Abonamente 2012
Contact
Publicitate
Parteneri
Autori
Redactia
RSS
ISSN 1583-8862
Nu este suficient de clar dacă a crede în minuni este un curaj sau altceva. Mai degrabă se poate datora unui elan, minunat pentru cei care-l posedă, pentru că întreţine până în ultima clipă efortul şi combativitatea încrezătoare. De această calitate beneficiază în cea mai mare măsură oncologii, cei care luptă cu nemiloasa boală neoplazică. Totuşi, să nu exagerăm titrând: Minunile fac parte din viaţa noastră de fiecare zi, interviul luat, în numărul 19 din iulie – august a.c., al revistei MEDICA ACADEMICA, dlui conf. dr. Alexandru Irimie, directorul Institutului Oncologic Cluj-Napoca. De altfel, nu ştim dacă aceste cuvinte aparţin dsale sau dnei redactor şef Delia Budurcă, autoarea interviului.
Dna prof. dr. Maria Dorobanţu, şefa Clinicii de Cardiologie din Spitalul de Urgenţă Floreasca, înregistrată de Raluca Băjenaru, susţine: Competenţele medicale din România au nevoie de aparatură pentru a-şi realiza potenţialul. Dar de privilegierea gândirii clinice nu? La 88 de ani, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici lucrează cu o vitalitate neobosită, continuând să ocupe podiumul superior al medicinii româneşti. Cu experienţa sa inegalabilă dsa poate afirma: Există o politică de marginalizare şi dispre
Urmare din numărul anterior: Hemofilia astăzi – între handicap şi normalitate, partea a II-a, continuă trecerea în revistă a acestei boli care a influenţat destine nu numai în medicină, dar şi în istoria Franţei, unde a decimat urmaşii Caterinei de Medicis, transmiţătoarea feminină a defectului hematologic la bărbaţi. Provincia mai este reprezentată şi prin: Trei cazuri de sepsis ilustrative cu calcularea scorurilor de diagnostic, prezentate de dr. Laura-Daniela Marinău din Craiova. Se ştie că insuficienţa hepatică acută se caracterizează prin debutul brusc al icterului şi al tulburărilor neurologice la un pacient fără o boală hepatică preexistentă. Urmează disfuncţia rapid progresivă şi insuficienţa multiplă a diverselor organe. Tratamentul este schiţat de prof. dr. Mihai Voiculescu şi dr. Elena Rusu în referatul: Rolul sistemelor extracorporale suportive hepatice în tratamentul insuficienţei hepatice acute. Mergând pe urmele lui Virchow, care a formulat încă din 1856 triada patogenică a trombozei venoase profunde, trei reprezentanţi ai excelenţei medicale din Iaşi: dr. Iulia-Cristina Roca, dr. Viviana Aursulesei şi dr. Mihai Dan Datcu discută Tromboliza locală ghidată pe cateter în tromboza venoasă profundă – între risc şi beneficiu.
Dr. Mircea Olteanu, cunoscut promotor al Asociaţiei Spitalelor din România, se referă la Carta profesionalismului medical în secolul XXI.
În încheierea numărului de revistă, se găseşte comunicarea, interesantă pentru publiciştii din domeniul sanitar, Infoxicarea sau Cine e responsabil de specializarea jurnaliştilor pe sănătate?, sub semnătura dnei Maria Vasilescu.