resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Un nou început

Autor: Dr. George Sebastian GHERLAN | 30 Septembrie 2016
Un nou început
    Revista română de boli infecțioase este instrumentul de exprimare al Societății Naționale Române de Boli Infecțioase“. Primul număr a apărut la sfârșitul anului 1997, însă lansarea oficială a avut loc în 1998, cu ocazia celui de-al doilea Congres național cu participare internațională în infecția HIV/SIDA. De atunci s-au lansat peste 70 de numere obișnuite și suplimente, în paginile cărora s-au publicat în jur de 1.000 de articole, referate, luări de poziție, cercetări clinice sau fundamentale, prezentări de cazuri.
    Autori din România, dar și din SUA, Anglia, Italia, Danemarca, Germania, Croația, Polonia sau China și-au adus contribuția la evoluția revistei, făcând posibilă acreditarea acesteia de către CNCSIS începând cu anul 2006. Asupra publicației și-au pus amprenta personalități marcante ale specialității de boli infecțioase din România, oameni care din păcate azi nu se mai află printre noi: prof. dr. Ludov
Publicitate
ic Păun și dr. Dan Duiculescu, conducătorii echipei editoriale. În prezent, revista are un tiraj de 400 de exemplare, dintre care 250 ajung la specialiștii din domeniul bolilor infecțioase din toată țara, iar restul la specialități conexe. De asemenea, începând cu anul 2006, revista apare și în mediul online, accesul la materialele din paginile sale fiind gratuit.
    În prezent, „Revista română de boli infecțioase“ se pregătește să devină vizibilă pe plan internațional, echipa editorială propunându-și câteva schimbări majore în ceea ce privește modul de prezentare. Astfel, începând cu numărul trei din 2016, aceasta va apărea în format bilingv (în limbile engleză și română), iar echipa de peer review va fi revigorată prin adăugarea unor specialiști recunoscuți din domeniul bolilor infecțioase și nu numai. Aceste măsuri au ca scop principal indexarea revistei în baze de date medicale de renume, precum PubMed Central, Pubmed și Medline. Un alt obiectiv vizat este indexarea publicației în SCIE (Science Citation Index Expanded) și Web of science. În momentul de față, revista este indexată EBSCO și beneficiază de încadrarea CNCSIS B+, reprezentând o oportunitate importantă de publicare pentru medicii și cercetătorii români.
    Cu acest prilej, consiliul editorial al „Revistei române de boli infecțioase“ adresează o invitație autorilor – medici și cercetători, tineri sau cu experiență – să trimită în continuare spre publicare articole originale, review-uri din literatură, studii clinice sau cercetări fundamentale, prezentări de caz din domeniul bolilor infecțioase și microbiologiei. Instrucțiunile pentru autori sunt disponibile pe noul website al revistei (http://rjid.com.ro/). De asemenea, cei interesați sunt anunțați că abonamentele la revistă includ patru numere consecutive și un certificat cu zece credite EMC.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală