resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Profesia de medic ca decizie asumată

Autor: Prof. dr. Gabriel M. GURMAN | 20 Aprilie 2018
„Trei lucruri sunt importante în viața oricărui om. Primul e să fii de ajutor semenilor tăi; al doilea este să fii de ajutor semenilor tăi; și al treilea este să fii de ajutor semenilor tăi.”
(Henry James)
 
A venit timpul să dezvălui cititorului un mic secret „profesional”. Am pus ultimul cuvânt între ghilimele pentru că de fapt e vorba despre preocuparea mea de scriitor și publicist amator, nu despre profesia mea de medic. Culeg aproape la întâmplare citate puse pe seama unor celebrități și apoi încerc să strâng informații despre autor, pentru a integra personalitatea și ocupațiile acestuia în cadrul mesajului exprimat de citatul în cauză. Ei bine, de această dată am dat greș! E drept, n-am citit tot ce a publicat Henry James, ci numai unele dintre romanele lui. El a scris mult, a publicat mult, nu numai romane, dar și schițe și piese de teatru, cele mai multe pierdute în negura vremii. Dar memoria colectivă i-a păstrat numele și renumele și azi încă se mai scrie despre el.
    După câteva ore de intensă căutare, am ajuns la concluzia că am eșuat total în încercarea de a găsi un substrat suficient de verosimil care să ofere un dram de logică legăturii dintre citatul alăturat și Henry James. Dar citatul ales este – cred eu – prea important pentru a fi ignorat, doar pentru că nu se potrivește cu ce se știe azi despre acest scriitor american foarte cunoscut, care a decedat acum mai bine de un secol.
    Citatul vorbește despre importanța covârșitoare a ajutorului ce trebuie oferit celui de lângă tine, iar această afirmație se potrivește perfect (sper că nu voi fi acuzat de naivitate) profesiunii de tămăduitor.
    Voi începe cu începutul. Întrebarea care se cere pusă e ce-l face pe tânărul absolvent (sau tânăra absolventă) de liceu să se hotărască să-și dedice activitatea profesională și întreaga carieră medicinei. Nu, nu posed statistici și nici nu cred în afirmații înzorzonate despre dorința exprimată din fragedă pruncie de a-ți ajuta semenul. Aceste afirmații apar cu regularitate în interviurile candidaților ce doresc să fie primiți ca studenți la Facultatea de Științe Medicale din Beer Șeva. Cele două interviuri de admitere sunt deosebit de importante pentru cel ce dorește să-și înceapă drumul de student la acea facultate. Eșecul la una dintre aceste întâlniri cu o comisie formată din trei membri (doi medici și unul de altă profesie) elimină orice șansă de reușită.
    Întrebările sunt întotdeauna inteligente și uneori de-a dreptul surprinzătoare. Comisia se așteaptă ca răspunsurile să deschidă o fereastră spre sufletul și mintea candidatului și în felul acesta să ofere posibilitatea de a înțelege ce se ascunde în spatele frazelor de multe ori pregătite dinainte. Una dintre căile cele mai sigure spre eșec e încercarea de a ține o foarte scurtă conferință despre imensa ta dorință de a fi de ajutor semenului, prezentând-o ca motorul ce te-a împins din spate pentru a lua această hotărâre.
    O asemenea perorație induce imediat următoare întrebare: cum ți-ai ajutat semenul până acum? Căci dacă ai așteptat momentul începerii studiilor medicale pentru a te dedica alinării suferinței aproapelui tău, există multe șanse ca în viitorul tău profesional grija pentru cel de lângă tine să ocupe unul dintre ultimele locuri pe scala priorităților tale de viitor.
    Cu toate acestea, eu am încredere în inteligența și bunele intenții ale tânărului candidat la medicină. Motivele sunt multiple. În primul rând, tânărul de azi are posibilitatea să afle foarte multe amănunte despre profesia pe care dorește să o urmeze pentru tot restul vieții sale. Prin urmare, de cele mai multe ori, el apare în fața comisiei de admitere cunoscând caracteristicile profesiunii de medic, dar și capcanele și dificultățile acesteia.
    Încă dinaintea stagiului militar, fiii mei mi-au declarat că, în gândirea și planurile lor, profesiunea de medic – așa cum au văzut-o practicată acasă, asistând la stilul
Publicitate
de viață al medicului dedicat complet locului său de muncă și pacienților aflați în îngrijirea sa – nu se potrivește deloc cu felul în care fiecare dintre ei dorea să-și cizeleze propriul viitor. „Ultimul lucru pe care mi l-aș dori”, m-a anunțat unul dintre ei, „e să fiu trezit în mijlocul nopții de un telefon și să trebuiască să mă îmbrac la repezeală ca să ajung la spital”.
    Noțiunea de echilibru între risc și beneficiu nu aparține doar lumii finanțelor și a investițiilor. Capacitatea de a judeca lucrurile în mod obiectiv și de a stabili cu cât mai mare exactitate rezultatul comparării beneficiului față de riscul inerent este ceea ce oferă o șansă de succes în viață. Alegerea unei profesiuni reprezintă, de fapt, începutul unei investiții morale – și de foarte multe ori materiale –, de la care se așteaptă un rezultat suficient de bun pentru a îndreptăți decizia luată.
    Sunt perfect conștient de faptul că în multe colțuri ale lumii (și în multe colțuri ale inimii) ceea ce determină alegerea viitoarei cariere profesionale e retribuția financiară. Nu de puține ori am auzit păreri exprimate de tineri colegi aflați în fața alegerii unei specialități medicale, conform cărora criteriul determinant era raportul dintre cantitatea de muncă ce se cerea a fi depusă și compensația financiară. Ba mai mult, am auzit colegi de breaslă discutând influența „pieței” asupra deciziei de a alege o specialitate. O cerere în creștere va atrage după sine o lungă listă de candidați pentru acel domeniu de activitate medicală.
    În sfârșit, am senzația că tinerii medici din ziua de azi se gândesc într-un mod mult mai serios la influența pe care o va avea viitoarea profesie asupra vieții de familie. Atunci când o judecată obiectivă te aduce la concluzia că ceea ce ți-ai dori să faci te va ține foarte mult timp departe de cei de acasă, deznodământul se impune de la sine: nimeni nu are dreptul să-și sacrifice familia de dragul unei cariere al cărei succes nu e nici pe departe asigurat.
    Cu toate acestea, realitatea din mediul medical te pune în fiecare zi în fața unor exemple clare de dedicație celui aflat în suferință, de abnegație și spirit de sacrificiu. Foarte mulți medici sunt dispuși să lase totul – casa, familia, locul de muncă – și să plece în locuri dintre cele mai îndepărtate pentru a-i ajuta pe cei care altfel nu ar primi niciun ajutor. Am întâlnit și numeroase exemple de colegi care au renunțat la momentele de relaxare și concediu pentru a fi alături de tinerii ce aveau nevoie de ajutor profesional în activitatea de fiecare zi. Mă voi feri de ispita care mă împinge să ofer cititorului exemple concrete. Nu acesta este rostul rândurilor de față și sunt convins că fiecare poate găsi în jurul său nenumărate exemple de acest fel.
    Eu aș vrea să mă refer, în încheiere, la pericolul ce poate fi creat de înclinarea balanței în favoarea unuia sau altuia dintre factorii care influențează activitatea medicului. Factorii la care fac aluzie sunt, pe de o parte, cei care influențează medicul în atitudinea sa față de viața sa personală, iar pe de altă parte, cei care îi formează concepția despre modul în care trebuie să-și practice meseria.
    În tinerețea mea m-am lovit de o expresie care mi-a arătat cum e văzut medicul ce-și drămuiește aportul la profesiune pentru a se dedica într-o mai mare măsură altor activități. Mentorul meu canadian mi-a arătat într-o zi un medic ce trecea pe coridor, spunându-mi cu jumătate de gură: He works on banking hours! Cu alte cuvinte, individul venea la oră fixă și pleca la oră fixă, fără să-i pese de nevoile celor din jur. Medicul nu e funcționar, nu semnează condica (sau n-ar trebui să o semneze), pentru că starea pacientului nu se complică la ore predestinate. Mai nimic din ce facem nu poate fi întrerupt de la o clipă la alta și reluat a doua zi dimineața. Pentru cel care nu a perceput de la bun început această realitate, activitatea profesională va deveni un chin aproape de nesuportat.
    De cealaltă parte se află pericolul neglijării vieții personale. Unul dintre colegii mei, care lucra într-o secție de chirurgie condusă de un satrap, a fost pus într-o bună zi de către soția sa în fața alternativei: munca sau familia. Căsătoria e făcută pentru a pune bazele unui menaj familial, nu pentru a achiziționa o verighetă de atârnat pe degetul inelar al mâinii stângi. Copiii au nevoie de prezența și influența ambilor părinți, ei nu se cresc singuri.
    Departe de mine intenția de a oferi soluții – în acest domeniu nu există panacee. Dorința mea e doar să atrag atenția asupra acestor probleme și dileme cu care fiecare medic se confruntă. Dacă am reușit, atunci mi-am făcut datoria.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală