| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

TUTTI-FRUTTI

Autor: Dr. Mihail MIHAILIDE | 22 Ianuarie 2010
TUTTI-FRUTTI O revistă cu o paginaţie eteroclită este MARAMUREŞUL MEDICAL, care, chiar dacă îşi are de unsprezece ani supravieţuirea asigurată sub egida Colegiului Medicilor din judeţul Maramureş, apărând trimestrial cu o remarcabilă punctualitate, îşi datoreşte în fapt existenţa unui singur om, dl dr. Felix Marian, redactor-şef. Iar aceasta, chiar dacă dsa se sprijină pe munca şi entuziasmul a doi redactori, dna dr. Emilia Armeanu şi dl dr. Adrian Popa şi a unui Consiliu editorial, cuprinzând prestigioase nume. (...)
În legătură cu publicaţiile medicale pro
Publicitate
vinciale, nu ştii întotdeauna, ca recenzent, ce atitudine să ai. „Criticându-le“, mai mult decât să „îndrepţi“ ai putea demola; lăudându-le, rişti să laşi „nesancţionate“ greşeli ori încurajezi amatorismul. De aceea, în semnalarea celui de-al 38-lea număr, datat „decembrie 2009“, mă voi limita la ceea ce am numit o „paginaţie eteroclită“. Un eufemism pentru constatări: „aruncarea cu furca“ a unor articole medicale (unele chiar valoroase, precum „Noi perspective terapeutice în stenoza aortică degenerativă“ de conf. dr. Corneliu Zeana; „Principii de kinetoterapie a pacienţilor cu scleroză multiplă între puseele de evoluţie“ de prof. dr. Ştefania Kory-Calomfirescu şi dr. Marilena Kory-Mercea), urmate imediat de articole dedicate lui Mihai Eminescu: „În apărarea marelui nostru Eminescu“, de prof. univ. dr. George Petrescu, versuri de Victor Eftimiu („Lui Mihai Eminescu“) şi de… Cincinat Pavelescu („La statuia lui Eminescu – din parcul Dumbrăveni“). (...)
 
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom Alzheimer