resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Nevoia de lideri

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 12 Ianuarie 2018
     Pornind de la ideea că este foarte bine atunci când există reacții, continui să redau din mesajele primite de la studenți. Iată un prim mesaj primit de la un tânăr coleg, care mi-a adus aminte de o colegă, pe atunci în anul doi, care spunea același lucru și avea un aer de încântare și încântător atunci când vorbea: „Până anul acesta nu am participat la prea multe activități de voluntariat, însă pe măsură ce m-am implicat în mai multe proiecte am descoperit că nu mi se aglomerează programul chiar atât de mult, ba dimpotrivă activitățile suplimentare mă ajută să îl organizez mai bine”. Colega cânta în corul facultății de medicină, venea la activități organizate de noi, participa și la alte activități; se vedea în tot ceea ce face dragul participării și îmi spunea „chiar este adevărat, cu cât m-am implicat mai mult cu atât mi se pare că pot să fac și mai mult”. Colegul mai tânăr a continuat: „Particip și la cercul de microbiologie, sunt încântat de acesta și apreciez foarte mult eforturile depuse de dumneavoastră și colegii dumneavoastră. Până acum eu nu am întâlnit o catedră atât de dispusă să ne ajute. Am încercat să îmi conving și colegii de grupă să vină la cerc, mai ales când erau discutate teme legate de congrese și realizarea proiectelor științifice, însă deși mulți și-au manifestat verbal interesul de a veni, au renunțat de fiecare dată, de exemplu din cauză că li se pare că ora la care se ține cercul este prea târzie”.
     Am vrut să șterg paragraful de mai sus și mult din următoarele. De ce? Cititorul care, fie nu ne cunoaște, fie este dispus să interpreteze înainte de a afla care este situația reală ar putea concluziona că este vorba despre un „articol reclamă”, un articol în care cineva se apucă și începe fie să copieze din mesajele primite, fie chiar să inventeze mesaje (în societatea în care trăim orice ar putea fi, din păcate, posibil). Chiar au fost studenți care mi-au scris în mesajele lor că participarea la cercul de microbiologie ar putea fi mai mare dacă ar exista... o reclamă. Dar nu aceasta este problema mea. Eu nu sunt un cadru didactic care se ocupă de reclame. Încă de la debutul anului universitar explic clar, pe înțelesul oricui dorește să înțeleagă, tot ceea ce poate fi explicat. Mai mult decât atât, invit studenții să pună întrebări, să se informeze și le demonstrez că invitația nu este fără conținut – chiar le dau și le dăm răspunsuri și le explicăm ceea ce doresc să afle.
     Tot de la început fac unele exerciții „în direct”, în timpul cursurilor, încercând să îi învăț să pună întrebări și să caute răspunsuri. Oricine are ochi de văzut și urechi de auzit poate să vadă și să audă. Dar nimic cu de-a sila. Le spun de când ne vedem pentru prima oară că decizia le aparține. Eu, noi, avem o ofertă, suntem pregătiți să le fim alături pe parcursul dezvoltării lor pe tărâmul medical atât în anul doi, cât și în anii următori (dacă doresc). Nu aștept de la ei laude, mulțumiri, recunoștință. Nu aștept de la ei nimic material (dimpotrivă). Așa cum bine spunea un alt coleg, participarea este voluntară și gratuită (într-un mesaj anterior cineva făcea comparație cu activități similare în cazul cărora studenților li se percepe o contribuție), doar să vrea să învețe și să se dezvolte. Le spun încă de la început și îi rog să înțeleagă și să simtă că nu sunt implicați într-o meserie, ci într-o misiune. Îmi manifest speranța că au și o vocație. Și îmi doresc să devină medici buni și foarte buni și oameni pe măsură, în special pentru nevoile pacienților din țara noastră.
     Se repetă, de chiar prea multe ori, ideea „orei târzii
Publicitate
. Însă, aceeași viitori colegi știu sau ar trebui să știe (pentru că li s-a spus de cel puțin trei ori) că ziua și ora au stabilit-o chiar ei. La începutul semestrului le spun în plen, la curs: gândiți-vă, vorbiți între voi și apoi spuneți-ne și nouă zilele și orele la care ați dori să organizăm aceste activități. Ce să mai vorbim, din nou, că orele sunt la fel de „târzii” și pentru participanți și pentru organizatori, cu diferența că, în cazul organizatorilor (mulți dintre aceștia din ani mai mari, sau absolvenți – care vin special pentru a fi în ajutorul colegilor mai tineri), pregătirea subiectelor implică o serie de căutări, traduceri, verificări, repetiții.   Apropos de „ora târzie”, îmi aduc aminte de o grupă de participanți la cerc, cea mai mică numeric din istoria acestei activități. Erau (doar) cinci. Pentru că programul nu permitea altă variantă au ales ziua de vineri, iar ora de începere era 17,00. Teoretic lucram împreună două ceasuri, dar cel mai adesea nu plecam din amfiteatru mai devreme de trei. De mai multe ori, ora 21,00 ne prindea discutând, comentând, lucrând. Tot de atunci îmi aduc aminte că într-una dintre prezentările făcute de ei s-a reușit performanța ca adaptarea unui caz preluat din New England Journal of Medicinesă fie mai bună, mai clară, mai completă decât respectivul caz. Mi s-a întâmplat de vreo trei-patru ori și ca la acele „ore târzii” să fiu atât de obosit încât să simt că amețesc și îmi este necesar să mă țin zdravăn de catedră sau de masa de laborator. Cred că am reușit să fac în așa fel încât colegii participanți să nu perceapă oboseala (mea) și cu siguranță nu au simțit vreodată că mi-aș dori ca în acel moment să mă aflu în alt loc, cu altă activitate sau dormind după o zi obositoare și stresantă de muncă. Așadar, nu am de gând să fac reclamă la activități pe care le organizăm în folosul colegilor mai tineri. Ei au 19–21 de ani și ar fi cazul să înțeleagă prin propria putere ce le este de folos și ce nu, și ar mai trebui să reușească să se organizeze atât de bine încât să poată beneficia de toate oportunitățile ce li se oferă.
     Textul primit a continuat astfel: „M-am înscris împreună cu alți patru colegi cu dorința de a participa și la alte activități extrașcolare, am scris de trei ori pe grupul nostru despre ce este vorba, dar cu toate acestea aveam în continuare colegi care «nu știau despre ce este vorba», deoarece pur și simplu... nu citiseră ce am scris. Atunci am înțeles și eu cât de greu este să captezi atenția unor persoane aparent interesate; în final, cine își dorește să se implice se va implica, iar cine nu poate că în timp va realiza că pierderea îi aparține. Desigur, există și colegi deja implicați în multe proiecte. Dar eu pot să susțin că prin voluntariat poți învăța foarte mult. În cazul meu, la cercul de microbiologie, mereu aflu lucruri noi și interesante și îmi îmbogățesc vocabularul pe care va trebui să îl folosesc într-o zi ca medic”. Iar un coleg de altă naționalitate a scris: „Este adevărat că o singură mână nu poate să aplaude. Trebuie și noi, ca studenți, să ne aducem aportul ca să putem beneficia de tot ce ne este oferit; să facem și noi un efort, cât o fi de mic, pentru a ne dezvolta și să devenim oameni mai buni. Și când zic «oameni buni», mă refer că, un doctor, înainte de orice, este un om. Un om trebuie să iubească, să se intereseze, să ajute să ducem la o lume mai bună. Asta este «serviciul» oricărui om, mai ales un doctor care are un serviciu nobil, care salvează vieți! Îmi cer scuze pentru alungire, dar pentru concluzie aș dori să mai spun un lucru. Mulțumim pentru ce ne-ați trimis, eu – sigur și restul colegilor – am deschis ochii mai bine la realitate și o să viu foarte vesel să fac un efort mai mare de acum încolo.”
     PS: „Părerea mea este că românii au cultul liderului salvator. Aceasta este împământenită încă de la daci, mai clar în perioada voievozilor (când aveam ca formă de guvernare monarhia absolutistă de tip non-ereditar). În acest mod, un om este pus în fruntea statului. Datorită celor învățate, inclusiv din cărțile de istorie, părerea generală pare că a rămas că un singur om este responsabil de tot ceea ce se întâmplă în țară, cu minimalizarea impactului Sfatului Domnesc, Bisericii sau a altor influențe. În concluzie, avem nevoie de lideri, atât lideri decizionali, dar mai ales de lideri morali, adevărate flăcări în întuneric, după care să ne ghidăm pașii la fiecare mișcare pe care o facem.”
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală