resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Satul lui Potemkin

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 11 Noiembrie 2016
    Grigori Potemkin era unul din amanții preferați ai țarinei. Și, când Crimeea a fost anexată de imperiu, Ecaterina a decis să meargă să vadă ce a reușit să facă guvernatorul cu noile domenii. Sărăcia era mare prin locurile acelea, dar – legenda spune – Potemkin a gândit un tertip ingenios. Și-a pus mujicii să construiască un sat mobil, care ziua se ridica, spre fala mareșalului și plăcerea țarinei, iar noaptea pleca, zeci de kilometri mai departe, spre următorul popas. Deși foarte probabil ficțiune, snoava a lăsat istoriei „satul lui Potemkin“ ca o metaforă a falsului străveziu, pus acolo doar spre deliciul potentatului care nu vrea să se vadă scroafa și troaca în drum. De-a lungul timpului, gulaguri, tabere de concentrare și „colonii de repatriere“ au fost construite pe același principiu. În România sănătății noastre, trăim, de trei sferturi de secol, în satul lui Potemkin.
    Vreau să explic de ce, de vreme ce Ministerul Sănătății s-a apucat să dea cu barda în felul curios prin care se stabilesc comisiile la examenul de specialitate. E un basm, e de basm. Unul pe care noi, cei ce-l perpetuăm, îl știm de mult. După genocidul valorilor, în 1948, medicina decapitată a fost populată cu „cadre“. Cadrele au introdus o nouă ordine, un nou sistem, o manufactură idolatră în care s-au promovat antivalori și pseudopersonalități unei generații care s-a însăilat ca iedera pe scheletul ideologic al utopiatului stalinist. Cincizeci de ani și-o revoluție mai târziu, generația mea a continuat să aprofundeze noua ordine, încă din fașa devenirii noastre, din facultate și, mai departe, în rezidențiat. Știam ce valoare dubioasă au profesorii noștri, dar erau singurii pe care-i aveam. Oare câte examene au fost bune, dar câte au fost „pe bune“? Spunea odată un dascăl al meu că nu s-a inventat încă examenul pe care să nu-l poți pica, dacă ăsta e scopul. La catedra de anatomie, în anii de demult, aveam colegi care aveau chiar „cote“ de picat studenții. Iar în rezidențiat, atâta cât l-am petrecut în România, era evident efortul făcut de unii confrați de a rămâne – cu orice preț – în spital. În condițiile în care nu exista un criteriu unitar de-a „culege“ pătura care schimbă generațiile de pe secții. Altul decât banul. Cine lua, cât lua, cum ajungea banul de la expeditor la destinatar ar putea să facă subiectul unui veritabil tratat de... parazitologie medicală. Fapt este că, odată săvârșită interacțiunea grefă-contra-gazdă, în spatele tranzacției se închid
Publicitate
eau poarta sărutului pe masa tăcerii. Și continuam. În timp ce-i căinam pe Popescu, pe Ionescu, pe oamenii talentați care nu și-au găsit loc sau n-au făcut pasul la obediență. Fără câțiva dintre noi, câți au mers vreodată mai departe de o simplă căinare?
    Cu multă trudă și manevre neortodoxe, majoritatea și-a găsit până la urmă un loc cald. Unul care fie scutea timp, fie făcea bani. Banii, obligatoriu, se rearanjau în eșaloanele primare ale pretorienilor – coloșii, purtătorii de nimbus, interminabilii și inepuizabilii granzi. Iar acești granzi, definitivii medicinii românești postrevoluționare, au altoit generația care le succedă, mult mai bine adaptată și net mai păcătoasă. Hulpăvia comuniștilor a fost înlocuită de mârșăvia constituită a epigonilor, oameni fără mumă, fără os moral, fără scrupul. Dibaci, rând după rând, fiecare s-a cocoțat pe funcție și pe grad. Fiecare și-a măsluit, fabricat, obținut – prin mijloace rapide – diplome, articole, acreditări, expertiză în domenii despre care nu pot vorbi fără prompter mai mult de două propoziții. Obida face că, dacă i-ai lua acum la bani mărunți pe universitarii noștri, s-ar putea să constați că golești catedrele. Și apoi nimeni nu se mai bagă în troacă. Din decență sau din scârbă. Și atunci, reconstruim peste noapte satul lui Potemkin. Măcar din oftica unui trecut supresiv și umilitor.
    Noi nu traducem cărți și tratate. Noi punem sclavii, cu puf pe halat, să lucreze în orele de acasă, că doar ei știu calculator și limbi străine, și apoi o să le mulțumim în prefață. Noi nu scriem lucrări originale, ne propulsăm numele suveran pe munca altora, pe care apoi ne-o însușim, în corp și breaslă, că doar suntem mult deasupra firii și a suflecatului de mânecă. Iar cei care încă mai știu treabă, cei care încă mai au destin și precumpănire în a preda medicină stau la coadă, cu cușma în mână, dezgustați. Nu mai merg la congrese, pentru că prețul e ridicol și audiența desprinsă din „Pădurea Spânzuraților“. Avem obsesia articolelor indexate ISI pentru că puterea de acolo vine. Puterea de a domina mai departe micile dominioane ale fiecărei catedre, adeseori umflate până la refuz de replicile ieftine ale unui autentic magister.
    El, ea, ei, ele au un preț. Prețul se știe, se propagă șuvoi prin valea șoaptelor o dată pe an. Acea dată în an când eclozează o nouă generație de specialiști, dintre care unii vor fi buni sau foarte buni la ceea ce fac. Dar, ca să ajungă acolo, trebuie să-i dea întâi ortul lui Charon, fără de care nu se poate. Pentru că degeaba ți-ai făcut tu mintea pe calibrul lumii, dacă aici ești obligat să reciți ca papagalul spusele Zeului, să reciți litania tuturor lucrurilor inutile înainte de a primi patalama că ești cumsecade. Cum se cade? Se cade să fii atât cât te-au vrut. Și nu te-au vrut foarte mult. Ești decrețelul unei lumi inadecvate, deposedate de genealogie, în imensul orfanat care tot trimite spre adopție, în străinătate, creiere gri și speranțe mutate.
    Dar lasă-mă să-ți spun ceva. Mai devreme sau mai târziu, toate se perimează, cad, scuamă după scuamă. Ăștia care suntem, care am umblat totuși lumea, care n-am copiat la examenul devenirii, n-avem la nesfârșit scuza anomiei. Când vom strânge rândurile? Când vom trece vreodată de salutul complice de pe culoare, de prin anticamere, pe treptele unui alt templu?
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală