resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Prim ajutor cu ajutor

Autor: Dr. Mariana MINEA | 27 Martie 2015
Prim ajutor cu ajutor
   Intervenţiile de prim ajutor cu resuscitare  vor deveni mai eficiente prin folosirea sistemului ResQCPR. Aparatul a primit la începutul lunii martie aprobarea agenţiei americane pentru siguranţa alimentelor şi medicamentelor (FDA), care a fost convinsă de rezultatele studiilor clinice: folosirea aparatului îmbunătăţeşte circulaţia sângelui oxigenat până la repornirea inimii şi a plămânilor sau până la aplicarea defibrilatoarelor şi salvează mai multe vieţi decât tehnicile tradiţionale de resuscitare.
   ResQCPR este format din două dispozitive, destinate compresiei-decompresiei toracice, respectiv reglării fluxului de aer ce traversează căile respiratorii. Împreună oferă terapie prin reglarea presiunii intratoracice (IPR), cum au numit-o producătorii americani. Primul dispozitiv, ResQPump,realizează activ compresie şi decompresie şi are o cupă de sucţiune, care se plasează pe pieptul pacientului, şi un mâner. Cu ambele mâini, salvatorul apasă mânerul pentru comprimarea toracelui şi îl ridică pentru revenirea lui la forma iniţială. În acest fel, decompresia nu mai este una pasivă, cum se întâmplă în manevrele clasice de compresie toracică, când cutia toracică îşi revine graţie elasticităţii structurilor din care este alcătuită, ci zona precordială este „trasă“ în sus. Diferenţa majoră o face însă
Publicitate
al doilea dispozitiv, ResQPod, cu valvă cu prag de impedanţă. El acoperă nasul şi gura victimei şi poate fi prevăzut şi cu un tub de intubaţie orotraheală. În timpul comprimării toracelui, dispozitivul rămâne „deschis“ şi permite eliminarea aerului din plămâni prin căile respiratorii. În schimb, în decompresie, ResQPod se închide prin intermediul valvei şi nu mai permite aerului din exterior să pătrundă în căile respiratorii. În acest fel, presiunea negativă intratoracică se menţine la valori scăzute, stimulând întoarcerea venoasă şi încărcarea cordului cu o cantitate mai mare de sânge, care va fi pompat în periferie odată cu următoarea compresie toracică. Aerul este pompat cu ajutorul unui balon de ventilaţie mecanică ataşat dispozitivului, manevrat de un al doilea salvator; două leduri se aprind la fiecare şase secunde, semnalând momentul în care trebuie strâns balonul. Compresiunile toracice se vor executa în ritm de o sută pe minut, adică zece compresiuni între două „respiraţii“. Dispozitivul este dotat cu un sistem de senzori ce înregistrează presiunea aerului şi are o porţiune de unică folosinţă, care se introduce în cavitatea bucală a pacientului.
   Folosite împreună, cele două dispozitive care alcătuiesc sistemul ResQCPR cresc cantitatea de sânge oxigenat care circulă în organism în timpul manevrelor de resuscitare. Sistemul a fost creat de o echipă condusă de Keith Lurie, profesor de medicină internă şi de urgenţă la Universitatea din Minnesota.  Dispozitivele cu prag de impedanţă sunt testate de mai mulţi ani în departamentele de urgenţă ale Statelor Unite, la recomandarea American Heart Association, şi mai multe studii clinice au analizat de-a lungul timpului eficienţa lor. Studiul ResQ, ale cărui rezultate au fost publicate în Lancet, a evaluat, în perioada 2005–2009, 2.470 de persoane, dintre care la 1.653 s-a acordat prim ajutor cu ResQCPR. Studiul a demonstrat o creştere relativă cu 53% a ratei de supravieţuire la un an de la externare la persoanele salvate prin ResQCPR, comparativ cu cele resuscitate după metoda clasică. Nu au existat diferenţe privind gradul de dizabilitate şi efecte secundare între cele două grupuri, cu excepţia edemului pulmonar acut, mai frecvent în grupul resuscitat prin ResQCPR.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală