resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

O nouă agresiune a industriei tutunului

Autori: Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN , Dr. Gabriel TATU-CHIŢOIU | 27 Aprilie 2018
Un subiect tot ține capul de afiș în ziare, pe internet, pe pagini de Facebook și în talk-show-uri: noile produse de tutun încălzit lansate și promovate agresiv în toate zonele unde potențialul fumător inveterat sau tânărul pe care-l bate gândul să încerce un nou produs de tutun poate să le vadă. Astfel, Bucureștiul și orașele mari din țară s-au umplut de reclame afișate pe panouri, în restaurante, în cafenele, malluri sau la punctele de vânzare. Ele prezintă un tutun încălzit despre care producătorii susțin că este cu 95% mai puțin toxic decât tutunul convențional.
Este, pentru cei care încă nu știu, o reluare a unui mesaj și a unei tentative de promovare care a avut loc și a eșuat cu mulți ani în urmă. Produsele „heat-not-burn” (încălzește-nu-arde) sunt o formă de livrare a tutunului la care industria tabacului a lucrat de câteva decenii și care ar avea „potențialul”, după afirmațiile reprezentanților acestei industrii, de a reduce expunerea.

Există însă foarte multe argumente care sugerează că produsele pe bază de tutun utilizate prin încălzire ar trebui să intre sub incidența acelorași interdicții precum țigările convenționale, pentru a proteja populația de fumatul pasiv. Organizația mondială a sănătății (OMS) afirmă clar că toate formele de tutun sunt dăunătoare, incluzând și tutunul încălzit. De asemenea, OMS recomandă ca politicile și măsurile legislative să fie uniform aplicate la toate produsele de tutun, în conformitate cu recomandările Convenției cadru pentru controlul tutunului (Framework Convention on Tobacco Control).
În România, o serie de persoane publice au luat atitudine și au început concomitent demersuri parlamentare pentru interdicția promovării acestor produse. Este necesară închiderea posibilității de eludare a legii de protecție a fumătorului pasiv, dar și îndepărtarea unui punct de atracție pentru tineri, în drumul spre o țigară inițial mai securizată și apoi spre cea tradițională. Pentru fumătorul inveterat, aceste noi produse pot crea iluzia unui confort suplimentar și, ca atare, cresc șansele ca acesta să rămână dependent de nicotină și de tutun.

Privind în urmă, în anii 2007–2008, de exemplu, IQOS făcea parte dintr-o linie de produse ale unei companii producătoare de țigarete care deja le fusese prezentată consumatorilor din 1997, sub forma țigaretei de tip Accord. În 2007, această țigaretă a fost reintrodusă în Elveția sub denumirea de „Heatbar” (a fost patentată în 2002). Accord nu a avut succes pe piață, deoarece consumatorii considerau că nu oferă la fel de multă satisfacție precum țigaretele convenționale. În plus, acest predecesor al țigării electronice de astăzi nu s-a bucurat de vânzări p
Publicitate
e măsură și a fost retras și pentru că producătorul încă nu îl prezentase ca un produs care reduce expunerea.

Au mai fost și alte companii producătoare de țigarete care au comercializat fără succes produse de tip „heat-not-burn” sub diverse denumiri. Lucrurile au evoluat însă, iar industria tutunului, încercând să fundamenteze prin lucrări științifice lipsa de toxicitate a produsului, a făcut ulterior această ofertă nouă – un dispozitiv care încălzește tutunul la o temperatură de sub 350 de grade. Seamănă cu un dispozitiv electronic modern, mimând un telefon și oferind un stick care nu scoate fum și nu lasă scrum. Prima bătălie – în aceste condiții noi, când se încearcă liniștirea fumătorului – se dă și se va da pe plan științific.
Există studii sponsorizate de industria tutunului care pledează pentru produs ca fiind „aproape” sigur. Încep însă să se adune dovezi provenind de la cercetători independenți care arată cu totul altceva, printre care: fumul emanat de sistemele IQOS conține elemente rezultate din piroliza și degradarea termogenică, aceleași elemente dăunătoare regăsite și în țigările convenționale; produsele „heat-not-burn” emană chimicale asociate cu cancerul, printre care monoxidul de carbon, compușii organici volatili și hidrocarburile policiclice aromatice; în aerul exhalat de acești fumători s-a constatat creșterea nivelului de bază a anumitor compuși precum acetaldehida și nicotina – la locul de muncă, efectele adverse ale acestor compuși se pot răspândi la o populație nespecifică, în public și în spațiile interioare aglomerate, precum restaurantele, prin intermediul fumatului pasiv.

Dincolo de discuția pe argumente științifice au apărut și alte discuții legate de cadrul legislativ și reglementare. În principal, aceste produse au apărut pentru a evita legislația actuală și pentru a permite fumătorului să-și mențină consumul și în spațiile sociale. Acest lucru explică și reclama agresivă practicată pentru a le face cunoscute și pentru a le poziționa așa-zisele avantaje în contextul legii actuale.

Legea nr. 457/2004 privind publicitatea și sponsorizarea pentru produsele din tutun definește produsele din tutun ca fiind acele produse destinate fumatului, prizatului, suptului sau mestecatului, fabricate total ori parțial din tutun, modificat genetic sau nu. Publicitatea la produsele din tutun, potrivit aceluiași act normativ, este orice formă de comunicare comercială care are ca scop sau ca efect direct ori indirect promovarea unui produs din tutun. Sponsorizările pentru produsele din tutun sunt forma de contribuție publică sau privată pentru orice eveniment, activitate ori persoană, cu scopul sau având ca efect direct ori indirect promovarea unui produs din tutun.

În același timp însă, legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun definește fumatul ca orice inhalare voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete, țigări de foi, cigarillos și pipe, ceea ce permite produselor din tutun încălzit să eludeze atât prevederile legii 457/2004, cât și ale legii 15/2016 privind fumatul în spațiile publice închise.

În aceste condiții, este de datoria noastră, a profesioniștilor în medicină, să mobilizăm opinia publică împotriva acestei agresiuni a industriei tutunului care a fost și continuă să fie o amenințare la adresa sănătății publice. Cerem cu fermitate oprirea acestei agresiuni publicitare a industriei tutunului îndreptate în special și cu bună știință asupra tinerelor generații. Să spunem, cu toții, „STOP!” tentativelor industriei tutunului, o industrie care nu ne aduce decât suferință și moarte.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală