resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

O soartă nouă pentru Institutul Cantacuzino

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 4 August 2017

„Elevii și colaboratorii maestrului își impun cu pietate datoria de a-și consacra toate puterile ca să păstreze, prin fapte, memoria marelui și pe veci slăvitului lor profesor. Numai astfel o asemenea viață servește, chiar și dincolo de moarte, țărei și oamenilor în mijlocul cărora a strălucit.” (Prof. dr. Constantin Ionescu-Mihăiești)

 

 

     Între realizările fundamentale ale Profesorului, la loc de frunte a fost înființarea Institutului de Seruri și Vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”, în 1921. Decretul nr. 3068/921 a fost semnat de Regele Ferdinand la 16 iulie. În anii care au trecut, acest institut (indiferent de numele purtat) a salvat sau a participat la salvarea a milioane de vieți. Institutul Cantacuzino nu reprezintă doar tradiție și pagini de istorie, ci și prezent și viitor. Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino” rămâne simbolul cercetării medicale românești. Aici s-au preparat seruri și vaccinuri pentru combaterea bolilor infecțioase (holeră, febră tifoidă, tuberculoză, poliomielită, tuse convulsivă, difterie, tetanos etc.). Încă de la înființarea sa, institutul a avut roluri esențiale în medicina românească: diagnostic (și intervenție în sănătatea publică), producție, cercetare și învățământ. Acestea s-au îmbinat și completat reciproc.
     Institutul Cantacuzino este, în prezent, o infrastructură critică. „Infrastructura critică reprezintă un element, un sistem sau o componentă a acestuia care este esențial pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății, a sănătății, siguranței, securității, bunăstării sociale sau economice a persoanelor, și a căror perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel național ca urmare a incapacității de a menține respectivele funcții.” În contextul actual al mediului de securitate, al situațiilor dinamice, precum și al permanentelor pericole și amenințări (inclusiv cele de bioterorism), apare ca necesară protejarea și gestionarea eficientă a oricăror sectoare de infrastructură critică națională. Având în vedere anexa 1 din OUG nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată prin Legea nr. 18/2011, sectorul „sănătate” cu subsectorul „medicamente, seruri, vaccinuri” fac parte din infrastructură critică națională. Așadar: trecut, prezent și viitor!

 

Lipsuri și nu numai

 

     Nu întotdeauna și având la bază diferite motive și motivații, aparent inexplicabile, de-a lungul timpurilor, s-a încercat de mai multe ori destabilizarea institutului. Sunt situații care pot fi lămurite doar prin implicarea acelor structuri ale statului român care au competență în domeniu. Din când în când, riscurile păreau atât de mari încât puțini mai credeau că institutul mai poate fi salvat.
     A fost o vreme când reușeam să îi înțeleg importanța în diagnostic, cercetare, învățământ, dar nu și importanța strategică în sănătatea publică. Au trecut mai bine de zece ani de la încheierea studiilor medicale universitare până când am reușit aceasta. Nu a fost ușor, din cauza unor probleme prea des întâlnite în societatea noastră: lipsa colaborării, lipsa transmiterii de informații, considerarea informațiilor de sănătate publică drept informații personale etc. Ca atare, știu că lipsa fondurilor reprezintă o problemă importantă, însă știu și cât de importante sunt persoanele implicate, responsabilitatea acestora, dorința de a face bine și, esențial, credința și dragostea de neam și țară.
     Dacă în 1998 reușeam doar să suspend încercarea de bulversare a centrelor de referință pentru microbiologie care fuseseră distribuite, aleatoriu, prin toată țara, ulterior am izbutit mai mult. A fost perioada în care centrele de referință pentru microbiologie din institut au primit pentru prima dată o finanțare corespunzătoare, iar rolul lor părea clarificat definitiv. Lipsa de experiență și foarte probabil și lipsa unei colaborări mai susținute din partea celor ce asigurau expertiza microbiologică nu au dus în acea vreme și la o statuare legislativă de nezdruncinat. Sunt multe amintiri de toate tipurile, din acea perioadă, despre care încă nu am făcut vorbire. A fost momentul în care, prin relații personale, am identificat modalitatea ca institutul să primească o primă linie ELISA, atât de importantă în diagnostic, iar specialiști din institut să intre în relație cu oameni de referință în studiul și supravegherea rujeolei (CDC Atlanta). Așa s-a ajuns la unele performanțe și s-a creat baza care a permis ulterior genotiparea virusurilor rujeoloase circulante. În 1999, m-am opus unei propuneri care mi se făcuse și am cerut ca respectivele fonduri pentru sănătatea publică (circa un milion de dolari) să fie utilizate pentru prima dotare esențială modernă a centrelor de referință din institut.

 

Proiecte și construcție instituțională

 

     Am început să mă formez într-o școală cantacuzinistă care nu întotdeauna s-a comportat cantacuzinist. Consider aceasta o problemă esențială, ce trebuie să se modifice radical – în bine. Cel mai important pentru dezvoltarea mea a fost modul în care am fost „crescut” în laboratorul condus de familia Stavri. Dar nu am uitat ceea ce mi s-a oferit prin cursurile la care am fost susținut să particip, fie că au fost organizate în colaborare cu Institutul Pasteur din Paris la București, fie că au fost cursuri sau mici stagii de pregătire la care am participat în Franța.
     Dar, chiar înainte de aceste cadouri pe care le-am primit, începusem să simt că mă aflu într-un alt loc, că institutul este altceva. Din 1991, am început să țin la Institutul Cantacuzino și, pe negândite, am început să mă lupt pentru acesta. După cum aminteam, inițial nu înțelegeam prea multe, apoi am învățat și, pe alocuri, am fost ajutat să învăț. Iar atunci când am avut posibilitatea, am ajutat cât am putut de mult.
     Dintre aspectele importante, am să mai menționez că am scris, prezentat și negociat proiectul PHARE EuropeAid/113121/D/SV/RO, care a adus circa patru milioane de euro sistemului de sănătate publică din țara noastră. Am câștigat acest proiect în anul 2000, într-o perioadă în care mi se spunea: „De ce te mai zbați, ce îți mai pasă, nu îți este clar că în 2001 vei fi dat afară din minister?”. Știam asta. Dacă era ceva ce să știu cu precizie de 100%, era că așa se va întâmpla. Însă problema nu eram eu, ci sănătatea publică din România. Proiectul a fost implementat relativ târziu. O par
Publicitate
te din fonduri au contribuit la punerea la punct a laboratoarelor de referință din „Cantacuzino”, dar și a multor laboratoare din direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și a laboratoarelor din institutele de sănătate publică. Ulterior, într-un alt mandat, am propus și am primit aprobarea pentru proiectul de împrumut de la BIRD/BEI pentru prevenirea și controlul unei pandemii de gripă aviară. De data aceasta, au fost bani împrumutați de guvernul țării noastre. În baza aceluia, s-a dezvoltat capacitatea de producție a vaccinului gripal, dar și capacitatea tehnică de a aborda pacientul cu probleme grave respiratorii în opt centre din țară – și nu numai atât. Am coordonat tehnic și științific proiectul cu finanțare nerambursabilă de la fondul global (circa douăsprezece milioane de dolari) pentru prevenirea și controlul tuberculozei și infecției HIV/SIDA, cu importante contribuții în sănătatea publică din România. Amintesc că în acest proiect a fost pus la punct în institut laboratorul de diagnostic pentru infecțiile cu transmitere sexuală. Dar acest laborator nu primește probe pentru testare (din teritoriu) și nu își poate exercita funcția atât de necesară sistemului de sănătate publică. Spre exemplu, nu este cunoscută sensibilitatea la antibiotice și chimioterapice a gonococilor, la nivel național.
     Am acumulat experiență la nivel național și internațional prin colaborări cu CDC (Atlanta), ECDC (Stockholm), OMS (Geneva, Lyon, Copenhaga), dar și EMRO (Cairo) în perioada în care am înființat laboratorul central de diagnostic din Kabul (Afganistan) și am contribuit la întărirea băncii de sânge pentru siguranța sângelui transfuzat. Cele aproape douăsprezece luni petrecute în Afganistan nu au fost deloc ușoare, dar iau în considerare faptul că proiectul în care am fost recent implicat are un grad superior de dificultate.

