resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Laureat al premiului Nobel, onorat la Cluj

Autor: Demostene ŞOFRON | 15 Decembrie 2017
      La 7 decembrie, în cadrul manifestării „Zilele UMF «Iuliu Hațieganu»”, profesorul israelian Aaron Ciechanover a fost distins cu titlul de doctor honoris causa al universității clujene.
     Prof. dr. Aaron Ciechanover a fost clasat de Thomsen-Reuters în primii 400 cei mai citați cercetători (cu peste 30.000 de citări și un index Hirsch de 81). De asemenea, este laureatul Premiului Nobel pentru chimie în 2004, pentru caracterizarea metodei prin care celulele degradează și reciclează proteine folosind ubiquitina, Nobel împărțit cu Avram Hershko și Irwin Rose.
     Practic, munca sa a constituit o descoperire majoră în biologia cancerului, cu impact asupra intervențiilor terapeutice, în special în domeniul hematologiei. Cercetarea asupra sistemului ubiquitin-proteazom și identificarea componentelor implicate în degradarea proteinelor-cheie a dus deja la dezvoltarea unui nou medicament împotriva cancerului. Prof. dr. Aaron Ciechanover este ferm convins că această cercetare va duce și la dezvoltarea altor molecule, care vor viza în mod selec
Publicitate
tiv numai proteinele care sunt implicate într-un proces specific al bolii canceroase.
     Aaron Ciechanover s-a născut în Israel, la Haifa, în 1947. Înainte de a primi Nobelul pentru chimie în 2004, a fost distins cu premiul „Albert and Mary Lasker” pentru cercetări medicale fundamentale, „Jewish National Fund Alkales Award” pentru realizări științifice distincte, „The Michael Landau Award” pentru științe medicale, premiul EMET pentru arte, știință și cultură și, nu în ultimul rând, cu „Eminent Scientist Award” acordat de Societatea japoneză pentru promovarea științei.
     Vizita în România a profesorului Ciechanover a vizat, printre altele, crearea în Cluj-Napoca a unui centru european de excelență în hematologie, cu competențe atât în domeniul cercetării translaționale, cât și în cel al cercetării clinice. Pe rol sunt, de asemenea, proiecte și programe comune ce au în vedere trialuri clinice comune, implementarea de protocoale pentru diagnosticul și terapia malignităților hematologice. Zilele petrecute de cercetătorul israelian la Cluj-Napoca  au fost zile de prelegeri și cursuri cu medici și tineri rezidenți, pentru a pune bazele cercetării translaționare în oncologie și hematologie, prelegerile constituind scheletul viitoarelor colaborări.
     „Știința nu are granițe. Vorbim aceeași limbă, granițele etnice dispar pentru totdeauna. Limbajul nostru este cel al științei și al tehnologiei. Ambele puse în slujba pacienților. Să nu uităm niciodată că pacienții își pun viața în mâinile noastre. Devenim ambasadori ai științei și trebuie să facem tot ce putem pentru pacienții noștri”, a declarat prof. dr. Aaron Ciechanover în cadrul discursului de recepție a titlului de doctor honoris causa.
     „Sper că până la urmă vom trăi într-o lume fără cancer. Vrem să trăim vieți fără boală”, a concluzionat acesta.

 

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală