Viata Medicala - Saptamanal al personalului medico-sanitar

O televiziune publică este publică dacă şi numai dacă are grijă, în acelaşi timp – şi nu în ultimul rând! –, ca discernământul şi atitudinile publicului larg să evolueze constant spre un nivel tot mai educat, mai rafinat, mai eficace, ca mai marii zilei să aibă permanent parte de un feedback corespunzător la spusele şi acţiunile lor. Dacă scapă ceva din vedere postul pretins public, dacă uită să dea informaţii complete, sau să servească factorilor de putere un feedback cinstit, dacă nu ştie cum să rafineze spiritele, să crească exigenţele şi autoexigenţa publicului şi a decidenţilor, el devine din ce în ce mai puţin public, până la transformarea în contrariul său, devenind un post elitist sau manelist, un post de nişă.
   De ce sunt necesare precizările de mai sus privind misiunea postului public? Pentru că televiziunea noastră publică dă semne de involuÅ£ie.

   Cu o sfiiciune demnă de un autentic post de nişă, TVR arată cât a fost dânsa de refuzată de către candidaÅ£ii la preÅŸedinÅ£ie când i-a întrebat dacă n-ar dori cumva să participe la tradiÅ£ionala „dezbatere“ electorală în grup. DânÅŸii n-au dorit. Dânsa ce putea face?! Nimic – fireÅŸte. Åži nimic a făcut.
   ÃŽncercând mai întâi o aplicare a prezumÅ£iei de nevinovăţie, ne permitem o sugestie, evident tardivă: dacă domnilor candidaÅ£i nu le convenea acel format, considerat de dânÅŸii superficial, pentru că le-ar fi evidenÅ£iat mai mult spontaneitatea decât valoarea, putea fi găsit, de comun acord, un alt format. Creativitatea proprie oamenilor de televiziune putea să iasă în faţă ÅŸi, împreună cu creativitatea candidaÅ£ilor, să găsească formatul potrivit. Crede, oare, cineva că aÅŸa ceva nu există? Ba, există. Există ÅŸi creativitate ÅŸi o diversitate de formate. Dar… s-a confundat forma cu fondul ÅŸi – cum se spune – împreună cu apa murdară din copaie s-a aruncat ÅŸi copilul: candidaÅ£ii au rămas, pentru publicul larg, niÅŸte iluÅŸtri necunoscuÅ£i.
   Iar dacă renunţăm la prezumÅ£ia de nevinovăţie, vom critica aspru televiziunea publică că n-a întors pe toate feÅ£ele personalitatea fiecărui candidat, că nu i-a adus pe toÅ£i, separat ÅŸi împreună, în faÅ£a camerelor de luat vederi. Vom condamna televiziunea publică pentru vina de a fi abdicat de la misiunea sa de informare corectă ÅŸi completă a plătitorilor de taxe. DispreÅ£ul faţă de nevoia de cunoaÅŸtere a publicului este imens. DispreÅ£ul faţă de nevoia de exprimare a candidaÅ£ilor, a tuturor candidaÅ£ilor, este o gafă de proporÅ£ii.
   A urmat ziua alegerilor. Febra profesională a unor posturi private, cu implicări tensionate, relatări ÅŸi comentarii vii, n-a fost în stare să molipsească postul pretins public. Televiziuni comerciale care se respectă au dedicat programul întregii zile acestui eveniment, reuÅŸind să-ÅŸi informeze amănunÅ£it telespectatorii ÅŸi cu bune ÅŸi cu mai puÅ£in bune, cu atitudini ÅŸi fapte de pe teren. Iar televiziunea publică ce făcea? Amintea în răstimpuri câte ceva despre alegeri, folosind forÅ£e puÅ£ine (unele aparÅ£inând postului public de radio), cu un aer vetust ÅŸi febră puÅ£ină. La un moment dat, ne chema să votăm… doar pentru restaurarea unei clădiri, apoi difuza pe larg glumiÅ£ele îndoielnice ale „Dănutz SRL“-ului ÅŸi multă, foarte multă, publicitate. (Analizând atent toate acestea, aÅŸteptăm, cu nerăbdare, vestea cea bună: TVR să renunÅ£e la încasat taxe ÅŸi la titulatura de televiziune publică, ca să-ÅŸi poată satisface necondiÅ£ionat apetitul exacerbat pentru celelalte eventuale câştiguri care-i întunecă misiunea.)

   Nu, domnule Sassu, nu sunteÅ£i vinovat, nici Consiliul de AdministraÅ£ie nu e. Vinovată e numai televiziunea aÅŸa-zis publică care ne demonstrează convingător că se trage direct din metehnele (nu din meritele) fostei televiziuni publice ÅŸi că, din păcate, nu s-a tras de tot.