 

Renașterea din cenușă

 

     În perioada care a trecut, am avut sprijinul Facultății de Medicină și al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, inclusiv pentru susținerea institutului. Sunt un om care desconsideră optimismul și pesimismul și ia în considerare realismul. Ca atare, având experiența anterioară, știu că nu există multe certitudini pentru perioada care urmează, dar știu și că, având ajutorul lui Dumnezeu și sprijinul tuturor autorităților și colegilor din institut și din afara acestuia, este posibil să scriem istorie.
     Nu am făcut demersuri pentru a primi această funcție, de director general al institutului, iar dacă am acceptat decizia ministrului am făcut-o știind că este o decizie care impune muncă, responsabilitate, sacrificiu, toate în interesul sănătății publice din țara noastră. Sunt un om obișnuit și ca atare nu mi se pot solicita fapte peste puterile omenești. Dacă acele realizări pe care le-am obținut în perioada 1998–2000 – nu doar pentru Institutul Cantacuzino, ci și pentru toată sănătatea publică românească – ar fi fost continuate, alta ar fi fost situația astăzi. Dar, în perioada 1989–2017, au existat multe momente în care s-a încercat distrugerea acestuia și, ca atare, acum sunt necesare sacrificii. Au fost și perioade în care lupta a fost dusă doar pentru supraviețuire. Lupta a avut urmări, „sângerări”, pierderi însemnate (materiale, dar mai ales umane), au fost perioade în care nu au existat salarii deloc, perioade în care salariul lunar era de circa 750 de lei pentru cine făcea parte din institut. Nu oricine poate rezista în aceste condiții. Când unii mă întrebau: „De ce îți mănânci zilele pentru ceva care va fi oricum distrus?”, le răspundeam: nu uitați legenda păsării Phoenix; atâta vreme cât mai există cel puțin cenușa, institutul poate să revină în locul stabilit de Profesor, pentru binele și sănătatea românilor și României.

 

Cu gândul la viitor

 

     Chiar dacă se știu multe despre modul în care institutul a fost atacat atât din exterior, cât și din interior, acum este momentul să ne gândim la prezent și viitor. Autoritățile de profil au datoria să se ocupe de celelalte aspecte. Noi trebuie să începem să construim și să dăm dovezi că putem întoarce direcția cu aproape 180 de grade.
     Pentru aceasta, este necesar, în primul rând, să existe voință politică. Aceasta există. Să dea Dumnezeu să rămână cel puțin pentru încă zece ani de acum încolo, pentru că, dacă vom fi ajutați să construim, rezultatul nu va mai putea fi distrus de mână omenească.
     Este strict necesară îndeplinirea și a altor condiții pe care le-am expus oficial. În primul rând, este necesară susținerea guvernamentală, în special a Ministerului Sănătății și a celorlalte ministere direct implicate. Decizia primului-ministru, înregistrată la numărul 570 din 27 iulie 2017, are o importanță cu totul deosebită.
     Am să enumăr o parte din celelalte. Există rapoarte de audit care trebuie utilizate cu discernământ. Problemele identificate trebuie rezolvate. Este probabil ca punctul „zero” de la care plecăm astăzi să se afle sub nivelul liminal. Este important să se stabilească ținte și obiective fezabile, inclusiv ca termene de îndeplinire. Este important să nu mai existe presiuni asupra institutului, așa cum s-a întâmplat în anul eșecului producerii de vaccin.
     Consider necesar ca finanțarea pentru acest institut strategic și pentru proiecte strategice să poată fi realizată multianual, pe buget multianual, pentru ca achizițiile de orice natură să poată fi duse la bun sfârșit în cele mai bune condiții pentru bugetul de stat, bugetul instituțional și pentru sănătatea publică din România.
     În vederea atingerii țintei guvernamentale, de producere a vaccinurilor românești, este necesară o colaborare strânsă cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, încă din faza de pregătire a proiectelor.
     Este strict necesară o acțiune consistentă în domeniul resurselor umane. Problemele create anterior nu pot fi rezolvate peste noapte. Este strict necesară și evaluarea sistemului de salarizare care a creat dificultăți aparent insurmontabile (mulți specialiști au părăsit Institutul „Cantacuzino”), pierderile fiind foarte mari. Este necesară atragerea de specialiști. Aceștia nu vor veni către noi în lipsa unor condiții corespunzătoare (umane și materiale). Altfel, riscurile sunt majore, atât în domeniul cercetării, cât și în domeniul producției și mai ales în domeniul sănătății publice.
     Timp de foarte mulți ani, colaborarea instituțională și interinstituțională a suferit semnificativ. Au existat și probleme de sistem, și probleme instituționale, dar și probleme personale. Trebuie ca toate problemele ce se pot elimina să fie eliminate, iar dacă nu se poate altfel – colaborarea trebuie să fie impusă. Nu se poate funcționa într-un sistem de sănătate publică fără colaborare de cea mai bună calitate.
     Cu muncă, responsabilitate, spirit de sacrificiu, toate în interesul sănătății publice din țara noastră, vom reuși.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală