resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Utilizarea judicioasă a antibioticoterapiei este un drept al pacientului

Autor: Dr. Vasile CEPOI | 27 Noiembrie 2015
    Odată cu utilizarea antibioticelor a apărut și rezistența microbiană la acestea. În ultimii 25 de ani însă, acest fenomen a cunoscut o creștere spectaculoasă. Utilizarea corectă a antibioticelor a devenit astfel parte din prioritățile mondiale de sănătate publică. Săptămâna mondială dedicată utilizării judicioase a antibioticelor atrage atenția asupra unor lucruri arhicunoscute, dar care, ca și spălatul pe mâini, sunt uitate frecvent în practică. Consumul ridicat de antibiotice, prevalența rezistenței, costurile suplimentare generate de infecții, riscurile privind siguranța pacientului impun ca unitățile sanitare să se angajeze într-un proces de îmbunătățire a practicilor proprii, iar la nivel național trebuie implementat un sistem de management al calității care să evalueze periodic eficacitatea practicilor medicale în ceea ce privește acest risc.
     Utilizarea corectă a antibioticelor ar trebui să permită oferirea celui mai bun tratament posibil pentru pacient și limitarea riscului de apariție a unor rezistențe bacteriene. Atingerea acestui obiectiv este condiționată de un efort colectiv al tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății, inclusiv al managerilor. Introducerea unui indicator care să măsoare buna utilizare a antibioticelor în „tabloul de bord“ al supravegherii infecțiilor nosocomiale constituie o necesitate. Monitorizarea acestui indicator este parte dintr-o abordare cuprinzătoare a bunei practici a antibioticoterapiei, având ca obiectiv îmbunătățirea calității asistenței medicale și a siguranței pacientului.

 

Utilizarea corectă a antibioticelor

 

     Utilizarea judicioasă a antibioticelor în spital presupune două categorii de activități: organizarea la nivelul unității a modului general de prescriere, eliberare, distribuire și administrare a antibioticelor, respectiv reglementarea pe bază de protocoale a prescrierii, vizând prevenirea emergenței florei microbiene rezistente.
     Prescrierea antibioticelor trebuie să aibă în vedere consemnarea în documentele medicale și transmiterea corectă a informațiilor către toate părțile implicate în eliberarea, distribuirea și administrarea medicamentelor, respectiv datele de identificare a pacientului, dozele, calea și ritmul de administrare, numele prescriptorului, asigurând trasabilitatea procesului, analiza consumului și justețea prescrierii.
     Pentru îmbunătățirea alegerii inițiale a antibioticului se recomandă: elaborarea protocoalelor în funcție de tipul infecției și de specificul ecologic al spitalului, care să fie ușor accesibile pentru echipa medicală; existența listei antibioticelor de rezervă, cu indicațiile specifice privind utilizarea acestora; accesul la informații, de preferat printr-un sistem informatic, care să ajute la prescrierea corectă a antibioticelor (recomandări, informații cu privire la rezistența bacteriană, alerte luând în considerare protocoalele de servicii și particularitățile pacientului); reevaluare după 24–72 de ore, în funcție de evoluția clinică, cu obținerea datelor microbiologice, pentru a stabili natura infecției bacteriene; prelungirea tratamentului peste trei-patru zile trebuie supusă unei analize interdisciplinare și av
Publicitate
izată de medicul șef de secție; abordarea antibioticoterapiei din punctul de vedere al managementului riscului infecțios, identificând erorile de prescriere și administrare; stabilirea măsurilor de prevenire este o obligație a structurilor responsabile de la nivelul managementului spitalului.
     Aceste reguli sunt descrise în literatură ca având un efect favorabil de creștere a efica­cității și eficienței antibioticoterapiei. Nu s-au stabilit până în prezent reguli stricte în acest sens, de aceea structurile cu responsabilitate în domeniu vor trebui să definească strategii proprii, adaptate specificului spitalului, având ca reper astfel de reguli.
     Utilizarea corectă a antibioticelor, pe lângă respectarea tuturor regulilor terapiei cu medicamente, trebuie să aibă în vedere și particularitatea acestora în ceea ce privește interacțiunea lor cu flora microbiană, care duce la selecția de agenți patogeni rezistenți ce pot fi transmiși în contextul contaminării asociate actului medical. Abuzul de antibiotice și nerespectarea regulilor de bună practică a făcut ca rezistența la antibiotice să devină o problemă de sănătate publică. Accesul la antibiotice fără recomandare medicală constituie un factor de risc suplimentar celor menționați anterior. Consecințele sale nu sunt doar de natură medicală, ci și de natură economică și chiar etică. De aceea, managementul calității în unitățile medicale trebuie să monitorizeze foarte strict respectarea procedurilor și protocoalelor privind antibioterapia și să analizeze periodic eficacitatea și eficiența acestora.
     Abordarea multidisciplinară în echipă formată din clinician, microbiolog, infecționist, epidemiolog și farmacist clinician, alături de respectarea așa-numitelor „standarde de aur“ în alegerea antibioticului și în asocierea de antibiotice sunt cerințele unei bune practici în antibioticoterapie.
     Cerințele „standardului de aur“ în alegerea antibioticului: recoltarea probelor microbiologice se face înaintea instituirii oricărei antibioterapii, chiar în situațiile de infecții severe, cum ar fi șocul septic care necesită administrarea de antibiotice din prima oră; se administrează antibiotice numai când există argumente clinico-biologice evidente pentru prezența infecției bacteriene sau constituie o urgență pentru prognosticul pacientului; se alege antibioticul în funcție de sensibilitatea cunoscută a florei microbiene incriminate, dar cu efectul cel mai redus asupra florei comensale; efectul antibioticoterapiei se reevaluează după 24–72 de ore și se consemnează în foaia de observație; dirijarea antibioticoterapiei se face numai după antibiogramă; posologia și ritmul de administrare se individualizează luând în considerare particularitățile cazului (vârsta, patologiile asociate – insuficiență renală, hepatică, aplazie medulară etc.); decizia prelungirii antibioticoterapiei peste șapte-zece zile trebuie să fie argumentată clinic și biologic (în terapia prelungită, raportul beneficiu/risc este nefavorabil); se preferă calea de administrare orală, dacă este posibil.

 

„Standard de aur“ în asocierea de antibiotice

 

     Pentru cele mai multe infecții, monoterapia este suficientă. Asocierea de antibiotice poate avea drept scop distrugerea rapidă a inoculului microbian, evitând dezvoltarea bacteriilor rezistente, dar poate avea ca efect creșterea presiunii de selecție asupra florei comensale. Din acest motiv, se impune ca asocierea să se facă numai în situații bine definite și fundamentate.
     Prin asociere se urmărește extinderea spectrului antimicrobian în situația unor infecții severe dificil sau imposibil de documentat microbiologic, infecții cu Pseudomonas aeruginosa etc.
     Nu se asociază două antibiotice din aceeași clasă sau cu efecte adverse pentru același organ și, în general, nu se menține asocierea de antibiotice mai mult de trei zile (după Azoicăi și Manciuc, 2008). (…)
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală