resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Ne este silă de plicuri

Autor: Dr. Ecaterina PETRESCU-BOTONCEA | 9 Ianuarie 2015
Ne este silă de plicuri
  Am participat la aniversarea şi, totodată, retragerea la pensie a unui coleg chirurg, respectat de colegii lui mai tineri. În afară de medici, au fost invitaţi prieteni şi rude de cu totul alte profesii. Sărbătoritul avea multe de povestit. Urma să se întoarcă la „vatră”, după un „război” istovitor şi perfid cu bolile lumii, lung de peste patruzeci de ani, în care a încasat şi el mai multe gloanţe, o hepatită cu virus C, un stop cardiac prin epuizare în timpul unei intervenţii laborioase, resuscitat rapid de medicul anestezist şi fără consecinţe, unul din nenumăraţii anonimi ai acestei caste profesionale. La despărţire ne-a atenţionat: dacă avem nevoie de voluntari, să-l căutăm.
  În această stare de spirit am ajuns acasă. Mă simţeam mândră de colegii mei cu care făceam echipă în situaţii extreme, de foarte mulţi ani. După ce mi-am agăţat haina în cuier am avut totala neinspiraţie să apăs telecomanda televizorului. Unde am văzut din nou povestea cu doctorul şi cu „plicul“. Oameni buni, pseudojurnalişti şi pseudoguvernanţi, până unde vă împingeţi ambiţia, cinismul şi cruzimea? Este inadmisibil ca într-o lume cât de cât normală să exploatezi la maximum, până la epuizare, buna-credinţă, truda şi educaţia profesională a unor oameni şi apoi să-i denigrezi, transformând sacrificiul lor în infracţiune pentru nişte atenţii total derizorii. Acolo stă valoarea unui medic, că a primit sau a refuzat 100 de lei? Ştiţi cât se dă la o nuntă? 1.000 de lei. Urmăriţi în supermarket cât dau românii pe şunci, cârnaţi şi şorici pentru a fi mai bolnavi. Dar ce ziceţi de băuturile alcoolice şi ţigări? Un plus de cumpătare i-ar aduce mai rar la medic. Ce faceţi pentru asta?
  Em
Publicitate
isiunea continua în acelaşi ton vehement. Se citesc mesaje pline de ură de la foşti pacienţi încurajaţi să denigreze medici şi să devină astfel foarte mici „vedete“. Mă revolt, mă revolt până în măduva oaselor. Toţi aceşti oameni şi-au rezolvat problemele lor urgente de sănătate, şi-au recăpătat vederea, mersul, bătăile inimii, au beneficiat de inteligenţa şi educaţia unor oameni care s-au dedicat lor. În final, o mamă prezintă drama fiicei sale, medic tânăr, care munceşte non-stop în spitalul care a angajat-o, fără libere, fără bani destui, trăind din pachetele şi banii de acasă, o fiică bravă pentru care mama tremură gândindu-se că munca o va doborî.
  Dragi jurnalişti, noroc că nu sunteţi toţi la fel de iresponsabili. Vă dăm noi toate plicurile noastre şi vă rugăm să veniţi să lucraţi în locul nostru! Chiar nu ştiţi? Ne este silă de plicuri! Ele sunt stigmatul neputinţei guvernanţilor. Mii de medici au părăsit ţara din cauza lor, iar cei rămaşi pleacă masiv spre privat, unde munca este mai uşoară şi unde nu există obsesia plicului. Dar ce vor face oamenii săraci? Le veţi purta voi de grijă? Veniţi să vedeţi adevărul la faţa locului. Intraţi într-o Unitate de primiri urgenţe, unde opreşte o salvare la zece minute şi unde pot intra simultan câteva cazuri de extremă urgenţă: bolnavi agonici, stopuri cardiace, come, accidente grave de toate felurile, înjunghiaţi, bătuţi, pacienţi cu chipuri desfigurate ori acoperite de sânge, oameni ai străzii, beţivi, drogaţi, degeraţi, care aduc cu sine mirosuri pestilenţiale, bolnavi contagioşi cu gripe, TBC, boli diareice sau alte necazuri. Veniţi şi doar priviţi. În lumea asta nu există „plicul“. Este nevoie de multă tărie de caracter şi multă dragoste de oameni să treci peste toate acestea.
  Iar voi, pseudojurnalişti, plini de abnegaţie deplasată, în loc să salvaţi ce mai e de salvat mediatic, îngropaţi definitiv ţara într-un grotesc absolut, în care binele şi răul nu se mai separă unul de altul. De ce nu cultivaţi binele ca să umplem ţara de bine? De ce nu cultivaţi frumosul ca să umplem ţara de frumos? Nu vă e milă de lumea asta bolnavă, cu suflete cariate, pe care o îmboldiţi în toate felurile? I-aţi defectat senzorii, aţi spart oglinda lumii, imensul cristalin de care cu toţii avem nevoie ca viaţa să ne pară mai frumoasă.
  Apreciez misiunea jurnalistului, admir foarte mulţi jurnalişti oneşti, inspiraţi şi civilizaţi, fără de care nu s-ar putea schimba în bine lumea. Revolta mea se îndreaptă doar spre acei jurnalişti care, neiubind oamenii, în general, nu pot aprecia efectele lipsei lor de inspiraţie.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală