resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Medicul care a refuzat o catedră universitară

Autor: Dr. Richard CONSTANTINESCU | 30 Ianuarie 2014
Medicul care a refuzat o catedră universitară
Gheorghe Cuciureanu, ce-şi avea obârşia în Botoşani, după studii clasice la Budapesta, a urmat medicina, studiind la Heidelberg şi München, unde, la 14 februarie 1837, a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie, cu teza „De infanticido ac de variis vitae infantis post partum argumentis“. Întors în ţară, la Iaşi, oferă consultaţii gratuite, fiind apreciat de mitropolitului Veniamin Costachi şi de Comitetul Sănătăţii, încât primeşte, la 12 noiembrie 1840, din partea Epitropiei Învăţăturilor Publice din principatul Moldovei, mulţumiri pentru „ostenelile ce a arătat cu tractarisirea tinerilor bolnavi“ şi „pentru asemenea filantropică faptă“. Este numit medic la spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi (Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, Fond Epitropia Generală a Casei Spitalelor „Sf. Spiridon“ Iaşi, dos. 120, pp. 31, 34). Spirit creator şi bun organizator, dr. Gh. Cuciureanu se ve implica în organizarea spitalului ieşean, iar în anul 1841 porneşte într-o călătorie ştiinţifică, de aproape jumătate de an, „pentru a cunoaşte situaţia spitalelor celor mai bine organizate din Europa“. „Descrierea celor mai însemnate spitaluri din Germania, Englitera şi Franţia, spre introducerea planului pentru urzirea unui spital central la Iaşi“ (Institutul Albinei, Iaşi, 1842), este lucrarea pe care o publică la întoarcerea în ţară. Conform planurilor pe care le întocmise, spitalul ar fi avut în componenţă secţiile Interne, Chirurgie, Contagioase, Dermatologie şi Maternitate, cu o capacitate de 400 de paturi, cu saloane ce ar fi găzduit de la cinci până la zece bolnavi. În final, construcţia spitalului a fost amânată, din motive financiare.
Numit membru în Divanul Ad-hoc al Moldovei, în 1858, Gheorghe Cuciureanu a deţinut, pentru o vreme, funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar în primăvara anului 1860 a fost, temporar, ministru al Lucrărilor Publice. În anul 1848 a publicat, la Institutul Albinei din Iaşi, „Povăţuiri pentru cetăţenii  Moldovei la întâmplare de holeră“.
În octombrie 1860, Alexandru Ioan Cuza a decretat înfiinţarea primei universităţi din Principatele Unite la Iaşi, care să aibă în componenţă facultăţile filozofică, juridică, teologică şi medicală. Pentru deschiderea Facultăţii de Medicină, Consiliul Academic al Universităţii ieşene a hotărât, conform art. 5 din statut, invitarea a şapte doctori în medicină  pentru a ocupa una din catedrele facultăţii. Trei din cei şapte doctori au declinat propunerea – Aristides Bendella, Diamandopolu Christodulo şi Gheorghe Cuciureanu (DJIAN, Fond Universitatea „Al. I. Cuza“. Rectorat, dos. 3/1860, p. 5). Dr. Cuciureanu a răspuns: „Sunt pătruns, domnilor, de înalta onoare ce binevoiţi a-mi face prin propunerea de a primi o
Publicitate
catedră în Facultatea de Medicină, dar precât chemarea aceasta este pentru mine foarte onorabilă, precât ştiu să o apreciez, pre atât mai mult trebuie să iau în privire că în curs de 23 de ani de când sunt medic practic, ştiinţele medicale au propăşit cu repejune, că eu, preocupat de îndatoririle mele practice, în izolare de centrul progresului, cercat adese şi de suferinţe trupeşti, n-am putut ţine pasu cu dezvoltarea ce au dobândit teoria în ţările luminate şi că în poziţiunea mea actuală, n-am nici liniştea, nici curajul de a mă apuca exclusiv cu studiile necesare ca să pot răspunde cu demnitate unei chemări atât de importante. Pentru aceea, cu toată dorinţa ce am simţit în tot timpul, de a îmbrăţişa orice ocaziune spre a-mi îndeplini datoriile mele sacre către patrie, de câte ori era de prevăzut cel mai mic succes pentru dânsa, cu toată recunoştinţa ce vă port, domnilor, pentru încrederea cu care binevoiţi a mă onora Domnia Voastră, vă mărturisesc, domnilor, că, cu cea mai adâncă mâhniciune trebuie să declin de a primi această ofertă, care-mi este pre atât de onorabilă, precât şi dureroasă“ (DJIAN, Col. Documente, P. 553/176, p. 1–2). C. Romanescu, în cartea „Un secol de învăţământ medical superior la Iaşi. Facultatea de Medicină (1879–1948)“, scrie: „Cel mai evident adversar al viitoarei facultăţi a fost doctorul Cuciureanu a cărui influenţă era încă foarte mare“ (p. 24). Mihai Liţu îl consideră „o personalitate controversată“ (titlul medalionului pe care i-l dedică în vol. „Ctitorii prestigiului“) – „doctorul Gh. Cuciureanu este invitat să ocupe una din catedrele Facultăţii de Medicină.  În mod inexplicabil, medicul ieşean îşi declină orice competenţă în această direcţie. Ulterior, în calitate de Ministru la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, va descuraja toate iniţiativele întreprinse pentru organizarea Facultăţii de Medicină în cadrul Universităţii din Iaşi“ (p. 28). Rămâne pentru istoricii medicinii să dumirească, atât cât de va putea, în viitor, aceste controverse. Amintim aici şi de tulburările produse în interiorul Societăţii de Medici şi Naturalişti, unde, o parte din membri, „în frunte cu D-rii Cuciureanu şi Ilasciuc, provoacă oarecari neînţelegeri şi ajung într-un timp la animozităţi, denunţări şi reclamaţiuni […]“ (Societatea Medico-Naturalistă şi Muzeul Istorico-Natural din Iaşi. 1830–1919. Documente, scripte şi amintiri culese şi comentate de N. A. Bogdan, Iaşi, 1919).
   Se retrage şi de la conducerea Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, dorind „să fie despovărat de onorabila funcţie de preşedinte şi de îndatorirea de membru efectiv, cu care au binevoit societatea a-l onora“ (DJIAN, Fond Societatea de Medici şi Naturalişti, dos. 14, p. 19). În 1884 a fost preşedinte de onoare al Congresului Medicilor din România, desfăşurat la Iaşi, membru al Societăţii Ştiinţifice a ducatului Nassau, Institutului Africii din Paris, Societăţii Zoologico-botanice din Viena şi al Academiei Române.
   A trecut în eternitate la 8 ianuarie 1886, în casa sa din Iaşi, aşa cum este consemnat în documentele Stării civile a oraşului Iaşi, decedaţi, dos. 1/1886, p. 17, act nr. 31 de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Iaşi şi nu cum este consemnat în lucrarea „125 de ani de învăţământ medical superior la Iaşi. Ctitorii prestigiului“ (ed. Eugen Târcoveanu, Constantin Romanescu, Mihai Liţu, Ed. „Gr. T. Popa“, UMF Iaşi, 2004) ori în Wikipedia: 10/22 ianuarie 1886.
   A lăsat, prin testament, Societăţii de Medici şi Naturalişti, cărţile sale „de medicină şi ştiinţe, conţinând vreo 110 opuri, în mai multe volume“.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală