resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Perenitatea firului de iarbă

Autor: Paula ROMANESCU | 27 Aprilie 2018
    Lucrarea Anei Calina Garaș, Brâncuși – Prinț al formei pure, cândva declarată cea mai frumoasă carte a anului (în 2006), a apărut la editura RAO în condiții grafice de excepție, cu o bogată ilustrație din sculpturile magului de la Hobița Gorjului.
    Capitolele cărții refac drumul sculptorului român format la marea școală a strămoșilor lui cioplitori în lemn, făcători de stâlpi de prispe, de porți înalte cu soarele încrustat în miezul trunchiului de arbori și mai apoi la Școala de Meserii din cetatea Craiovei, spre a se desăvârși ulterior la Academia de Arte din Capitală.
    A venit apoi anul 1904 și „porunca tainică a sorții”, pe care Constantin Brâncuși a înțeles-o ca fiind găsirea Parisului ca loc de împlinire și de dăinuire. Întoarcerea la „copilăria umanității” i-a fost sculptorului altă poruncă. A împlinit-o.
    Nici prietenia pe care a primit-o de la marii săi contemporani nu i-a rămas străină. Auguste Rodin l-ar fi vrut în atelierul său, dar nu acesta a fost să fie drumul său. Răspunsul lui Brâncuși – „la umbra marilor copaci nici iarba nu crește” – este de-acum celebru. Tânărul mare viitor savant-inventator Henri Coandă l-a avut coleg în vremea uceniciei pe lângă augustul Rodin, înainte să se dedice zborului cu reacție. Brâncuși a preferat „Pasărea în spațiu”, devenită simbol al zborului omenesc, însemn pe care-l poartă la reverul uniformei toți albatroșii-aviatori de pe pământul oamenilor. Genialul pictor Amedeo Modigliani s-a vrut și sculptor, fermecat de arta creatorului de origine română.  Érik Satie găsea armonii noi în muzică în prezența șlefuitorului de sfere ca tot atâtea începuturi de lume. Marcel Duchamp, Tristan Tzara, Man Ray – „marele poet al camerei obscure” –, toți și fiecare-n parte au contribuit la răspândirea artei lui Brâncuși în lume și au înlesnit mai buna recunoaștere a artiștilor din prima jumătate a secolul
Publicitate
ui XX, trăitori de o parte și de alta a Atlanticului.
    A fost apoi lumea întregitoare de suflet a muzelor care, fără asocierea numelui lor la arta marelui Brâncuși, ar fi rămas doar niște anonime: Miss Pogany, Eileen Lane, Agnes Meyer, Peggy Guggenheim, Vera Moore, Prințesa X și alte măiastre, dar și surorile Codreanu: Lizica – balerina-muză – și Irina, ea însăși sculptoriță botezată cu geniu.
    Tot și toate cele legate de infinitul Brâncuși își află loc în această „cea mai frumoasă carte a anului”. Ilustrat cu un mare număr de reproduceri după opera lui Brâncuși (fotografii realizate chiar de sculptor), dar și cu instantanee din atelierul acestuia situat în domeniul parizian din Impasse Ronsin, volumul Anei Calina Garaș este o invitație la călătorie printr-un ținut de taină și poveste.
    Se obișnuiește ca la acest gen de evenimente – precum cel cu acordarea premiilor literare de la sfârșit de toamnă –, fiecare fericit câștigător al onorantei evidențieri să aibă parte de un laudatio rostit de un cunoscător al traiectoriei literare a acestuia și de propria rostire în care, cel mai adesea, se aduc mulțumiri celor care într-un fel sau altul au făcut posibilă ivirea opului și, nu în ultimul rând, cititorilor prezumtivi care se vor înfrupta din neprețuitul „fruct”.
    Ana Calina Garaș, autoarea cărții premiate ca fiind cea mai frumoasă, este o ființă de o rară discreție, o scriitoare pentru care cuvântul scris devine pasăre măiastră. Poate de asta s-a mărginit a spune că, raportându-se la persoana lui Brâncuși, abia dacă se consideră fir de iarbă. Dacă este așa, atunci splendidul volum pe care îl semnează este o victorie a firului de iarbă care a învățat să-și cultive lumina chiar și în umbra celui mai înalt copac românesc din vasta pădure de piatră, metal, lemn, ce-și înalță și-și va înălța de-a pururi vârful spre necuprins.
    Până în ziua de azi se împăunează Parisul cu lucrările românului, păstrate de el însuși în atelierul care i-a fost adevărata casă, cu speranța că le va dărui țării sale la vremea când sufletul îi va fi plecat într-un alt infinit. Numai că la vremea sorocită marii treceri, țara ne era sub zăvor de teroare ideologică străină, iar cei care, în aroganta lor nemernicie, se erijau în stăpâni atotputernici, au interzis acceptarea darului făcut de marele artist. Coloana însă n-au putut s-o smulgă fiarele roșii din pământul românesc, la Masa Tăcerii încă mai adastă stelele, pe sub Poarta Sărutului continuă să treacă îndrăgostiți jurându-și iubire. Atelierul lui Brâncuși este un microunivers de suflet românesc aruncat în lumea ca un mozaic de nații și graiuri, în centrul Parisului, lângă Centrul „Georges Pompidou” din Beaubourg. 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală