„(…) viaţa copilului depăşeşte în valoare oricare etalon imaginabil“, scrie dl dr. Mihai Cezar Popescu, odinioară colaborator al săptămânalului nostru, acum redactor şef adjunct la MEDICINA MODERNĂ, în Editorialul revistei (intitulat „1 iunie 2010“) din nr. 6/2010, ce ne-a sosit, prompt, la redacţie. Frumos spus, dar enunţul nu se referă în mod practic la copilul român (ci la cel din… Marea Britanie – fie el şi cu handicap psihomotor sever!). Conaţionalul „îşi vede ameninţată existenţa într-un mod complex, la toate palierele ei: naşterea (numărul avorturilor se menţine ridicat, mortinatalitatea este una dintre cele mai ridicate din Europa, naşterile neasistate medical sunt mereu mai frecvente), creşterea şi dezvoltarea (procentul ridicat al familiilor cu venituri sub pragul sărăciei, alimentaţie precară şi/sau dezechilibrată, mediul familial marcat de alcoolism şi grave carenţe culturale), sănătatea (accesibilitatea limitată la servicii medicale de calitate, dotarea necorespunzătoare a clinicilor/serviciilor de pediatrie din teritoriu) şi educaţia (reducerea numărului de educatori/ învăţători/ profesori şi a numărului de instituţii de învăţământ, costuri ridicate şi în creştere pe care le presupun în special formele superioare de învăţământ“. (...)
În acest context,
editorialistul apreciază rolul medicului pediatru ca fiind de „maximă importanţă“. Este
important, fără îndoială, dar cum să şi-l joace el pe scena României de azi, cea cu o populaţie sărăcită, cu o dotare desuetă a clinicilor şi a secţiilor de pediatrie, cu un învăţământ ridiculizat prin salariile mizerabile ale profesorilor şi o pregătire în Pediatrie a medicului de prim-contact însuşită cam după ureche. Regretăm şi acum insuccesul demersului nostru publicistic din anii ’90, când ceream a nu se desfiinţa Facultatea de Pediatrie, „decidenţii“ de atunci imitând şi în acest caz Occidentul, date fiind condiţiile economicosociale ale acelei perioade, dar şi cele ale celei care a urmat, precum şi nivelul precar de educaţie generală şi sanitară al majorităţii populaţiei României, pe care noi le cunoşteam de „pe teren“, dar „baştanii“ – nu. Şi oare nu am avut dreptate? (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
RSS
ISSN 1583-8862
