În România, această
boală este în nomenclator, dar atestarea medicilor pentru supraspecializare nu există, laboratoarele sunt puţine la număr şi ilegale, din moment ce nu s-a creat posibilitatea de supraspecializare, iar adresabilitatea este episodică, din cauza unui deficit de informare a medicilor şi a pacienţilor. Mulţi bolnavi sunt identificaţi târziu şi atunci pentru că au un sforăit puternic şi adorm excesiv. Din nefericire, mulţi pendulează prin diferite servicii şi această simptomatologie este bagatelizată şi minimalizată. Dacă ne gândim că boala prevalează la grupa de vârstă 40–50 de ani şi că aduce, în afară de simptomatologia diurnă amintită, şi un risc crescut de infarct miocardic, aritmii, accident vascular cerebral, hipertensiune malignă sau forme de diabet necontrolate, avem deja un tablou complet al posibilelor implicaţii imediate şi la distanţă ale unei suferinţe aparent „inexistente“ la noi. (...)