercetării ştiinţifice bazate pe un număr mare de pacienţi (sau animale). De aceea, raportarea lor se bucură de o primire relativ rece din partea majorităţii editorilor de reviste medicale. Această realitate trebuie modificată. Sita selectării cazurilor interesante trebuie construită în aşa fel încât să permită „strecurarea“ acelor informaţii, fie ele singulare, care pot însă deschide un larg câmp de investigaţii folositoare.
 
 

„Originea înţelepciunii constă în a defini lucrurile şi faptele în mod corect. (Proverb chinezesc)

 


 

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală