resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Penuria de medici

Autor: Prof. dr. Gabriel M. GURMAN | 14 Aprilie 2017
    Tratarea maladiilor și beteșugurilor datează de zeci de mii de ani. Tămăduitorii preistorici au lăsat urme din care reiese că prima preocupare a acestora era tratamentul durerii, iar trepanația cranială era un procedeu acceptat în acest scop. Abia în secolul IX, medicii (așa-numiții medici) au început să trateze pacienții în instituții, denumite mai târziu spitale. La acea vreme, ei știau să folosească forcepsul, catgutul și bisturiul, chiar dacă nu aveau nicio pregătire formală.
    Nu e cert când a fost înființată prima facultate de medicină din lume, adică momentul exact în care medicina a început a fi practicată de profesioniști absolvenți a unei școli profilate pe această meserie. Se pare că prima instituție de acest fel a fost cea de la Bologna, înființată cam prin anul 1200. În prezent, 180 de țări din întreaga lume „găzduiesc” cam 2.300 de facultăți de medicină. Sute de mii de studenți absolvă în fiecare an studiile medicale, alăturându-se colegilor mai vârstnici și/sau înlocuind pe cei ieșiți la pensie sau „transferați” într-o lume despre care se spune că e mult mai reușită decât cea terestră. Și, cu toate acestea, penuria de medici e evidentă pe întregul mapamond.
    Dacă acum mai bine de 200 de ani (de când datează zicala alăturată) această situație era firească, astăzi anomalia e cu totul inexplicabilă. Profesia de medic e una dintre cele mai elevate și apreciate peste tot în lume. Medicul și-a câștigat, pe drept, un loc meritat în societatea modernă, iar activitatea sa e considerată de omul de pe stradă ca o menire, o dăruire, în scopul alinării suferințelor și prelungirii unei vieți demne de a fi trăită. Inutil a aminti aici tradiția evreiască de cel puțin 150 de ani ca în fiecare familie să existe un medic, fără de care o mamă evreică nu poate considera că și-a îndeplinit misiunea și dorințele în viață.
    Și totuși, oriunde în lume e nevoie de medici, din ce în ce mai mulți medici. Unele specialități sunt mai puțin afectate de această carență perenă. Probabil că oftalmologia, dermatologia sau otorinolaringologia nu oferă prea multe posturi libere și concurența acerbă pentru o poziție de rezident în aceste specialități e uneori de-a dreptul frustrantă. Pe vremuri, medicina internă, considerată pe drept cuvânt regina medicinii, se afla pe primul plan al dorințelor de specializare ale tânărului absolvent. În prezent, cel puțin în lumea în care mă găsesc eu acum, medicina internă e doar o poartă spre supraspecializări cum ar fi cardiologia, pneumologia sau gastroenterologia.
    Chirurgia, cam de două secole definitiv despărțită de meseria de bărbier, și-a cucerit un binemeritat loc pe lista celor mai căutate profesii. Chirurgul a devenit, cu timpul, zeul sălilor de operație și nu degeaba se spunea că diferența dintre maica Tereza și o asistentă medicală de chirurgie e că prima slujea un singur Dumnezeu. Dar lucrurile se schimbă, acum chirurgia e considerată de mulți tineri confrați ca o specialitate cu cerințe foarte stricte, cu multe ore de lucru, cu obligativitatea acoperirii necesităților spitalului 24 de ore din 24 și 365 de zile pe an, iar tânărul medic se uită împrejur și foarte repede ajunge la concluzia că pe lângă meserie mai există și alte lucruri pe lume – familia, relaxarea, distracțiile și... propria sănătate, fizică și psihică.
    Atunci, ce să mai aducem în discuție situația anesteziologiei, a anatomiei patologice sau a neonatologiei, care în Israel suferă în mod special de pe urma faptului că se află pe ultimele locuri pe scara priorităților tânărului absolvent al unei facultăți de medicină.
    Dar explicațiile penuriei de medici, în general, sunt mult mai largi. În primul rând, e vorba de discrepanța dintre creșterea cerințelor de îngrijire a populației și ritmul de mărire a numărului de locuri de studiu în facultățile de medicină. Această stare de fapt dă uneori senzația că „nevoia de medicină” crește în progresie geometrică, în vreme ce numărul absolvenților facultăților de medicină crește doar în progresie aritmetică.
    Proverbul al
Publicitate
turat vorbește însă de un alt aspect, nu mai puțin grav, și anume inegala distribuție a medicilor. Cine își închipuie că țările foarte dezvoltate economic suferă mai puțin de această stare de lucruri va fi dezamăgit să afle că nu are dreptate. În primul rând, endemia transferului medicilor dintr-o parte a lumii în cealaltă afectează și țările favorizate de soartă. Medicii britanici emigrează în Statele Unite, medicii indieni, scandinavi sau est-europeni le iau locul, medicii chinezi își părăsesc țara și pleacă în lumea largă, puținii medici africani caută un loc de muncă mai bine remunerat pe alte continente.
    Proporția de medici la numărul de locuitori variază enorm de la o țară la alta. Media în întreaga lume e de 14 medici la 10.000 de locuitori, aparent un număr încurajator, având în vedere că Australia are doar 10, iar Canada și România 19. Dar, în același an (2014), Sudanul avea trei medici la 10.000 locuitori și Zambia doar unul. Iar diferențele nu apar doar între o țară și alta, ci și în interiorul aceluiași stat. În Israel, periferia se plânge mult mai acut de lipsă de medici. Deși țara e mică și accesul la medic relativ ușor datorită distanțelor mici și climei care permite un transport interurban fără probleme, anumite specialități (de exemplu, oncologia) nu pot fi accesate cu ușurință. Lipsa de medici e evidentă în spitalele „periferice”, unde camerele de gardă sunt mult mai aglomerate zi și noapte din cauză că pacientul e obligat să aștepte ore în șir până va fi consultat și direcționat în funcție de diagnostic.
    Referindu-mă la specialitatea mea, se pare că în lumea întreagă nevoia de medici ATI e mai accentuată decât pentru alte profiluri medicale. Am auzit nu o dată de spitale cu secții de chirurgie, dar fără anesteziști, și de imposibilitatea de a oferi unei parturiente analgezie epidurală la naștere din cauza lipsei de medici calificați în acest domeniu, nemaivorbind de inexistența tratamentului durerii cronice.
    Întrebarea care se cere pusă e ce se poate face pentru ameliorarea situației. De la sine înțeles, nu există un panaceu și nimic nu poate oferi rezultate de la o zi pe alta. Adevărul e că principala vină (dacă nu singura) o poartă administrația națională a sănătății din fiecare țară. Ea e cea care ar trebui să fie cu mâna pe puls și să deceleze din timp tendința de penurie generală sau în anumite specialități medicale. Pentru a exemplifica, mă voi întoarce încă o dată la țara mea. Timp de decenii, Israelul a fost binecuvântat de sosirea a mii de medici emigranți, așezați aici din toate colțurile lumii, care au acoperit cu prisosință nevoile curente de mână de lucru. Dar, așa cum s-ar fi putut prevedea din timp, acest imens rezervor intelectual nu putea fi fără fund – acum vreo 15–20 de ani, intensitatea fluxului de medici emigranți a scăzut semnificativ. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat: lipsa de medici se simte acum mai mult decât oricând. Decizia de a deschide o a cincea facultate de medicină, dublată de creșterea semnificativă a numărului de locuri pentru studenții la medicină își va face efectul abia peste câțiva ani. Până atunci, publicul israelian suferă, mai ales dacă nu locuiește în marile orașe. Un tren pierdut poate fi recuperat cu mare greutate, uneori chiar deloc, ceea ce înseamnă că lipsa unor măsuri drastice și la timp poate avea ca efect permanentizarea situației în care accesul la medici și la medicină devine parțial imposibil pentru o bună parte a populației.
    De partea cealaltă însă, cei care-și pot permite un tratament medical particular se vor bucura întotdeauna de prioritate. Chiar mai grav e faptul că pătura conducătoare (în toate țările) se bucură de un tratament imediat, oferit de cei mai buni specialiști în domeniu.
    Proverbul alăturat datează dintr-o vreme în care lipsa de medici nu surprindea pe nimeni. Și, întrucât nu existau soluții de rezolvare a problemei, sfatul oferit era foarte practic. Din păcate, în prezent, realitatea e cu totul alta. Accesul la medicină nu e un factor care să influențeze un individ sau o familie în alegerea domiciliului și aceasta pentru că există mult mai multe criterii nu mai puțin importante. (O remarcă personală: eu demult am hotărât să nu fac turism în niciun loc din lume unde sistemul medical nu asigură în întregime un tratament de urgență în caz de nevoie!)
    Soluția nu poate veni decât „de sus”: culegere de date statistice clare și corecte, la scară națională, concluzii practice și luarea de măsuri imediate, care vor avea darul să schimbe starea de lucruri pe parcurs, gradual, dar sigur. Un lucru e clar: fără măsuri imediate, nimeni nu se poate aștepta la o îmbunătățire a situației. Cum facem ca aceste rânduri să fie citite de cine trebuie?
 

„Ferește-te să locuiești într-un oraș fără doctori!” (Proverb evreiesc)

 
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală