EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Multa paucis

Autor: Dr. Mihail MIHAILIDE | 25 Ianuarie 2012
Multa paucis

Conceput ca un reper pentru noile generaţii de medici, volumul Fiziologii, al dlui prof. dr. Francisc Schneider, evocă marile personalităţi ale fiziologiei româneşti

şi trece în revistă şcolile pe care acestea le-au creat şi slujit. O prezentare a lucrării, realizată de dl dr. Mihail Mihailide, la pagina de istoria medicinii.

 
  Nimeni, probabil, astăzi, n-ar fi putut să scrie mai bine o istorie a fiziologiei româneÅŸti decât prof. dr.Francisc Schneider, membru al Academiei de ÅžtiinÅ£e Medicale. Åži nu numai pentru că de peste jumătate de veac ÅŸi-a închinat viaÅ£a în exclusivitate acestei vechi ÅŸi importante discipline de sinteză a biologiei ÅŸi medicinii, ci ÅŸi pentru faptul că meritele sale profesionale ÅŸi calităţile sale umane i-au asigurat, de-a lungul acestui arc de timp, respectul ÅŸi simpatia tuturor ÅŸefilor de ÅŸcoală ai domeniului, ale elevilor ÅŸi colaboratorilor acestora. Este invitat ÅŸi primit cu simpatie ori de câte ori se află oficial – ca organizator de reuniuni ÅŸtiinÅ£ifice, ca redactor fondator al revistei „Fiziologia/Physiology“ – sau ca vizitator în oraÅŸele universitare cu facultăţi de medicină noi sau din cele cu tradiÅ£ie. I se apreciază calmul, tactul diplomatic (când e cazul ÅŸi adesea în breasla noastră este), înÅ£elepciunea. ÃŽn plus, contează ÅŸi faptul că opera sa ÅŸtiinÅ£ifică este recunoscută: deÅ£ine priorităţi în cercetare, precum cel din fiziologia respiratorie, cardiovasculară, a efortului fizic ÅŸi a adaptologiei. CărÅ£ile sale: „Bronhomotricitatea“ ÅŸi „Clinical Physiology of the Venous System“ (Kluver Academic Publishers, Boston, 2003) au fost distinse cu premii ale Academiei Române, iar un număr mare dintre articolele pe care le-a semnat ca prim autor au apărut în reviste cotate ISI. Vizitele sale devin astfel nu numai un prilej de bucurie colegială, dar ÅŸi de cunoaÅŸtere nemediată a istoriei ÅŸi problematicii fiecărui colectiv de fiziologi.
  Cartea zveltă, de vreo 65 de pagini, apărută în 2011 la „Vasile GoldiÅŸ University Press“ (Arad), pe care a intitulat-o FIZIOLOGII, corespunde cum nu se poate mai bine stilului de redactare în care autorul excelează, caracterizat prin conciziune ÅŸi precizia afirmaÅ£iilor, care se regăseÅŸte până ÅŸi în volumele sale de eseuri. După ce în paginile capitolului „În loc de introducere“ explică etimologia din greaca veche a cuvântului „fiziologie“ ÅŸi faptul că acesta a fost utilizat pentru prima oară în 1542 de Jean FranÃŽois Fernel, încearcă o definire cât mai exactă a arealului de preocupări ale acestei discipline fundamentale. ÃŽn continuare, punctează etapele parcurse de fiziologie ca ÅŸtiinţă, începând cu „părintele“ acesteia – William Harvey, „care prin descoperirea circulaÅ£iei (MiÅŸcarea inimii ÅŸi a sângelui) a pus bazele ei ÅŸtiinÅ£ifice“. Enumeră în continuare, între alÅ£ii, pe: Bartholin, pentru elucidarea circulaÅ£iei limfei; Malpighi, care descrie vasele capilare; Lieberkühn – glandele intestinale; Lavoisier, care defineÅŸte respiraÅ
Publicitate
£ia ÅŸi schimburile respiratorii; Poiseuille – măsoară primul presiunea arterială; Bowmann – descrie circulaÅ£ia renală; Helmholtz – care măsoară viteza influxului nervos. Trece apoi la prezentarea cronologică a personalităţilor ÅŸtiinÅ£ifice cărora le datorăm fiziologia modernă, începând, fireÅŸte, cu Claude Bernard, cel care elaborează noÅ£iunea de secreÅ£ie internă ÅŸi descrie funcÅ£ia glicogenică a ficatului, dar ÅŸi savantul care a introdus în studiul medicinii experimentul, enunţând criteriile generale ale medicinii (ÅŸi biologiei) experimentale. Urmează nume care, în mod firesc, ar trebui să ne fie cunoscute ÅŸi să ni le reamintim cu recunoÅŸtinţă pentru meritele ÅŸtiinÅ£ifice ale purtătorilor lor, precum: Broca (localizează centrul vorbirii pe scoarÅ£a cerebrală), Mecinikov (fagocitoza), Ramón y Cajal (descrie structura neuronală a sistemului nervos), Pavlov (digestia ÅŸi glandele digestive), Landsteiner (descoperă grupele sanguine), Einthoven (inventează electrocardiograful), Korotkov (elaborează metoda audiometrică a tensiunii arteriale), Paulescu (descrie efectul hipoglicemiant al extrasului de pancreas, pancreina), Selye (teoria stresului), Palade (ribozomii), Gh. Benga (descoperă canalele pentru apă – aquaporinele). Citarea mea exemplificativă este, desigur, incompletă. Capitolul ulterior cuprinde un mănunchi de reflecÅ£ii asupra „Fiziologiei secolului XXI“, cu explicarea succintă a teoriei haosului ÅŸi a fractalului („reglarea frecvenÅ£ei cardiace poate fi considerată ca un proces fractal“). După „Precursorii fiziologilor români“, un amplu ÅŸi poate cel mai util ca informaÅ£ie capitol, inclusiv pentru iatroistorie, este cel consacrat ÅŸcolilor de fiziologie din România (cu amănunte asupra creării ÅŸi... desfiinţării Institutului de Fiziologie), a funcÅ£ionării catedrelor acestei discipline din facultăţile existente până în anul 1990, ulterior ÅŸi a celor de la noile unităţi de învăţământ superior medical apărute la Arad, ConstanÅ£a, Oradea, Sibiu, BraÅŸov, GalaÅ£i ori, în BucureÅŸti, Facultatea „Titu Maiorescu“, cu enumerarea ÅŸefilor de disciplină ÅŸi a colaboratorilor acestora.
  Peste 20 de micromonografii, cuprinse în capitolul final, „Mari personalităţi ale fiziologiei româneÅŸti“, încheie această nouă scriere a dlui prof. dr. Fr. Schneider, interesantă, din punct de vedere documentar ÅŸi, în egală măsură, instructivă. Putem descoperi chiar informaÅ£ii inedite despre: Ion Athanasiu (1868–1926), N. Paulescu (1869–1931), Daniel Danielopolu (1884–1955), Ion I. NiÅ£escu (1885–1975), Vasile Răşcanu (1885–1980), Marin Popescu (1896–1966, pe care autorul îl consideră ca pe unul dintre maeÅŸtrii săi), Iuliu NiÅ£ulescu (1895–1975), Grigore Benetato (1905–1972), Ioan Cotăescu (1915–1995), Ion Baciu (1921–2004), Ion Haulică (1924–2010), Geza Deutsch (1928–2010), Petru Derevenco, Valeriu NeÅŸtianu ÅŸ.a. ÃŽn lipsa ilustraÅ£iilor, coperta reproduce fotografiile câtorva fiziologi români, între care Ioan Athanasiu, Vasile Răşcanu, N. Paulescu, D. Danielopolu, Gr. Benetato, V. NeÅŸtianu.
  La o conferinţă de fiziologie, văzând în sală mulÅ£ime de tineri, autorul îşi pune întrebarea: oare aceÅŸti tineri îşi cunosc rădăcinile, „părinÅ£ii hipocratici“, „giganÅ£ii de odinioară“ pe umerii cărora se ridică? Ca răspuns la această retorică întrebare, autorul s-a decis să scrie cartea: „Evocarea se impunea, cu atât mai mult cu cât la unii, din rândurile celor ajunÅŸi în frunte din noua generaÅ£ie, a apărut ideea malefică «Istoria începe cu mine!».“ Or, lucrurile stau cu totul altfel...

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom SRATI 20 mai 2012