resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Povestea reveriilor pierdute

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 6 Iulie 2018
Mă trezesc periodic, în ultimii ani, tânjind după tihnă. E o amintire vagă, un contur temporal la marginea conștiinței mele, dintr-o vreme când singura problemă era ce-am să mai fac astăzi. Sunt predispus reveriei, aidoma implicat în tot felul de lupte. Sacadă cu sacadă, timpul mi se scurge printre degete. Nu știu când trec orele, fie ele ordonate sau despletite în așteptarea următorului caz. Pacienții intră, ies din cabinet, alți pacienți așteaptă la ușă. Telefonul sună, imprimanta zbârnâie. Hârtii. Rapoarte. Rețete. Scrisori medicale.
E o monotonie productivă, ar spune Bertrand Russell. Nu apuc să mă plictisesc. Mi-e dor să mă plictisesc cu un scop, în timp ce perioadele de acalmie ajung să le petrec, mult prea frecvent, într-o stare de înfrigurată abulie. N-am timp să mă bucur. Nu sărbătoresc reușite. Poate că e un zâmbet. Poate că e un suspin invers, unul pe care-l tragi înapoi de-ți umpli plămânii cu speranță.
Speranța. E substrat al tihnei care va să vie, poate cea care-a fost și nu se mai poate întoarce, cea la care toți visăm. Cum că orice va fi, indiferent dacă te-aștepți sau e o surpriză, probabil va fi bine. Probabil va fi bun. Doar că eu suspectez că nu va fi bun. Am o convingere, cumva perpendiculară la interminabile dubii. Mă îndoiesc, deci exist. Mai întâi am să fac o hartă a răului, a relelor, și apoi o strategie. Mintea mea e un arc, ce știu – o tolbă de săgeți –, omul, o puzderie de ținte. Nu-mi permit să greșesc, nu-mi permit să nu pot drege ce n-am știut mai bine să rezolv. Sunt doctor.
Sunt doctor? Credeam, pe vremuri, c-am înțeles ce înseamnă a fi. Dar anii se scurg și cred că, zile întregi, n-apuc să mai fiu. Ce face un medic să fie mai mult decât un slujbaș, un angajat, un funcționar, un prestator de servicii? Să fie momentul când mă uit în ochii lui și încep o anamneză nouă? Sau momentul când fac un examen clinic, când îi spun să-mi strângă mâinile, amândouă, cât poate de tare? Sau când îl pun să meargă prin cabinet, curios despre balansul brațelor?
Uite, acesta este un pix. Ia capacul, pune-l la loc. Acum ia-l din nou, pune-l din nou (în altă axă). Doar eu știu ce caut. El se conformează. Închide mâinile și deschide-le. Repede, repede, cât de repede poți. Își dă seama că ceva nu e în regulă, mâinile lui se blochează, ale mele flutură. Își dă seama. Cât fac 100 minus 7? Și apoi continuați să scădeți 7 din fiecare rezultat până vă opresc eu. Încurcătură. Se necăjește. Mă necăjesc și eu. Doi necăjiți într-o povest
Publicitate
e a reveriilor pierdute. Nu. N-am cum să-i fac bine. Dar există un bine pe care-l pot face. Și pe care-l fac. Atâta cât pot. Atâta cât mă pricep. Ea urlă. Tot ce vrea el e să nu se mai simtă ca un ratat. Ei, ele ar vrea să le-aduc părintele înapoi din mreaja demenței.
Dobândesc modestie. N-au mai rămas prea multe mori de vânt, din Don Quijote – doar un tablou. Spaima e că am să mă mulțumesc cu ce-am ajuns, din câte au mai rămas. Că atâta sunt, de fapt. Și nu mai sunt dealuri de urcat, vindecări miraculoase de descoperit, spectacolul succesului și succesul ca țintă. Astăzi, succes e doar să fi trecut prin toți și să ies intact pe partea cealaltă. Succes e să mai vânez câteva zâmbete fără să mă aștept la mulțumiri. Și să rămân om. Pentru că mi-am dat seama că am o meserie dezumanizantă. Doctor?
Doctor. Mi-aduc aminte periodic. Doctor. Om. Dar doctor. Scriu, mai bine n-aș mai scrie uneori. Ei îmi răspund: „Respect!”. Ce înseamnă respect? Cine și-a pierdut respectul? Cui îi mai trebuie? Mie nu. Ține-ți respectul pentru tine. Pentru Sine. Prea mulți se îndoiesc că merită, prezumția e că vor fi abuzați în vreun fel. E normalul. Cum să respecți normalul câtă vreme îi spunem „normal”. E pleonastic să vezi normalitate și să afirmi „respect”. E o implicație. Nu? Dacă e nevoie de explicații, înseamnă că de obicei nu-l ai. Mă refer la respect. Deci „doctor” nu e ceva de respectat. Dar doctorul X, da. Popor de aberanți și devianți. Unul în care boala psihică se contopește cu o cultură patogenă. Dar nu-i destul să dai vina pe cultură. Și totuși nu-ți vine uneori să te iei cu mâinile de cap?
Educație. Să educăm. Nu putem. Ce putem e să conjugăm verbul „a educa”. Eu educ, tu educi, el educă. Sau nu educă. Dar e pe ducă. Noi nu ne mai facem bine. Aceasta e vorba din târg. Noi nu ne mai facem bine. Eu, doctor, nu mă preocup prea mult de asta. Caut să repar boli, să își revină omul, să recapete sănătate. Eu, om, nu mă mulțumesc ca omul să fie sănătos. Sunt două motive pentru asta. Unul e că sănătos nu înseamnă că e bine. Cel de-l doilea e, în psihiatrie, că dacă nu e bine degeaba mai e sănătos. Și-apoi, unele boli pe care le tratez sunt incurabile.
Deci binele e o țintă secundară. Academic îi zicem „calitate a vieții”. Te-agăți de un pai. Calitate a vieții pentru unii înseamnă să nu se mai dea cu capul de toți pereții. Calitate a vieții pentru alții înseamnă să poată coexista cu pacientul în același timp, spațiu și habitat.
Tranchilizăm. Mă cert cu unii care-mi spun că încă e agitat. Nu m-am angajat vreodată să-i fac pe oameni docili. E un drum cu sens unic. Păi nu e bine. Bine, hai să facem ne-binele un pic mai puțin rău. Intră din nou reveria tihnei.
Bine, pe vremea respectivă însemna o dimineață cu răcoare, cer senin și un orizont verde. Bine însemna munte aproape și speranța unei mări în fundul grădinii, imposibilă, dar delicios de contemplat. Bine însemna cât timp încă putea să plece de-acasă și să nu-i fie teamă că nu-l mai găsește când se întoarce.
Bine înseamnă bine. Și nu afli ce-nseamnă bine decât când încetează, minuscul, a fi. Ca și sănătatea psihică, constați că o ai când începi să o pierzi. Ceea ce înseamnă că și medic înveți să fii când constați c-ai încetat să mai practici în acel fel rigid, dogmatic pe care toți îl învățăm în școală. De-abia atunci, cred, crești, când să fii doctor încetează să mai fie o meserie, cât o reverie a tihnei.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală