resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

„Literatura nu trebuie să fie un mijloc prin care să luăm în stăpânire lumea“

Autor: Dr. Mircea CIUHUŢA | 8 Aprilie 2011
„Literatura nu trebuie să fie un mijloc prin care să luăm în stăpânire lumea“
   Membră a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, dna dr. Iulia Militaru a primit, pentru volumul „Marea Pipeadă”, premiul Tanărul scriitor al anului 2010 la prima ediţie a Galei Tinerilor Scriitori. Despre influenţa pregătirii medicale asupra limbajului poetic, despre rolul Cenaclului Tinerilor Medici Scriitori şi despre cel mai recent volum al tinerei medic-scriitor, care a confirmat speranţele învestite în ea, aflăm din dialogul purtat cu colegul de cenaclu, dl dr. Mircea Ciuhuţa. (...)

    – Ai absolvit întâi Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila“, urmând apoi cursurile unei a doua facultăţi, cea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. Chiar dacă ai  renunţat la cariera medicală, cum crezi că ţi-a influenţat pregătirea medicală felul tău de a privi lucrurile ca scriitor?
    – Cred că trebuie să încep prin a spune că renunţarea la cariera medicală a fost o hotărâre importantă pentru mine. Ştiam că, deşi nu aveam să mai profesez, totuşi această experienţă în lumea medicală mă va influenţa mult în tot ceea ce voiam să fac. De aceea am continuat să am legături cu această lume, am continuat să vin la cenaclul care se ţinea în cadrul Facultăţii de Medicină şi am acceptat invitaţia de a face parte din Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR). Ceea ce mi-a dăruit medicina a fost pe de-o parte o întâlnire cu „realitatea“ trupului (fiziologicul), iar pe de alta cu „moartea“. Până la urmă, acestea sunt cele două teme în jurul cărora mi-am organizat tot ceea ce am scris până acum. Apoi, la Facultatea de Litere, am descoperit, să spun aşa, „fiziologia“ limbajului şi puterea lui de a ucide, dar şi de a te pregăti (fizic, acea realitate trupească de care am vorbit înainte) pentru primirea Celuilalt – un fel de trup locuit de alt trup. Important pentru poezie este ceea ce se petrece în spaţiul acestei întâlniri.
   – Dacă ar fi să faci un exerciţiu de imaginaţie, ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi urmat doar cursurile unei singure facultăţi, fie ea Litere sau Medicină?
    – Nu cred că este necesar să urmezi cursurile unei facultăţi pentru a avea acces la cunoştinţele necesare pregătirii tale. Bine, asta se poate aplica în cazul Literelor, nicidecum pentru Medicină. Aşa că, dacă ar fi fost să urmez cursurile unei singure facultăţi, aş fi ales Medicina, iar restul aş fi încercat să obţin prin studiu individual. Cu alte cuvinte, situaţia ar fi stat aşa cum stă şi în clipa de faţă, cu singura deosebire că, în loc de redactor, aş fi lucrat într-un spital.
    – Ai prezentat fragmente din cartea ta, „Marea Pipeadă“, în cadrul Cenaclului Tinerilor Medici Scriitori din Bucureşti. Aceste fragmente au fost create la momentul respectiv, de sine stătătoare, sau aveai deja în minte structura cărţii?
    – Nu am scris niciun fragment „de sine stătător“, fără să-l introduc într-o structură anume. Ideea acestei construcţii a existat de la început, s-a modificat, în schimb, poziţia mea faţă de subiectele şi personajele din carte. Am tot lucrat la ea, pentru că nu găseam modelele în lumea din jur, nu o puteam lega în niciun chip de mine. Probabil că nu reuşisem să-mi creez contextul necesar. Când el a apărut, am putut să-mi termin şi cartea. Partea a doua o cunoşti foarte bine, ai tot auzit sonetele de aici citite şi răscitite la întâlnirile noastre cu scriitorul C. D. Zeletin, preşedintele SMSPR şi mentorul Cenaclului Tinerilor Medici Scriitori. Ea exista şi se lega de o amintire, mai aveam nevoie de ceva care să retrezească amintirea asta la viaţă, aşa a apărut prima parte a cărţii, atât de aşteptată de mine, în toţi anii aceştia care s-au scurs de la primul sonet şi până la încercarea fumului de a evada din pipa supravieţuitoare.
   – Ai un fragment preferat din „Marea Pipeadă“?
    – Sunt foarte încântată de „Falnica intrare a lui Clovny“. Aşa că s-ar putea să-l mai folosesc şi în
Publicitate
alte contexte. Îmi place să recontextualizez anumite părţi pe care le consider mai importante într-un text (şi nu doar dintre cele scrise de mine). Asta le face să devină altceva, le stoarce de toată puterea lor de semnificaţie. E un mod de a intra în dialog cu ele, de a afla cum şi pentru ce au apărut, dar în acelaşi timp şi de a crea un spaţiu în care ele să poată „discuta“ liniştite (sau nu).
    – O perioadă de timp, ai ales să porţi pseudonimul I. M. Clau. Clovny, Domnul Clau sunt doar făpturi-copii care rătăcesc pe cărările imaginate de gândurile tale sau sunt o parte din tine, prelungiri ale minţii tale, prin care pipăi lumea realului?
    – Nu, sunt chiar oameni în carne şi oase. Toate personajele mele sunt din această lume, n-am făcut altceva decât să le schimb numele. Numele par asemănătoare şi trimit cumva la mine, mai bine-zis la pseudonimul meu, ca să arăt că acolo este felul meu de a mă raporta şi de a vedea aceşti oameni. „Marea Pipeadă“ este o încercare de a scrie şi o altfel de autobiografie.
   – În cadrul cenaclului, ai simţit vreodată că ţi se impune un anume stil literar?
    – Nu, iar dacă aş fi simţit aşa ceva, aş fi renunţat la a mai veni la aceste întâlniri. După cum bine ştii, toţi membrii acestui cenaclu scriu atât de diferit, încât cu greu ar putea ghici cineva că suntem un grup. De altfel, a impune cuiva un stil nu cred că e posibil, ar însemna să încerci să-l transformi în altcineva, iar asta e destul de complicat şi cere foarte mult timp.
   – Ai declarat odată că, în cazul unui scriitor debutant, preferi un cenaclu-şcoală, „unde să fim învăţaţi să scriem (nu să creăm!)“. Cenaclul Tinerilor Medici Scriitori din Bucureşti este un astfel de cenaclu? Dacă da, cum ai învăţat să scrii?
    – Bineînţeles că este un astfel de cenaclu. Când am venit la prima întâlnire, eram sceptică. Avusesem câteva experienţe neplăcute şi mă aşteptam să găsesc şi aici acelaşi lucru. Norocul a făcut ca, la această întâlnire, să fie prezent şi profesorul C. D. Zeletin. Îmi amintesc că mi-a spus să citesc textul de două ori, apoi l-a rugat şi pe Răzvan (Răzvan Jugănaru, unul dintre membrii fondatori ai cenaclului – n. a.) să-l mai citească o dată. După care mi-a cerut manuscrisul şi a început să-mi arate unde lucrurile nu „sunau“ aşa cum ar fi trebuit şi să ne explice de ce. Asta mi-a plăcut şi... iată că şi azi vin cu plăcere la acest cenaclu.
    – Cenaclul ţi-a modificat într-un fel modul de a înţelege şi de-a te raporta la literatură?
    – Da, în cadrul întâlnirilor noastre, veneam de fiecare dată cu textul unui poet român, pe care-l discutam. Discuţiile astea erau cu totul şi cu totul altceva decât ceea ce făceam la Facultatea de Litere. Am înţeles treptat că literatura nu era nicidecum atât de „puternică“ precum crezusem. Chiar dacă are un potenţial extraordinar, totuşi ea se adresează şi are efect doar asupra unui număr restrâns de receptori. Însă mi-am pus întrebarea dacă nu cumva e bine că lucrurile stau aşa. Cu siguranţă că e bine! Literatura nu trebuie să fie un mijloc prin care să luăm în stăpânire lumea. Pentru asta ar fi necesar să începem să vorbim din ce în ce mai puţin de autonomie estetică. Avem o datorie etică pe care trebuie să o împlinim în faţa textului. Nu ceea ce scriem trebuie să fie moral, ci subiectul care scrie sau care străbate lumea textului (îl rescrie). Eticul trebuie să rămână exterior operei, dar niciodată la distanţă de receptorul ei.
    – Simţi că te afli la maturitate artistică, sau încă mai cauţi un mod particular de expresie?
    – Cred că e prea devreme pentru aşa ceva. Mai sunt multe de învăţat până acolo.
    – Ai publicat în săptămânalul „Viaţa medicală“ şi în almanahul „Clipa cea repede“ al SMSPR. A fost o experienţă folositoare pentru publicările ulterioare?
   – M-a ajutat destul de mult. M-a făcut să fiu mai atentă cu tot ceea ce vreau să dau spre publicare şi, mai ales, să nu mă grăbesc. Întotdeauna textele pe care le voi scoate „în lume“ vor fi aşteptat ceva vreme până să ajungă la cititori.

 

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală