resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Mâhnirile unui spectator cumsecade

Autor: Dr. M. Gh. CĂLIN | 23 Mai 2014
Mâhnirile unui spectator cumsecade
   Dacă într-una din după-amiezile de duminică ale lunii mai cineva ar fi renunţat la vreo două ore de lectură, la o plimbare în parc sau pur şi simplu la o binecuvântată siestă, ar fi putut alege să onoreze o invitaţie la unul dintre teatrele bucureştene, ca să vadă o versiune recentă a comediei Bădăranii de Carlo Goldoni la Teatrul Metropolis. Cum orice alegere este supusă teoriei riscului şi a incertitudinii, oamenilor noştri le-ar fi trebuit cu siguranţă şi imboldul de a vedea o piesă care a beneficiat de graţia Thaliei şi de montări bine imprimate în conştiinţa publicului. Atunci când partitura scenică este girată şi de un corp actoricesc cu nume sonore în teatrul românesc (e drept, în retragere), apetenţa amatorilor de teatru este declanşată şi de-abia aşteaptă să fie alimentată cu un eveniment teatral de calitate.
   De aici încolo, însă, totul este nou şi surprinzător. Sala, plasată pe trotuarul unei străzi pe care maşinile circulă frenetic şi accelerează intens ca să prindă semaforul ori frânează dramatic pentru a nu insulta culoarea roşie a acestuia, are un fronton clasic şi este flancată în partea dreaptă de un restaurant, iar în partea stânga de un zid. Pe zid, la data spectacolului, erau vreo patru afişe permanente care presupunem că ar trebui să atragă spectatori dintre trecătorii care aşteaptă tramvaiul. Pe unul dintre afişe scrie că acolo ar juca „cei mai buni actori“, pe următorul – că asta se întâmplă în „cele mai bune piese“, pe al treilea că aceste piese sunt urmărite de „cel mai bun public“, iar pe ultimul era ceva asemănător, deşi erau deja suficient de lămuritoare celelalte. La intrarea în clădire, prezenţa unui majordom în mare ţinută, cu fireturi şi joben, precum şi a unui bodyguard cu aer absent îţi poate atenua sentimentul de siguranţă şi accentua pe cel de insolit. Odată trecut de intrare, traseul rezervat spectatorului face efortul de a reduce senz
Publicitate
aţia de claustrofobie cu o iluminaţie orbitoare şi decoraţiuni ale pavimentului şi butaforiei foarte roşii. În capătul unei scări abrupte, amatorul de teatru se poate opri să-şi mai regleze suflul, sub pretextul de a primi – de la una dintre cele două plasatoare ale serii – un aşa-zis program, în fapt un biet carton A4, pentru o sumă deloc modică. Celor veniţi mai devreme (din prudenţă sau pentru a beneficia de posibilitatea acumulării unei stări potrivite consumării unui act artistic) li se oferă ocazia creşterii nivelului de iritare: sunt opriţi la intrarea în sală într-un spaţiu celular lipsit de aer, lumină naturală şi confort şi li se propune, ca alternativă la aşteptarea în înghesuială, să treacă alături, într-o anexă, unde funcţionează o cafenea şi sunt locuri pe scaune câte vrei. Doar cu zece minute înainte de ora de începere a reprezentaţiei, celor care nu am avut inspiraţia să renunţăm, ne sunt verificate – destul de amabil şi atent – biletele şi avem permisiunea să intrăm în sala de spectacol, mică şi scundă. Într-o lumină difuză, insuficientă, ne poticnim pe singurul culoar de acces la fotolii, şi acela îngustat de anexarea unor scaune cu funcţie de strapontine. De care nici nu a fost nevoie până la urmă. Tavanul sălii este ocupat în întregime de un cerc masiv de oţel, pe care este plasată aparatură tehnică de care nu ne îndoim că este utilă pentru funcţionarea montării, dar nici nu putem exclude că poate deveni cât se poate de periculoasă pentru spectatorii aflaţi sub aceasta.
   Versiunea piesei la care am asistat nu a beneficiat de antract (şi acest lucru credem că a mai temperat intenţia unora de a dezerta din sală), dar, cu toate că am petrecut în acest spaţiu mai mult de un ceas şi jumătate, foarte greu ne-am putut acomoda cu masa de fotolii şi pajiştea de mochetă ca o revărsare de vopsea roşu pembé şi care, îndrăznim să credem, absoarbe prea mult din intensitatea replicilor de pe scenă şi a presupuselor aplauze ale spectatorilor, atâtea câte sunt.
   În privinţa spectacolului, credem că montarea propriu-zisă este un artefact destul de convenţional şi că translaţia temporală din lumea lui Goldoni în cea a lui Al Capone nu a putut entuziasma nici măcar pe unii din actorii care s-au consumat cu o piesă decupată artizanal şi regizată pe o direcţie care nu duce nicăieri. Textul pare sufocat şi inexpresiv, potenţialul umoristic şi satiric este eludat cu intenţie, iar mişcarea actorilor este împiedicată şi incomodată de un duh invizibil.
   Considerând, însă, că o analiză calificată a acestei variante a „Bădăranilor“ va putea beneficia de o aplecare mai autorizată şi mai completă decât a noastră, rămânem la părerea că o piesă în care pe scenă se râde mult mai mult decât în sală nu poate fi o comedie, ci doar o mâhnire pentru un spectator de bună-credinţă.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală