EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Rădăcinile nu se uită

Autor: Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA | 25 Ianuarie 2012
   Modificări majore se produc în ţara noastră, pe plan economic, social, politic, legislativ, educaţional, care zguduie din temelie toate structurile, atât la nivel înalt, cât şi la cel al populaţiei de rând. În aceste momente tensionale pentru noi şi pentru întreaga lume este foarte important să ne reamintim identitatea noastră naţională. Să fim conştienţi de originea noastră latină, să purtăm mereu în memorie unirea înfăptuită la 1600 de Mihai Viteazul sau Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
   Românii au dorit întotdeauna să aibă unitate culturală, politică, religioasă, fiind o insulă de latinitate în sud-estul Europei, perfect omogenă şi unitară. Naţiunea română a dat lumii personalităţi de seamă, care au adus glorie, recunoaştere internaţională în planul medicinii (Emil Palade, Nicolae Paulescu, Thoma Ionescu), aeronauticii (Traian Vuia, Henri Coandă), politicii (Titu Maiorescu, Nicolae Titulescu), literaturii (Mihai Eminescu, B. P. Hasdeu, Emil Cioran, Eugen Ionescu), artei (Constantin Brâncuşi, Elvira Popescu, Lucia Sturza Bulandra), muzicii (George Enescu, Haricleea Darclée), sportului (Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin) etc. Toate aceste stele plecate din
Publicitate
satele româneşti au contribuit la creşterea patrimoniului internaţional în domeniile în care s-au remarcat şi au umplut de mândrie acest popor, făcând ca drapelul Romaniei să fluture cu demnitate pe toate continentele.
   După Camil Petrescu „românii se împart în două clase distincte: oameni şi ceilalţi”, adică (n.n.) cei care îşi afirmă originea şi măreţia poporului din care au apărut şi cei care uită, ascund, nu vor să recunoască de unde şi-au început destinul. De multe ori avem surpriza să constatăm că personalităţi de seamă din alte ţări (SUA, Germania, Israel etc.) recunosc şi afirmă originea lor română, trăiesc româneşte, promovează „românismul”, obiceiurile, cultura, tradiţia poporului lor de origine. Este demonstrat ştiinţific că prima apă din care bei se imprimă în genomul uman şi îşi lasă amprenta întreaga viaţă.
   Profesorul Ladislau Steiner, de la Institutul Internaţional de Neuroştiinţă din Hanovra, somitate internaţională a neurochirurgiei şi procedurilor gamma-knife, născut în 1920 în Făgăraş, vorbeşte, gândeşte şi trăieşte româneşte. Român este şi profesorul Reuven Feuerstein, născut în 1921 la Botoşani, autor al unor procedee de reinserţie socială a pacienţilor care au suferit de patologii cerebrale, creator de tehnici pentru dezvoltarea proceselor de învăţare la copiii autişti sau cu sindromul Down. Dsa a primit numeroase distincţii şi a fost nominalizat pentru premiul Nobel. La fel, acesta gândeşte, vorbeşte româneşte şi recită poezii întregi de Eminescu. Aceste două personalităţi nu au uitat unde s-au născut şi impun respectul prin cultura şi profesionalismul lor.
   Iar lista unor asemenea personalităţi internaţionale care nu-şi renegă originile poate continua. Foarte mulţi dintre conaţionalii noştri plecaţi peste hotare au înregistrat realizări deosebite, au ajuns în poziţii sociale importante în organisme politice internaţionale, în firme cu reputaţie globală, în instituţii ştiinţifice sau culturale de mare prestigiu, dovedind încă o dată că suntem un popor cu dotare nativă superioară, cu talent, cu vocaţie de creaţie.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom CNC 26 mai 2012