resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Marea minoritate

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 15 Iulie 2016
Marea minoritate
     Adu-ți aminte. De tine. De bunătatea din tine. Adu-ți aminte de asta dimineața, în drum spre serviciu. Gândește-te la asta înainte să pui halatul pe tine. Înainte să intri pe secție sau în cabinet. Înainte să înceapă viforul. Da, probabil că și astăzi ai să ai un pacient recalcitrant. Da, e posibil că cineva te va jigni. E posibil că un coleg de-al tău va faulta. Cineva te va vorbi pe la spate. Cineva îți va pune o piedică între unde ești și unde vrei să ajungi. Nu e exclus să ai un șef de clinică veșted și pătimaș. Șansele sunt că e înconjurat de mica liotă de sicofanți. Cine știe, poate și tu te afli printre ei. Dacă ești printre ei, pune-ți problema opțiunii tale morale. Ce faci tu, de fapt, e să practici altă meserie: nu de medic, ci de Gulică. Cum, nu știi cine e Gulică? E personajul lui Arghezi din „Cimitirul Sfânta Vineri“, cel care a tot dus oala de noapte a mentorului sperând că într-o zi îi va moșteni funcția, doar ca să devină, ulterior, diriginte de cimitir. Umblă multe sloganuri prin târg. Pune-ți problema, vrei să fii un Gulică? Nimeni nu vrea să fie un Gulică. Poți să zâmbești, acum că citești, când te uiți împrejur la cei cu relativă educație literară. Nu e frumos să mustăcești, răutăcios, când citești „Viața medicală“. Dar poate fi sanogen. Codul etic și jurământul lui Hipocrate spun să-i tratezi pe doctori ca pe frații și surorile tale. Dar, dacă observi mizeriile pe care le fac, întreabă-te cât de bine va fi să taci? Dacă observi cât de mult s-au îndepărtat de menirea lor de medici, ce va face tăcerea ta? Bine, treaba ta nu e decât practica ta, dar zidurile pe care le-ai ridicat nu sunt decât o scuză pentru toate lucrurile dinăuntru la care nu vrei să te uiți.
     Hai, curaj! Mai e un pic de aer, trage-l adânc în piept. Se vorbește de rău comunitatea medicală. Poate te simți nedreptățit. Poate unul ca mine a generalizat sau a dat cu piatra sau a acuzat. N-o lua personal. E doar reflexul unuia care știe că, pe undeva, șrapnelul are și-un sâmbure de adevăr. Nu lăsa apatia să te mănânce. Nu te lăsa înfrânt de indiferență, tratează-ți neputința, rezolvă-ți obstacolul moral. Da, e mult zgomot. Și e frică, e dezbinare, e sărăcie, știi foarte bine cuvintele. Citești și tu presa, înțelegi și tu scandalurile. Te-au căutat și pe tine firmele de recrutare, sigur te-ai gândit la vârsta pe care o ai, la vârsta părinților tăi și la viitorul copiilor tăi născuți ori nenăscuți. Tu nu ești patriot, ești doar un om dator să‑și caute soarta. Să pleci sau să nu pleci? Dar tu nu ești vreun Hamlet, și ce pute nu e-n Danemarca. E în Poplaca, e-n Vaslui, e-n Mehedinți și Ialomița, Constanța și Beiuș. Ce mai vorbesc oamenii? Păi ce să vorbească? Aceleași. De relația cu CNAS, de reguli, de norme, de hârtii, de salarii, de promisiuni. Ah, promisiuni. Mai poți? Mai poți cu promisiunile? Mai știi ce gândeai
Publicitate
când aproape c-ai făcut ulcer între metilxantine și nicotine pentru un rahat de examen? Dar mai știi cum s-a simțit prima oară când ai ascultat niște sibilante sau când ai simțit un suflu în cocardă? Ce ți-a promis, pe vremuri, Zeul? Doar lucruri bune: că ai să ajungi un doctor bun, că ai să rezolvi cazuri grele, că ai să salvezi vieți, că ai să umbli prin lume, că ai să crești odată cu știința, poate ai s-o crești și tu un pic, dar, mai mult decât atât, că vei fi în compania unor oameni lângă care nu ți-e rușine să stai. Și vei fi unul dintre ei. O societate civilă, o lume mânată de la spate de bine, de drept, de toate cuvintele care hrănesc visele. Adu-ți aminte de tine. Și visează.
     Oare mai visează oamenii? Oare mai visați? Și voi, cei mari, cei azi cu părul alb, cei nărăviți, cei otrăviți de ce-ați făcut, ce-ați trăit, ce-ați stricat, ce-ați zgâriat, ce-ați obliterat din existență. Mai visați? Dar când vă uitați la cei mici, la studenții la medicină, la rezidenți, la specialiștii tineri, nu vă opriți măcar pentru un moment și la visele lor? Noi, noi cei de-acum, suntem personaje în visele lor care, într-o zi, vor deveni realitate. Ei vor practica în latrinele pe care noi le spoim cu indiferență, le pictăm cu intoleranță. Ei sau cine va mai rămâne dintre ei. Cifrele n-arată bine. România e bună de școală de doctori, nu e bună de țară de doctori. Zici că e statul de vină? Nu e statul de vină. Statul e doar contorul, consumatorul ești tu. Tu, eu, el, ei, ele. Cei care am mers înainte cu o jumătate de creier, o jumătate de pas, o jumătate de suflet. Revoltați sau resemnați, dobitoci sau îndobitociți de mârlănia autarhică a decidenților. Am lăsat să (se) decidă pentru noi. Am lăsat să (se) calce pe standardul nostru de practică. De-a fost o sulă în coaste, înfipt-a fost atât de lent, atât de fin, atât de adânc că azi icnim a pagubă.
     Dar ce zic eu, mai bine nu gândi. Mai bine nu simți. Mai bine nu face. Uite, mai bine te gândești la concediu. La plajă. La val și algă. E anotimpul, e vremea. Să fie liniște, să fie consens. Și, pe acorduri stranii de pian, să continuăm să luăm viața la rost.
     Când, ce să vezi, fapt e că viața ne ia la rost pe noi. Zilnic viața ne pune întrebări. Despre ce, despre când, despre cum, despre cine, despre cui, despre faimosul „de ce“. Iar noi, oameni printre oameni, suntem chemați să răspundem. Diferența n-o face doar răspunsul la oricare întrebări. Diferența o face abilitatea de-a sta lângă acel răspuns. Cu riscul că vei fi în marea minoritate. Că vei fi privit ca un lunatic, un nebun, un alienat, un dizident, un oficial tulburător al ordinii. Fii disobedient. Ai curajul convingerii. Arată un pic de trunchi, un pic de vertebră, un pic de par. Hai, nu fi moluscă. Lumea trăiește pe cernoziomul înfrânților, dar prosperă pe țărâna tuturor care au luptat. Care au văzut ce nu e bine și au avut curaj să spună atât: că nu e bine. Și nu doar să spună, dar să și facă un bine împrejurul lor. Binele nu e tot timpul bun, plăcut, suav la atingere. Uneori, binele doare. Alteori, binele împunge. De multe ori, binele e ca un junghi, frica dinaintea saltului. Judecă de două ori, taie o singură dată. Relativismul tău e o lamă boantă. E o mănușă care te împiedică să simți omul de lângă tine. Da, nu judeca dacă nu vrei să fii judecat. Dar dacă ai conștiința clară, dacă ai acea idee în cap care merită ocrotită, salvată de la pieire, luptă pentru ea. Luptă pentru binele tău, al fraților și surorilor tale, al copiilor tăi și-al lumii în care ai avut norocul să te naști. Pentru numele tău și al părinților tăi, pentru bunătatea din lume, luptă. Și abia atunci, după ce-ai luptat, gândește-te la odihnă. Cu ea, cea veșnică, toți suntem datori.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală