resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Icterul (1)

Autor: Prof. dr. Virgiliu PĂUNESCU | 12 Septembrie 2014
Icterul (1)

Icterul (gr. ikteros) caracterizează coloraţia galbenă a tegumentelor, conjunctivelor, mucoaselor şi a produselor de excreţie din cauza creşterii concentraţiei plasmatice a metaboliţilor pigmenţilor biliari (1–3). Este pus în evidenţă la examenul fizic al tegumentelor şi conjunctivelor şi este asociat, în general, cu bolile ficatului şi ale tractului biliar. Este vizibil la nivelul sclerelor când bilirubina depăşeşte concentraţia plasmatică de 34 µmol/L (2 mg%), iar la nivelul tegumentelor – 80 µmol/L (5 mg%). Icterul cutanat trebuie deosebit de coloraţia dată de: ingestia excesivă de caroten, tratamentul cu mepacrină şi expunerea excesivă la fenoli.

 

 

   Sindromul icteric era cunoscut de Hipocrate (460–370 î. Hr.). Cea mai veche scriere din „Corpus Hippocraticum“ pare să fie tratatul „Despre natura omului“ (Perì physios anthrópou), în care se vorbeşte despre cele patru umori: pituită, sânge, bilă galbenă şi bilă neagră (4). Aceasta „este natura corpului şi prin aceste elemente se manifestă suferinţa sau sănătatea“ (5). În „Aforisme“ (IV 62; IV 64; V 72) găsim referiri la icter, precum: „Ictericii afebrili, cu ficat dur, au prognostic prost“ (6). Aristotel denumea bila „melancolie“, sugerând că bila neagră era prezentă în stările depresive (7). Stud

Publicitate
iul componentelor bilei a început în urmă cu trei secole, iar izolarea constituenţilor majori ai bilei, sărurile biliare, s-a realizat din sec. XIX. În sec. XX au fost lămurite mecanismul molecular al metabolismului bilirubinei, metodele biochimice şi tehnice de identificare a cauzelor icterului (1, 7).

 

Metabolismul bilei

 

   Bila este o soluţie complexă, izotonă cu plasma, secretată zilnic în volum de 500–600 ml, şi compusă din apă, electroliţi (sodiu, clor etc.) şi soluţii organice, precum acizii biliari (67%), fosfolipide (22%), colesterol (4%), pigmenţi biliari (0,3%) şi proteine (4,5%) (8, 9). Formarea bilei depinde de sinteza hepatică şi de secreţia canaliculară a componentelor sale. Bila este secretată de hepatocite, care transportă substanţe endogene şi exogene din sânge către capilarele biliare (10, 11).
   Bilirubina (lat. bilis = bilă; rubor = roşu) este pigmentul biliar format în timpul catabolismului hemului, component al hemoglobinei. Prin acumularea sa excesivă ca rezultat al producerii în exces sau al eliminării insuficiente, rezultă icterul (1–3). În fiecare zi se formează aproximativ 250–400 mg sau 4 mg/kgc de bilirubină (2); 70–80% rezultă din hemoglobina eritrocitelor îmbătrânite, iar o mică parte din ertropoieza ineficientă, prin distrucţia prematură a noilor hematii în măduva osoasă sau în circulaţie; restul provine din alte proteine cu grupări hem, localizate mai ales în măduva osoasă şi în ficat.
   Formarea bilirubinei din hem cunoaşte două etape: în prima, hemul este transformat în biliverdină de hemoxigenază (o enzimă NADPH-dependentă), iar în a doua etapă are loc transformarea rapidă a biliverdinei în bilirubină sub acţiunea biliverdin-reductazei. Transformarea primară în bilirubină are loc în celulele endoteliale din splină, celulele Kupffer din ficat, macrofage şi epiteliul intestinal. Fiind insolubilă, bilirubina circulă în plasmă legată de albumină. Bilirubina trece în hepatocite prin difuziune pasivă şi prin mecanism de transport. Bilirubina neconjugată, indirectă, traversează membrana bazolaterală a celulei sinusoidale, proces în care intervin mai mulţi transportori – organic anion transporting polypeptide (OATP) ş.a. (fig. 1)
 
Nota de subsol
Bibliografie
1. Lidofsky SD. Jaundice. In: Feldman M, Friedman LS, Brandt L. Sleisenger and Fordtran’s Gastrointestinal and liver disease: Pathophysyology/Diagnosis/Management, Ninth edition, vol. I, Saunders-Elsevier, Philadelphia, 2010, p. 323-35
2. Wang W, Zucker SD. Bilirubin and jaundice. In: Johnson LR (ed). Encyclopedia of Gastroenterology , vol. I, Elsevier Academic Press, San Diego, 2004, p. 219-22
3. Silvain C. şJaundiceţ. şArticle in Frenchţ. Rev Prat. 2011 May;61(5):687-95; quiz 696
4. Brătescu Gh. Miracolul grec în medicină: Hipocratismul. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 147
5. Brătesch Gh, Săndulescu C. Hipocrate. Galen, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974, p. 39
6. Bart C, Aforismele lui Hipocrat. Ed. Medicală, Bucureşti, 1974, p. 214
7. Hofmann AF. Bile composition. In: Johnson LR (ed). Encyclopedia of Gastroenterology , vol. I, Elsevier Academic Press, San Diego, 2004, p. 176
8. Ho KJ. Biliary electrolytes and enzymes in patients with and without gallstones. Dig Dis Sci, 1996 Dec;41(12):2409-16
9. Dawson PA, Bile secretion and the enterohepatic circulation. In: Feldman M, Friedman LS, Brandt L. Sleisenger and Fordtran’s Gastrointestinal and liver disease: Pathophysiology/Diagnosis/Management, Ninth edition, vol. I, Saunders-Elsevier, Philadelphia, 2010, p. 1075
10. Reuben A. Bile formation: sites and mechanisms. Hepatology. 1984 Sep-Oct;4(5 Suppl):15S-24S
11. Salen G, Batta AK. Bile formation. In: Johnson LR (ed). Encyclopedia of Gastroenterology vol. I, Elsevier Academic Press, San Diego, 2004, 192-200
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală