Din punct de vedere medical, stresul este definit ca o reacţie fiziologică, biologică şi psihologică a întregului organism în faţa unui pericol, reacţie care urmează anumite etape: prima – de focalizare a atenţiei şi recunoaştere a factorului stresant, distructiv, apoi o fază de mobilizare a energiei pentru a lupta şi, ultima etapă –, de incita
re la acţiune. Răspunsul organismului se observă în modificările biologice traduse obiectiv prin reacţii comportamentale. Dacă situaţia stresantă se prelungeşte în timp, după faza de alarmă, care mobilizează rapid întregul organism să se apere, urmează o fază de adaptare la acest factor nociv, în care organismul încearcă să menţină minimum de rezerve de apărare, după care se succed decompensarea şi epuizarea totală. În viaţa de zi cu zi, ne confruntăm frecvent cu evenimente stresante care sunt de cele mai multe ori reacţii adaptative la anumiţi stimuli. Este vorba despre „stresul pozitiv“, care ajută organismul să se adapteze şi să reacţioneze în situaţii critice. Uneori, astfel de reacţii sunt salvatoare. Alteori însă, situaţiile de stres depăşesc cu mult prin intensitate şi caracter posibilitatea de adaptare şi de reacţie normală a omului, astfel încât ele pot căpăta aspectul şi intensitatea unor serioase evoluţii patologice ulterioare. Aceste reacţii şi atitudini depind de tipul de stres, de perioada de expunere, de corelarea cu alţi factori agravanţi ai vieţii de zi cu zi şi de structura genetică a fiecăruia dintre noi, de interconexiunile permanente între viaţa profesională şi cea personală.