resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Mai întâi te ridici din pat

Autor: Alexandra NISTOROIU | 9 Ianuarie 2015
Mai întâi te ridici din pat
Un studiu cinematic al depresiei, o reflecţie critică asupra capitalismului, dar mai ales ilustrarea bătăliei unui erou improbabil împotriva sorţilor potrivnici – cel mai nou film al fraţilor Dardenne, Două zile, o noapte, are în centru o femeie care luptă pentru a-şi păstra slujba. Nu e cel mai potent subiect, nu e cea măreaţă miză, trebuie să o recunoaştem. Iar mijloacele folosite pentru construirea poveştii sunt minimaliste. Şi totuşi, drama te va înduioşa, în primul rând graţie momentelor de adevăr la care ajunge Marion Cotillard  („La Vie en Rose“, „Rust and Bone“, „Inception“) interpretând rolul principal.
Sandra munceşte la o fabrică belgiană care produce panouri solare. După un concediu medical ceva mai lung, şefii îşi dau seama că se pot descurca şi fără ea. Trebuie doar să împartă sarcinile ei între ceilalţi muncitori, care vor lucra în plus câte trei ore pe săptămână. Colegii au de ales: pot vota ca Sandra să se întoarcă la muncă sau ca fiecare dintre ei să primească un bonus de 1.000 de euro.
După un prim scrutin în care majoritatea votează împotriva Sandrei, directorul fabricii este de acord să organizeze un al doilea vot, de această dată secret. Aici începe de fapt filmul. Aceasta este călătoria eroinei: are un weekend să convingă 16 oameni să renunţe la primă şi să voteze pentru ea. Stânjeneala, umilinţa, nedreptatea generalizată definesc poziţiile în care sunt puşi aceşti oameni – atât Sandra, cât şi colegii ei. Acestea sunt dimensiunile pe care le explorează Luc şi Jean-Pierre Dardenne în „Două zile, o noapte“, care reflectă aproape ca un documentar frământările unor oameni sub presiune, pentru care solidaritatea şi stabilitatea nu sunt valori mereu compatibile.
Scenariul blamează în repetate rânduri capitalismul pentru pragmatismul său crud. Eroii fraţilor Dardenne sunt cei care optează pentru solidaritatea comunităţii. Totuşi, politicul face, în majoritatea filmului, un pas în spate pentru a lăsa să
Publicitate
iasă în faţă o luptă elementară, individuală. O însoţim pe Sandra în fiecare vizită pe care o face, pe rând, colegilor săi, încercând să salveze un salariu pe care se bazează familia ei. Şi odată cu ea, pătrundem intruziv în lumea fiecăruia.
În parte, fiecare uşă la care bate ne-aminteşte de scenele din filmele poliţiste când detectivii merg să intervieveze martori: stânjeneala, reticenţa, detaliile vieţii cotidiene întrerupte, tonul adesea monoton al Sandrei care pare să urmeze o procedură, rugăminţile ei, scuzele reluate. Pare un protocol, dar unul mult mai încărcat emoţional decât lasă să se vadă dialogurile cvasibanale, comune. Încercând să-şi convingă colegii mai receptivi sau mai ostili, Sandra se repetă adesea, dar, paradoxal, a-i reauzi argumentele nu devine enervant, ci accentuează şi mai mult disperarea situaţiei, creând tensiune.
Eticheta de „realism social“ poate părea seacă, prăfuită, academică pentru ceea ce fac, de fapt, fraţii Dardenne. Cei doi şi-au început cariera făcând documentare în zona activismului social. Au făcut filme despre timpuri grele şi alegeri imposibile, filme în care suferinţa umană era contrabalansată de gesturi înduioşătoare de bunăvoinţă. Cel puţin din această perspectivă, cu „Două zile, o noapte“ şi-au perfecţionat meşteşugul. O naraţiune umană, emoţionantă, dar în acelaşi timp dinamică, având un ritm molcolm, dar niciodată redundant. Fiecare confruntare pare un mic scurtmetraj în cadrul peliculei mari, trecem în fugă prin 16 vieţi odată cu Sandra, de multe ori cu consecinţe imprevizibile. În micul orăşel din Belgia e loc pentru toate: şi ce are mai bun şi ce are mai rău de oferit umanitatea.
Pentru mine însă, cheia filmului stă, timp de 95 de minute, la Marion Cotillard. Nu îmi pot aminti pe cineva portretizând mai elegant sau mai convingător depresia şi anxietatea într-o peliculă. Îi simţi prin ecran vulnerabilitatea, ruşinea, dorinţa de-a rămâne acasă în pat, teama, fragilitatea emoţională. Şi simţi nevoia să-i faci galerie.
Îi ţii pumnii să îşi găsească resurse să continue să lupte, nu atât pentru vechea slujbă, cât pentru a-şi recăpăta încrederea. Privim cum forţa ei renaşte tocmai din dizabilitatea cauzată de depresie şi acesta devine adevăratul miracol al povestirii: mai întâi te ridici din pat, apoi mergi în lume şi îţi porţi bătăliile.
Tragedia în miniatură a unei femei simple ia, în regia fraţilor Dardenne, proporţiile unei lupte mitice. Ca şi cum într-un basm clasic am înlocui cele trei probe prin care trebuie să treacă eroul cu: uşi încuiate, un vot secret, un flacon de Xanax pe raftul din baie.
S-a spus multă vreme despre filmele lor că sunt genul de creaţii pe care le admiri, dar nu le savurezi. De data asta însă, cu ajutorul lui Marion Cotillard şi al unei eroine improbabile, fraţii Dardenne au arătat că ştiu să facă filme şi pentru spectatorul de cinema, nu doar pentru criticul de festival.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală