Metodologia actuală a cercetării clinicofarmaceutice este focalizată în cvasitotalitate pe fenomenologia atomo-celulară: porneşte de la premisa că omul este un fel de „maşină chimică“, ale cărei defectare (îmbolnăvire) şi reparare (vindecare) se realizează prin intervenţii ce produc modificări aproape exclusiv chimice. Da, putem privi omul viu şi ca pe o maşină chimică adaptabilă la mediu şi capabilă de autoreparare (prin complexe mecanisme chimico-cibernetice cunoscute azi, în bună măsură). Prin medicamente se vrea – şi adesea se reuşeşte – a fi ajutate mecanismele de autovindecare (varianta superioară a dictonului „medicus curat, natura sanat“). (...)
Ca orice maşină funcţionând „cu ardere“ (folosind energia rezultată din reacţii chimice), „maşina chimică“ are un pol structurat pentru alimentare cu substanţe, unul pentru folosirea lor (în scopul autoîntreţinerii funcţionării) şi un alt pol pentru eliminarea deşeurilor. Sinteza elementară dar necesară discursului: în „maşina chimică“ intră substanţe utile, inutile (areactive), minor nocive, major nocive (distructive), bivalente (utile în unele locuri şi nocive în altele – cazul multor medicamente).
O substanţă de studiat, odată pătrunsă în organism, în torentul circulator, reacÅ£ionează cu alte substanÅ£e, produce efecte specifice în funcÅ£ie de ceea ce întâlneÅŸte ÅŸi înregistrează nenumÄ
ƒrate variante de a reacÅ£iona, pentru că fiecare individ are o construcÅ£ie biochimică unică. Chiar ÅŸi unicitatea se modifică odată cu avansarea în vârstă ÅŸi se multiplică în condiÅ£iile diverselor îmbolnăviri. SubstanÅ£a cercetată poate produce modificări ale parametrilor umorali, modificări metabolice celulare, de electrogeneză ÅŸi electrotransmisie în locuri precise („receptori“). Åži se speră că modificările constatate la animale să fie asemănătoare cu cele ce se vor produce la om. Modificările respective sunt analizate, selectate ÅŸi raportate la trei stări existenÅ£iale biologice: normalitate, sănătate sau boală (definite ca aprecieri bazate pe asemănări cuprinse în intervale statistice ale variabilelor structură-funcÅ£ie). Sistematizarea ÅŸi clasificarea feluritelor suferinÅ£e ÅŸi a mecanismelor defectării „maÅŸinii chimice“ are scopul firesc de a deduce care ar fi cele mai bune acÅ£iuni de remediere (desigur, preponderent chimice; argument suprem: funcÅ£ia decurge din structură, reparăm structura ÅŸi funcÅ£ia revine). Acesta este modelul teoretic perfect logic al obiectului cercetării clinico-farmaceutice din prezent. El este corect pentru condiÅ£ii standard, stabile existenÅ£ial: indivizi dormind fără vise, netulburaÅ£i de nimic, protejaÅ£i termic ÅŸi alimentaÅ£i prin gavaj. Aceste condiÅ£ii se obÅ£in numai prin anestezie generală. Omul supus anesteziei generale se află într-o stare biologică de referinţă, bazală ca nivel energetic metabolic, faţă de omul sănătos sau faţă de cel bolnav. Dar cercetarea clinico-farmaceutică nu recurge la aÅŸa ceva, din motive uÅŸor de înÅ£eles. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
RSS
ISSN 1583-8862
