resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Tratamentul neuro-endovascular vine în România

Autor: Dr. Aurel F. MARIN | 30 Septembrie 2016
Tratamentul neuro-endovascular vine în România
Acad. Constantin Popa a introdus în România, de-a lungul anilor, peste douăzeci de metode imagistice și terapeutice în neurologie, cu precădere în domeniul neurologiei vasculare. Fin cunoscător al diferențelor dintre neurologia vasculară practicată în Europa Occidentală și cea de dincolo de Atlantic, specialistul român a fost printre primii europeni care au adoptat tratamentul introdus de americani în accidentul vascular cerebral ischemic: fibrinoliza. Apoi, observând nevoia de sistematizare a pregătirii neurologilor români în domeniul neurologiei vasculare, a înființat Asociația Națională Română de Stroke (AVC). Aceasta organizează anual conferințe naționale, unde sunt actualizate ghidurile și protocoalele recomandate, pe baza documentelor internaționale – cu precădere cele americane – la rândul lor actualizate anual.
Ediția 2016 a conferinței de stroke, a 19-a, se va desfășura la București, între 12 și 14 octombrie, la sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Tema principală de anul acesta o reprezintă intervențiile endovasculare neurologice, un subiect încă foarte nou pentru multe din țările europene cu sisteme de sănătate bine puse la punct. Profesorul român, ajutat de un reputat specialist american de origine română – profesorul Tudor Jovin, de la Pittsburgh –, și-a propus să ofere o șansă în plus pacienților români cu accidente vasculare cerebrale: accesul la tratamentul endovascular. Reușita este însă condiționată nu doar de dorința specialiștilor, ci și de voința responsabililor politici. Dacă inițiativa va fi una de succes și va fi cuplată cu un program inteligent de prevenție, peste câțiva ani ar trebui să înregistrăm o scădere a morbidității și mortalității prin boli neurovasculare, printre cele mai mari din partea aceasta de lume.





    – Boala cerebrovasculară este una din principalele cauze de morbiditate și mortalitate din România, poate mai mult decât în lumea civilizată. Tendința ultimilor ani este că impactul bolii cardiovasculare a scăzut semnificativ, în vreme ce boala cerebrovasculară a rămas la aceleași niveluri ridicate. În contextul acesta, ce ar fi de făcut în România?
    – O întrebare justificată. De ce în 2016 frecvența bolilor vasculare cerebrale este în continuare atât de mare? Progresele ultimilor douăzeci de ani sunt minime în acest domeniu. Aș face însă câteva precizări. În raportările epidemiologice de până acum, s-a considerat că toate afecțiunile vasculare sunt cardiace, fără să se țină seama de specificitatea de organ. Astfel, nu s-a făcut diferența între bolile cardiovasculare, ale inimii, și cele neurovasculare, ale creierului. OMS operează cu datele primite de la fiecare țară și rezultă un amalgam de date, pe care noi, specialiștii, trebuie să le interpretăm cu prudență. Însă este nevoie să avem în vedere natura biologică a procesului patologic, lucru remarcat și de Gheorghe Marinescu. În ce privește morbiditatea în continuare ridicată, ea se explică prin neasigurarea prevenției și a tratamentului factorilor de risc. Mai mult, aproape că asistăm la un fel de eutanasie pasivă: sunt populații, în lume, care nu au acces la resurse și acolo mortalitatea crește pe seama bolilor cardio- și neurovasculare. Și nu trebuie să uităm că principala problemă a bolilor neurovasculare este invalidarea pacienților care supraviețuiesc evenimentului acut. Apoi, creierul nu suportă metodele terapeutice utilizate în afecțiunile cordului. Poți, de exemplu, să pui un stent pe artera vertebrală, unul pe artera bazilară, dar mai sus nu poți...

 

Cel mai important subiect

 

    – Dar unul din principalele subiecte pe care le veți discuta la conferința națională de stroke, pe care o organizați între 12 și 14 octombrie, la București, va fi tocmai acesta: procedurile endovasculare în neurologie.
    – Acesta este, de altfel, cel mai important subiect care va fi discutat la conferința de anul acesta. Colegii din Statele Unite, în frunte cu profesorul Tudor Jovin, șeful diviziei de stroke și directorul institutului de stroke de la Universitatea din Pittsburgh, vor fi la București și vor prezenta experiența americană în intervențiile endovasculare pe arterele intracerebrale. Pe acestea nu poți intra cu stenturi. Au apărut numeroase tehnici endovasculare, embolizări cu diverse substanțe, un instrumentar foarte sofisticat... S-a ajuns până la posibilitatea de a face embolectomie de arteră bazilară. Vasele intracerebrale au fost inaccesibile până acum. Dau un exemplu – sindromul de arteră cerebrală mijlocie a fost descris de Masson, în 1932, la Paris. La o partidă de vânătoare, cineva a făcut o hemiplegie dreaptă cu afazie. La autopsie, a fost găsit un glonț intrat chiar în artera cerebrală mijlocie. Dacă acel accident de vânătoare s-ar produce astăzi, o echipă competentă l-ar putea scoate pe cale endovasculară.

 

    – Cum am ajuns aici? Progresul imagisticii, progresul tehnicilor endovasculare?
    – Simplu. S-a constatat progresul evi­dent pe care l-au realizat cardiologii inter­venționiști. Toată lumea și-a pus întrebarea – în special în SUA și în alte țări dezvoltate – dacă aceste tehnici nu pot fi utilizate și pentru problemele neurovasculare.

 

    – Pot fi?
    – Au fost tatonări de câteva decenii. Abia de un deceniu s-a reușit acest lucru, iar una dintre cele mai renumite echipe este cea condusă de profesorul Jovin, care va veni la București. Au fost dezvoltate tehnicile endovasculare, mai ales pentru a rezolva patologia embolică. Tromboza propriu-zisă se rezolvă prin alte procedee, care dilată vasul. Tehnicile endovasculare au fost dezvoltate pentru a reuși accesul la nivelul arterei cerebrale mijlocii, al cerebralei anterioare și al bazilarei. Experiența a fost timidă la început, dar s-au obținut rezultate bune. După embolectomie, vedem pacienți care înainte nu puteau fi salvați cum își păstrează complet toate funcțiile. Sigur, asta în SUA, unde există rețeaua de telestroke, cu ajutorul căreia pacientul cu accident vascular cerebral ajunge rapid la centrul medical competent. Lăsând la o parte că, în prezent, fibrinoliza se poate face și pe parcurs, la fel investigația imagistică. Pe mașină, pe avion, oriunde. În felul acesta, s-au putut realiza mici studii, care să verifice rezultatele procedurilor endovasculare în AVC. După SUA, unde lucrurile sunt de-acum clare, legislația și procedurile sunt bine puse la punct, la fel s-a întâmplat și în Spania, unde profesorul Jovin a dezvoltat o întreagă rețea de centre endovasculare.

 

Discuția preliminară

 

    – Cine e implicat în procedurile endovasculare neurologice?
    – La București, am reușit să invit toți intervenționiștii din Capitală. Și pe cei care fac performanță, și pe cei cu mai puține performanțe. Radiologi, imagiști (și, la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, avem cel mai important centru de imagistică vasculară), neurologi, neurochirurgi, cardiologi. Vom discuta împreună despre cum trebuie organizată această modalitate de intervenție în bolile neurovasculare și care ar fi etapele.

 

    – Bine, dar modelul american nu este translatabil la noi. Ne lipsește sistemul de telestroke și pregătirea generală a populației pentru a recunoaște accidentele vasculare cerebrale.
     De acord, în prima discuție pe care am avut-o cu grupul american am adresat invitația de a veni ca să începem să lucrăm. Sigur că situația din România e alta. Tocmai de aceasta, va fi foarte utilă discuția preliminară pe care am programat-o pentru conferința din octombrie. Urmează să introducem metodologia în România în baza unui parteneriat, a unei colaborări pe termen mediu și lung cu autoritățile statului. Activitatea trebuie să fie întâi omologată.

 

O luăm de la zero

 

    – Dar unde ar putea fi practicate intervențiile endovasculare neurologice? Există vreun centru pregătit?
    – Nu, o luăm de la zero. Centrul care ar putea deschide calea este Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare. Dar cu finanțare specială și cu pregătirea personalului în centrele partenere din străinătate.

 

    – Eu vă întreb și în contextul în care, deși timp de mulți ani ați pledat pentru un program național de intervenție în AVC, abia recent a început acesta să funcționeze, măcar pe hârtie. Contextul este că până și programul de fibrinoliză este foarte la început, în vreme ce americanii au unul funcțional de douăzeci de ani.
    – Nu sunt decât două centre funcționale, din păcate, ambele în București. La noi e o problemă, în special în provincie, cu respectarea protocoalelor. Motivele care au limitat extinderea programului sunt și financiare, organizatorice ori de pregătire a personalului. În plus, oamenii nu sunt pasionați de domeniul acesta și pentru că este prea greu.

 

Pacienții nu ajung în fereastra terapeutică

 

    – Și atunci, cum putem ajunge să avem unul sau mai multe centre d
Publicitate
e tratament neurologic endovascular?
    – Vreți să spuneți că e pretenția prea mare. Acum, și la noi, la institut, sunt 60–80 de internări zilnic. Degeaba putem noi face mii de fibrinolize, dacă pacienții nu ajung la noi în fereastra terapeutică. În cazul ăsta, nu au indicații pentru fibrinoliză. Și de ce se întâmplă asta? Pentru că populația nu este educată. Ei bine, vreau să nu îmi închei activitatea până ce nu voi încerca să introduc în România și aceste metode terapeutice. În cariera mea, am introdus în România peste douăzeci de tipuri de metode.

 

    – Fibrinoliza, printre cele mai notabile, cu mult înainte de vestul Europei.
    – Atunci chiar am fost refuzat. A trebuit să merg la ANM și să explic: e o procedură care se practică în SUA. Cum să facem să o introducem și în România? Am obținut aprobarea și astfel am putut să procur și medicamentul, pentru că, altfel, producătorul refuza să îl aducă. Am obținut rezultate bune. Ulterior, am înființat Asociația Națională Română de Stroke (AVC), care a devenit membră a societăților europeană și mondială de profil. Dar acum, s-a înregistrat o evoluție semnificativă în cunoașterea AVC de care practic nu avem voie să facem abstracție. Am luat această inițiativă pentru că lucrurile trebuie făcute. Și ei sunt doritori să ne ajute, chiar cu sponsorizare, cu condiția ca lucrurile să fie previzibile pentru măcar cinci ani de zile. Vor fi, probabil, unul sau două centre, pe care le vom înființa cu sprijinul profesorului Jovin și al grupului din Pittsburgh. Ei și-au folosit deja experiența dobândită în SUA pentru a înființa o rețea de asemenea centre în Spania.

 

Gata, venim!“

 

    – Acolo cum au procedat?
    – Au înființat mai multe centre, cu ajutor american și spaniol. Când am deschis discuția, cu profesorul Jovin, acum un an și jumătate, răspunsul primit imediat a fost: „Gata, venim! Unde facem?“. Ei, a trebuit să explic eu că lucrurile sunt mai delicate. Am zis atunci să ne lămurim întâi, să vedem cum stăm. Și mă bucur că, pentru discuția pe care o vom purta la conferința de la București, nu m-a refuzat niciun intervenționist. Toți vor veni, pentru că sunt și ei curioși.

 

    – Nu credeți că e și un risc? Dacă pregătiți tineri în acest domeniu...
    – Ba da! O să plece. Îi și știu, sunt 35 de tineri care au vrut să vină la institut, la mine. Veniți! Nu e altă soluție. La noi va fi loc doar pentru câțiva. Dar putem să reușim să facem un program coerent, și cu sprijinul colegilor de la Societatea de Neurologie din România, al profesorului Ovidiu Băjenaru, dacă statul va interveni – măcar în acut, dacă nu sunt bani și pentru prevenție...

 

Problemele sunt multe

 

    – Același stat care, în mai bine de zece ani, nu a putut implementa programul de stroke?
    – Nu a putut nimic. Să nu se supere nimeni, dar trebuie să amintesc asta. Statisticile privind mortalitatea prin boli neurovasculare nu fac diferența decât în câteva centre între hemoragie și ischemie. Dar avem tomografe în toate județele. Știți că pe unii îi încurcă tomografele?

 

    – Și atunci, ce e de făcut?
    – Eu mă simt obligat să dezvolt măcar un centru. Dacă însă partenerul american se poate mulțumi cu atât. Problemele sunt multe – economice, politice...

 

    – Credeți că veți găsi finanțare, sprijin de la autoritățile române?
    – Eu îmi fac datoria să deschid această portiță, să invit toate părțile implicate și, în final, să obțin un acord științific al tuturor. Cu acesta voi merge apoi la oficialități. Împreună cu partenerii americani, vom face și o evaluare financiară, iar documentele vor ajunge pe masa guvernanților. Din acel moment, consider că mi-am făcut datoria. Nu pot face mai mult. Statul trebuie să găsească bani și pentru a pregăti profesioniștii.

 

Patru investigații obligatorii

 

    – Ce e de făcut, în principal, la un pacient cu AVC?
    – Este obligatoriu ca, la orice bolnav cu un accident vascular cerebral, să fie realizate patru investigații: tomografie computerizată, examen ultrasonografic Doppler carotidian, ecografie cardiacă transtoracică și, dacă bănuiești că e implicată crosa aortică, ecocardiografie transesofagiană și, desigur, electrocardiogramă. Acestea sunt obligatorii.

 

    – Ecografia Doppler carotidiană este neglijată?
    – Avem aparate câte vreți, nu avem oameni bine pregătiți să le utilizeze. Când vine pacientul din provincie cu ocluzie de carotidă și eu îl pun la ecograf în institut și văd că artera este liberă, atunci am o problemă. Pregătirea este insuficientă. Dacă nu știi să interpretezi semnalul, degeaba ai aparatul.
 
    – Poate că acesta este unul din lucrurile pe care ar trebui să insistați la conferințele pe care le organizați.
    – Am tot insistat. Dar oamenii cumpără aparatul, pentru că asta face clientelă, pun sonda și pac rezultatul. Nu mai zic că nu mai ascultă nimeni carotidele. La pacienții cu stenoză carotidiană, se aude zgomotul. Eu cred că este o problemă de formare, care ține de învățământ. Programele educaționale trebuie gândite pe termen mediu și lung.

 

Particularitățile tratamentului anticoagulant

 

    – Dincolo de subiectul principal – tratamentul neurologic endovascular – ce alte teme veți mai aborda la conferința de stroke?
    – Avem o secțiune consistentă de neurocardiologie, unde se va vorbi despre tratamentul anticoagulant în AVC.

 

    – Sunt multe noutăți în acest domeniu?
    – Sunt particularități. Ghidurile americane, pe care le urmăm și noi, se schimbă în fiecare an în stroke. Vom discuta deci particularitățile tratamentului anticoagulant, dar vor fi și lucrări despre boala neurocardiacă – cardiopatia neurogenă. Un alt subiect, pe aceeași temă, va fi patologia asociată cerebrală și coronariană. Vom organiza și o sesiune de prevenție. Lăsând la o parte dificultățile de la nivel național, care țin de dezvoltarea economică, de sistemul de învățământ etc., am oferit spațiu pentru ca fiecare județ să prezinte problemele cu care se confruntă din punct de vedere epidemiologic.

 

    – Sunt diferențe de la un județ la altul?
    – Chiar multe. Unii au mai multe hemoragii, alții mai multe infarcturi. Dar mă interesează foarte mult să aflu ce fac ei, ce pot să facă, ce dotare au și cum am putea noi, ca societate, să îi ajutăm. Ce să le cerem autorităților. Apoi, o zi întreagă va fi rezervată hemoragiei cerebrale. Accidentul vascular cerebral înseamnă nu doar infarct, ci și hemoragie. Hemoragia subarahnoidiană este o boală neurochirurgicală așa-zisă „a primelor trei zile“. În primele trei zile după ruperea unui anevrism (cauza cea mai importantă de hemoragie), consecința este apariția edemului cerebral prin spasm arterial. Spasmul se instalează progresiv. Dacă edemul cerebral este foarte important, pacientul intră în comă, se produce angajarea și nu mai poate fi salvat. Ideal este să-l operezi până în ziua a șaptea. Dar și aici este o problemă de educație, pentru că pacienții nu sunt trimiși la timp. Trebuie să faci angiografie imediat ce pacientul se prezintă la spital.

 

    – Și unde se face angiografia?
    – Numai în centrele de neurochirurgie. Dar și aici, în țară, mai sunt probleme. Nu toți specialiștii sunt obișnuiți cu interpretarea anomaliilor vasculare. La pacienții care nu sunt operați la timp, apare hidrocefalia, care poate duce la demență și trebuie drenată, apare resângerarea și apare și un sindrom extrapiramidal. Impresionant e cât de repede se instalează demența, după doar două săptămâni, până la o lună de zile. La conferință, neurochirurgii vor prezenta și experiența lor operatorie în anevrisme și malformații arteriovenoase – embolizare cu spirale metalice sau cu substanțe și intervențiile chirurgicale clasice. La acest capitol, neurochirurgii se vor întâlni și cu chirurgii vasculari.

 

    – Ce ar fi de făcut pentru a reduce morbiditatea și mortalitatea prin boli neurovasculare în România?
    – E nevoie ca, pentru patologia neurovasculară, să existe o rețea națională de telestroke și, în fiecare județ, câte o unitate de stroke – o unitate de urgențe neurovasculare, aprobată prin hotărâre guvernamentală, cu dotarea corespunzătoare, prevăzută în legislație. Cu personal pregătit în acest sens și cu o salarizare corespunzătoare. Acestea ar fi lucrurile care se pot face în fiecare județ. Cum? Printr-o direcție din Ministerul Sănătății, care să colaboreze cu instituțiile de învățământ superior pentru a dezvolta această componentă în rețeaua de învățământ medical.

 

 

Eu îmi fac datoria să deschid această portiță, să invit toate părțile implicate și, în final, să obțin un acord științific al tuturor. Cu acesta voi merge apoi la oficialități. Împreună cu partenerii americani, vom face și o evaluare financiară, iar documentele vor ajunge pe masa guvernanților. Din acel moment, consider că mi-am făcut datoria. Nu pot face mai mult. Statul trebuie să găsească bani și pentru a pregăti profesioniștii.“

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală