resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

La zece ani după Cajal

Autor: Dr. Mariana MINEA | 11 Aprilie 2014
La zece ani după Cajal
     Luna trecută s-au împlinit zece ani de la trecerea în nefiinţă a academicianului Nicolae Cajal, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi fost director al Institutului Naţional de Virusologie „Ştefan S. Nicolau“. Pentru a marca acest moment, Academia Română şi Fundaţia „Acad. Nicolae Cajal“ au organizat, la 24 martie, o întâlnire comemorativă în Aula Academiei, având ca invitaţi numeroase personalităţi care l-au cunoscut ori s-au intersectat într-un fel cu profesorul Cajal în timpul vieţii sale. Şi nu numai pentru că aşa se cuvine într-un astfel de moment, toţi invitaţii au rostit cuvinte frumoase, în care şi necunoscătorii puteau simţi admiraţia sinceră şi o anume sfială în faţa memoriei unui „om bun“. „În această ţară în care fiecare urăşte pe altul, despre Nicolae Cajal nu se poate spune nimic rău“, a observat, între două discursuri la superlativ, acad. Răzvan Theodorescu, moderatorul simpozionului. A fost un adevărat tur de forţă coordonarea unor discursuri ca piesele unui puzzle, conturând firesc şi fără redundanţe imaginea unei personalităţi unanim apreciate. UnProf. dr. Ştefan Constantinescu, director onorific şi preşedintele consiliului de administraţie al Institutului de Virusologie „Şt. S. Nicolau“ om inteligent, generos, demn, modest şi fermecător, care aducea speranţă acolo unde era disperare şi armonie acolo unde era discordie, cu credinţa că omul este făcut să facă bine şi să se bucure de semenii săi – acesta a fost miezul portretului pe care l-au conturat vorbitorii despre profesorul Cajal.
     Mai auzisem cuvinte frumoase despre Nicolae Cajal, de la profesorii Alexandru Câmpeanu şi Eugen Brătucu, în discuţiile care au pregătit scrierea articolului despre desfiinţarea Spitalului Caritas (articol publicat în „Viaţa medicală“). În cele trei ore cât a durat comemorarea din Aula Academiei, cuvântul Caritas a lipsit cu desăvârşire, de parcă o jenă în faţa neputinţei noastre ar fi şters cu buretele acest subiect din viaţa profesorului (reamintim că spitalul a fost închis în 2011, după o istorie de peste 100 de ani şi o retrocedare către Federaţia Comunităţilor Evreieşti; academicianului Cajal i se atribuie cuvintele „Cât voi trăi eu, spitalul nu va fi desfiinţat!“). Întâlnirea din Aulă mi-a confirmat impresia mai veche, şi anume că, odată cu moartea profesorului, s-a încheiat un capitol. Eleganţa nu contaminează dacă nu găseşte un teren fertil. Adaptarea la realitate înseamnă şi acţiuni, nu doar vorbe, iar faptele şi cuvintele se contrazic uneori între ele. Câţiva dintre vorbitori au declarat că se întreabă în continuare, în momentele lor grele, „Oare cum ar fi procedat acum profesorul?“ Chiar aşa, cum?

 

Vaccin împotriva lichelismului

 

     Trecut în nefiinţă la 7 martie 2004, la vârsta de 85 de ani, profesorul Nicolae Cajal a fost membru al Academiei Române (corespondent, din 1963, şi titular, din 1990), directorul Institutului Naţional de Virusologie „Ştefan S. Nicolau“ în perioada 1967–1990, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi al Fundaţiei Elias. În calitate de director al Centrului de studii în probleme etnice din cadrul Academiei, a coordonat proiecte menite să creeze punţi între comunitatea evreiască şi cea română – „À la recherche de l’autre“, „Open windows“, „I t
Publicitate
rust you“
. Mai mult decât atât, este meritul personalităţii profesorului şi al inteligenţei sale binevoitoare de a fi jucat de multe ori rolul de avocat al României, dincolo de cauza evreiască. Majoritatea vorbitorilor au amintit spiritul său tolerant şi deschis dialogului, care a căutat să pună mereu pe primul plan viitorul. După cum au subliniat dr. Irina Cajal, acad. Răzvan Theodorescu şi acad. Maya Simionescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române, prof. Nicolae Cajal a fost fidel misiunii sale civice de a face lumea mai bună.
     „Cred că o să spun acum o mare prostie, dar o spun din suflet“ – aşa suna strategia modestiei pe care prof. Cajal o aborda în discuţiile cu oamenii politici, şi-a amintit Carmen Dumitru, vicepreşedinta Fundaţiei „Acad. Nicolae Cajal“. Şi oficialul nu putea spune „Nu“, iar discuţia continua şi a doua zi, cu mai mulţi sorţi de izbândă.
     Profesorul îşi alegea colaboratorii fără prejudecăţi şi le punea în valoare calităţile, considera ideile un bun comun, cultiva dis­cu­ţiile în contradictoriu şi se bucura atunci când duceau la consens, dar nu prin complezenţă, a subliniat în discursul său prof. dr. Costin Cernescu, director onorific al Institutului de Viruso­logie „Şt. S. Nicolau“ şi membru corespondent al Academiei Române.
Acelaşi spirit viu se întrevede din fragmentele de jurnal citate de prof. Vasile Stănescu, directorul Fundaţiei Familia Menachem H. Elias, membru de onoare al Academiei Române şi prieten al profesorului Cajal. „Mi-ar plăcea să creez un vaccin împotriva prostiei, lichelismului şi antisemitismului“, nota Nicolae Cajal. Şi tot el se întreba dacă „cei mari au devenit mari pentru că au fost lichele sau au devenit lichele după ce au devenit mari“.

 

Omul de ştiinţă

 

   „Se vorbeşte mult despre omul Cajal, dar legitimitatea cu care profesorul Cajal aborda aceste lucruri venea din probitatea sa ştiinţifică“, a punctat în discursul său prof. dr. Ştefan Constantinescu, director pentru cooperare europeană la Institutul de Virusologie „Şt. S. Nicolau“ şi profesor la Universitatea Catolică din Lauvin. Prof. Constantinescu a vorbit despre libertatea pe care ţi-o dă cercetarea medicală, precum şi despre robia în care te prinde, declarând că dragostea pentru cercetare i-a fost trans­misă de Nicolae şi de Vivi Cajal. Dintre realizările profesorului Cajal, amintim studiile sale despre virusurile herpetice şi enterovirusuri, despre oncoliza şi oncogeneza virală, studiile de pionierat în domeniul virusului rujeolos, care au dus la crearea vaccinului rujeolos. Prof. Cajal a format generaţii întregi de medici de laborator şi realizările sale au avut un impact major asupra sănătăţii publice, imunologiei, histo­patologiei, fiziopatologiei. A fost implicat în cercetarea hepatitelor virale şi în fiziopatologia cirozei hepatice şi diabetului zaharat. În ’88–’89, aminteşte tot prof. Constantinescu, a încurajat cercetarea în domeniul infecţiei cu HIV, în momentul în care autorităţile nu recunoşteau existenţa acestui virus şi descurajau orice fel de cercetare în domeniu. Astfel, profesorul Cajal a făcut posibilă descoperirea cazurilor de HIV-SIDA în primăvarea lui ’89. „Ştiinţa nu se poate face fără şcoală şi fără un maestru“, spunea profe­sorul Cajal. „Iar România are această şcoală prin profesorii Victor Babeş, Constantin Levaditi, Ştefan S. Nicolau şi Nicolae Cajal“, a spus prof. Ştefan Constantinescu. Me­dicul consideră că, dacă profesorul ar mai fi trăit, discursul lumii me­dicale ar fi fost altul şi mai mulţi tineri ar fi ales cercetarea medicală.
    Poate că astfel de comemorări nu ar trebui să rămână doar „prilej de reîntoarcere în abisul din noi“, ci şi prilej de a privi spre viitor, de a găsi soluţii şi a face proiecţii. Ar fi, probabil, pe placul şi în spiritul profe­sorului Cajal, cunoscut pentru jena sa în faţa decernării de premii şi de onoruri. „Arată-ţi dragostea faţă de mine prin modestie şi prin muncă, nu-mi ridica monumente“, îi spunea profesorul fiului său.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală